Mircea Radu este un cunoscut ca prezentator de știri, dar mai ales ca moderator al unor show-uri celebre de televiziune.
Deși este jurnalist de televiziune de o viață, Mircea Radu este absolvent al Facultății de Inginerie a Instalațiilor din București. În noiembrie va împlini 50 de ani. Mircea Radu a scris o carte, „Povești cu gust“, are o carieră frumoasă, o familie, o casă, doi copii reușiți și este căsătorit cu medicul Raluca Olaru.
Ai făcut proiecte memorabile în televiziune. Ce aduce nou pentru public „Ie, Românie“?
Este o îmbunătățire, o modificare majoră a unui format clasic de talent-show, în care lumea vine, urcă pe scenă, face ce are de făcut și juriul zice tu da, tu nu. Este, de asemenea, mai mult decât un concurs de miss. Nu se caută numai frumusețea, ci și hărnicia, puritatea, autenticitatea fetelor de la sat, care poate atunci au singura ocazie din viață să urce pe o scenă. Apoi, nu în ultimul rând, într-o media care caută mai ales mondenitatea, lucrurile lipsite de substanță și sclipirea orașelor mari, la „Ie, Românie“ aria de căutare este satul.
Este desuet să fii patriot?
Nu îmi pare deloc desuet. Chiar dacă stau într-un bloc cu multe etaje, ar trebui să fie cel mai curat în apartamentul în care locuiesc, nu?
Care sunt întâlnirile memorabile în drumul caravanei prin țară?
Întâlnirile memorabile pot fi și, și… Pot fi ținute minte atât curățenia, gesturile mărunte, dar profunde în semnificații, ospitalitatea, cât și micimea unora – de pildă, a unui primar care nu ne-a lăsat să continuăm treaba doar pentru că la „Ie, Românie“ nu am premiat fata pe care el o dorea câștigătoare.
Se păstrează tradițiile firesc ori au devenit niște practici superficiale?
Se păstrează, slavă Domnului! La țară încă vezi cum duminica iese tot satul de la biserică după ce s-a terminat liturghia și sunt oameni care duc mai departe cu sfințenie reguli pe care le știu de la străbunii lor. Mă bucur să văd toate astea: o țară care își aruncă sau se rușinează de tradiții e o țară muribundă.
Tu ești tradiționalist?
Da, dar nu în toate cele.
De sărbători, intri în bucătărie?
Sigur. Nu mă amestec în făcutul sarmalelor, de pildă, dar eu umblu după carne, eu o tranșez și o toc.
Cum ți-au schimbat viața copiii?
Vorba aia cu „să te pui la mintea copiilor“ e zisă peiorativ, e luat în derâdere cel căruia îi este adresată. Ce greșeală! Eu cred că nimic nu e mai înalt decât să te pui la mintea copiilor: ai să înțelegi că viața e atunci, în momentul ăla, că nu există trecut și nici viitor îndepărtat. Nu există răutate mocnită, bani care să conducă lumea, lăcomie sau invidii mizerabile. Tocmai de aceea caut să stau și să mă joc cu copiii mei cât mai mult posibil.
Și ce faceți voi patru în vacanțe?
Căutăm vacanțe nu foarte active, în care să nu mergem prea mult pe jos (Clara are abia un an, iar Tudor, patru și jumătate) și nici să batem muzeele ori alte locuri care nu i-ar interesa. Mai degrabă o plajă cu un nisip fin, o apă limpede și o briză plăcută pe care să înălțăm zmeie.
Cine se ocupă de copii (dus la școală, la sport și la alte activități)?
Cât sunt eu plecat, Raluca, desigur. Iar când vin acasă, eu îmi iau fiul de la grădiniță.
Căsătoria pare a fi o instituție perimată. Crezi în durabilitatea acestei instituții?
Orice relație poate fi perimată dacă nu ești în cea care trebuie. Chiar și una de-o săptămână… Ideea e că nu are rost să intri în ceva ce nu-ți trebuie sau pentru care nu ești pregătit. Cu-atât mai mult, în cazul unei căsătorii, implicațiile unui eșec sunt pe mai multe planuri și mai dureroase. Iar dacă la mijloc sunt copii, e și mai grav.
Copiii tăi fac parte din generația online. Cât timp stau ei pe tabletă și telefon?
Tudor are voie să se uite la desene animate pe tabletă maximum o jumătate de oră pe zi. Cu cât mai puțin, cu-atât mai bine. Eu sunt adeptul mișcării în aer liber, că e fotbal, v-ați ascunselea, alergat sau un joc cu ceilalți copii.
Dar tu? Folosești intensiv rețelele sociale? E un mod bun de comunicare cu fanii?
Nu știu dacă intensiv, dar, da, e un mod de a ști ce mai fac prietenii pe care nu i-ai văzut de ani de zile și care stau la capătul pământului, e o treabă utilă atunci când ai de transmis ceva. Altfel, nu am orgolii de hrănit cu like-uri, tot așa cum nu țin să dau cu mine-n lume în fiecare zi.
Ești un șofer grăbit? Îți place traficul din București?
Sunt un șofer prudent, aici în oraș sau în afara lui; nu cred că viteza rezolvă ceva, pot fi mai eficient organizându-mi timpul mai bine. Eu sunt născut, crescut în București și am prins vremuri în care era o plăcere să mergi cu mașina prin oraș. Acum e o mizerie.
Aveți vreme de mers la spectacole, de ascultat muzică, de o cină în doi?
Da. Pentru toate e timp.
Ești un tip ordonat?
Sunt. Bunica mea spunea că, pentru a ajunge departe, primul lucru pe care trebuie să-l faci este patul. Dar nu aș putea fi altfel decât ordonat – meseria mea pare ușoară văzută de acasă, de pe canapea, dar cere multă ordine și disciplină.
Iubești călătoriile?
Da. Indiferent că sunt prin țară sau pe-afară.
Ce te-au învățat drumurile prin viață și prin lume?
Că nu contează poziția socială a oamenilor, funcțiile sau cât sunt ei de bogați, ci calitatea lor umană. Cât sunt ei de buni, de ospitalieri, de altruiști, de înțelegători cu alți oameni.
Citeste si:
- Denis Roabeș (THE MOTANS): Să „faci“ un hit poate dura două ore sau ani!
- Malabaila: Obiecte pictate, pline de personalitate
- Florin Dumitrescu, chef, tată jucăuș și un soț ascultător