Magicianul etern și actorul desăvârșit, Marian Râlea e implicat în multe proiecte ce nu-i lasă prea mult timp liber. Și nici nu și-ar dori asta, pentru că îi place să fie tot timpul ocupat. Acum este pregătit pentru Festivalul Național de Teatru, în cadrul căruia va interpreta un rol în piesa „Karamazovii“.
Am reușit să mă întâlnesc cu Magicianul copilăriei mele la Teatrul Național din București. Deși are programul încărcat (turnee prin țară, filmări, repetiții și deplasări în străinătate), Marian Râlea și-a făcut timp, într-o după-amiază rece și noroasă, să stea la taclale cu noi special pentru revista Femeia.
Ce mai face Magicianul Râlea?
Ca în fiecare toamnă, începe stagiunea și mă pregătesc pentru Festivalul Național de Teatru (FNT), care va transforma Bucureștiul într-o scenă culturală internațională. Este o sărbătoare a teatrului pe care noi, actorii, o apreciem și ne bucurăm că există. În cadrul FNT, am luat premiul pentru cel mai bun actor de comedie când eram mai tânăr (zâmbește). Cam asta face Magicianul Râlea. Magii de teatru!
Și totuși… teatru sau film? Unde vă simțiți mai bine?
În primul rând, sunt actor de teatru. N-aș putea trăi fără el, e toată viața mea. Mă simt foarte bine pe scenă și am această putere a histrionului care ar vrea să joace și să se joace tot timpul. Niciun spectacol nu seamănă cu celălalt, nicio reprezentație nu seamănă cu anterioara – de aici și viul în teatru. Personajele dispar odată cu prezența noastră pe scenă, iar gestul nostru teatral este irepetabil. Aceasta este fascinația, e magia pe care o oferă teatrul. Dar nu neglijez nici filmul. Îmi place. Am făcut destul de mult film și mulțumesc celor care au avut încredere să-mi încredințeze roluri în lungmetraje. Personajele sunt interesante deoarece, chiar dacă sunt schematice la prima vedere, actorul le dezvoltă și intră în pielea personajelor. Lucrul în televiziune este mult mai greu în aceste povești pe care le facem, dar are farmecul lui.
Ce ne puteți povesti despre noul proiect televizat „O grămadă de caramele“? Este ceva nou pentru dvs.?
Aduce un personaj pe care nu l-am mai întâlnit până acum. Numele lui este Tănase Șapte Case din clanul Găleată și este regele fierului vechi din Constanța. Și deja v-am spus atâtea elemente despre cine este și ce face, încât vă dați seama că este vorba despre un rrom. Mi s-a părut fascinant acest rol și îmi doresc din tot sufletul să aibă succes. Am încercat să-l structurez în așa fel, încât să existe umorul și misterul din spatele personajului. Toată vara am filmat pentru acest serial și mă bucur că am fost înconjurat de o echipă deosebită de oameni tineri și talentați.
Care a fost cel mai dificil rol avut? Dar cel mai drag?
Toate rolurile îmi sunt și mi-au fost dragi în felul lor, pentru că în fiecare am încercat să aduc puțin din sufletul, gândul, inima și ființa mea și atunci fiecare a avut ceva pe care l-am iubit. Dificil… sigur că, la început, toate rolurile sunt dificile. Atunci când citești prima oară un text, spui „nu pot să-l fac, nu pot să joc așa ceva“. Găsești tot felul de motive: ba că este traducerea deficitară, ba că e textul neofertant, ba că actul trei nu se leagă. Dar, pe măsură ce citești textul de mai multe ori și ai și sprijinul regizorului, atunci începe nu numai să-ți placă, ci începe să-ți aparțină acel personaj. Când intri în seva personajului, nu mai e greu. Pentru mine, toate personajele sunt la fel de grele, la fel de fascinante și la fel de frumoase.
Sunt oameni care v-au marcat drumul în carieră?
Oooo, sunt mulți! În primul rând, fratele meu, Dumnezeu să-l odihnească! Era cu trei ani mai mare ca mine și, când eu am intrat la facultate, el termina. Mi-a dat încredere că pot să fac și eu acest lucru, că se poate. Atunci era aproape inaccesibilă intrarea la Facultatea de Teatru, erau foarte puține locuri. L-am și urmat și a fost și sfătuitorul meu permanent când am terminat. Partea tristă este că n-am apucat decât o singură dată să stăm într-un fel pe scenă: am fost invitați la biserica din Predeal să citim Paraclisul Maicii Domnului. L-am citit împreună și el l-a citit mult mai bine decât mine.
Apoi sunt profesorii pe care i-am avut, începând de la domnul Petrică Gheorghiu, Marin Moraru, Amza Pellea, Iani Cojar. Mai sunt regizorii cu care am avut marea șansă să lucrez: doamna Cătălina Buzoianu, Mihai Măniuțiu, Andrei Șerban, Dragoș Galgoțiu, Tompa Gabor, Yuri Kordonsky, Alexandru Darie. Ei au avut încredere în mine și mi-au structurat toată meseria pe care până acum am reușit s-o structurez pe scenă. Fără ei, probabil că Marian Râlea, Magicianul sau orice alt personaj nu existau. Plus toată marea pleiadă de actori pe care i-am întâlnit peste tot unde am jucat. Pe vremea aceea, am avut șansa sau neșansa să furăm din filmele epocii pe care le vedeam cum apucam, iar actorii din străinătate deveneau idolii noștri. Au fost mulți-mulți oameni care mi-au devenit modele clare.
Ați lucrat mult timp cu copii. Care este cea mai importantă lecție pe care ați primit-o de la ei?
O lecție de sinceritate pe care întotdeauna trebuie s-o ai când ești alături de ei. Altfel, ești pierdut. Se și spune că cel mai mare ghinion al unui actor e să joace cu un câine sau un copil pe scenă. Pentru că el nu se mai vede. Dar, într-adevăr, această sinceritate pe care o aduce copilul pe scenă am încercat s-o fur și s-o aduc și eu mai târziu pe scenă. Când am făcut Abracadabra – care era un teatru filmat, fără nicio pretenție de film –, asta m-a impresionat și m-a atins. Lucrez și acum cu cei mici, îi pun în valoare și facem împreună cu ei poveștile.
Cine este Marian Râlea dincolo de scenă și de platourile de filmare?
Sunt Săgetător și îmi place foarte mult să alerg. Nu pot să mă stabilesc într-un singur loc și de aceea și joc prin toată țara. Trebuie să fiu în mișcare și să ajung la țintă. Îmi place să stau în mașină cu gândurile mele, să mă duc la Brașov la casa mea natală, unde am vreo șase pisicuțe. De acolo îmi încarc bateriile. Dar îmi plac și celelalte orașe prin care am fost, pentru că am găsit acel sâmbure de magie în fiecare. Dar n-aș rămâne mai mult de trei zile într-un loc. Îmi place să vizitez, să plec în străinătate cu teatrul, ca să nu fiu în permanență liber. Mă fascinează poveștile românilor și mitologia românească. Ba chiar fac programe pentru copii despre asta: în vară, am avut un proiect prin țară cu Drumul lui Făt-Frumos, ce avea la bază trei basme. Am fost în mai multe localități, unde copiii au devenit feți-frumoși și Ilene- Cosânzene, intrând în poveștile populare. Mi-ar plăcea chiar să fac lucruri magice. Toți avem în noi magia de a face lucruri bune!
Dacă ați avea puteri magice, ce magie ați face?
Am o experiență încă de pe vremuri, când mă duceam în spitale la copiii despre care se spunea că nu mai aveau nicio șansă. Aveam senzația că prezența mea acolo și puternica mea imagine pot schimba ceva în necazul lor. Asta aș vrea să fac: o magie ca să nu mai fie niciun copil bolnav sau traumatizat în lume.
Care este cea mai mare realizare din viața dvs.?
Sunt tânăr încă (râde). O realizare inconștientă este acest personaj magician care s-a născut dintr-o întâmplare și a devenit un fenomen. Noi am vrut doar să ne jucăm. Acum observ, având pagina de Facebook „Eu pot, eu sunt Magician“, că foarte mulți copii mari au nevoie de această structură magică. A rămas în sufletul oamenilor. Un personaj de teatru este un lucru efemer, care dispare când coboară cortina. Dar acest personaj probabil va exista în imagine mult timp după ce eu nu voi mai fi.
Aveți regrete în viață? Ați schimba ceva?
Nu știu dacă aș schimba ceva. Cred că asta mi s-a dat. Nu am mari regrete, așa a fost să fie totul. Fiecare cu drumul lui. Aș mânia pe Dumnezeu să spun că am regrete. Sigur că există, dar undeva în mine, în personalitatea mea.
Un mesaj pentru cititoarele Femeia.? De ce să vină să vă vadă la FNT?
În primul rând, vreau să le urez multă sănătate, la mulți ani și să le mărturisesc că viața este mult mai frumoasă când ele zâmbesc. Să vină să zâmbească la FNT, într-un oraș plin de teatru. În ceea ce mă privește, joc un rol în premieră în „Frații Karamazov“, la Teatrul Mic, un rol care nu s-a mai jucat de mult timp și un rol pe care l-a jucat, când eram student, domnul George Constantin. E un spectacol făcut de tineri și cu tineri, în care eu am fost invitat. Sala e mică, dar spectatoarele din București vor mai avea ocazia să-l vadă. Le recomand să se ducă mai ales la spectacolele pe care nu mai au ocazia să le vadă altfel, vin actori din toată țara! FNT este deja un festival de mare amploare.
Întrebări fulger
Cartea preferată… Un veac de singurătate.
Mâncarea preferată… Ciorba de salată.
Calitatea… Generozitatea.
Defectul… Uneori suficiența.
Concediul perfect… Întotdeauna la mare.
Citește și:
- Serge Ioan Celebidachi: Muzica și imaginea sunt parte din viața mea
- Pavel Bartos: Ma impresioneaza oamenii care isi depasesc conditia
- Dan Negru de la televizor este abur, e fum
Articol preluat din ediția de noiembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: Mihai Nicolae
Fotografiile au fost realizate la Teatrul Național București. Mulțumim pentru sprijin.