Continuăm seria interviurilor realizate de Ivana Iancu despre teatrul în pandemie, de data aceasta cu actorii Alina Petrică și Florin Busuioc.
Florin Busuioc
Teatrul în criză… cine mai are nevoie de spectacole?
Oricine! Din același motiv: arta spectacolului de teatru este emoție nemijlocită! Tu trăiești spectacolul. Vedeți, de exemplu, o lucrare de artă rămâne în galerii, un film rămâne pe peliculă, o carte – în bibliotecă, însă arta dansului, a operei, a teatrului, acestea rămân doar în sufletele oamenilor, sunt niște momente pe care oamenii și le amintesc cu mare drag. Asta ne face să sperăm că va fi nevoie în permanență de teatru. Au existat perioade foarte grele în istoria omenirii, dar teatrul a rezistat! Și cred că va rezista în continuare.
Cum vezi evoluția spectacolului de teatru după perioada online?
După perioada online eu cred și sper că va fi o explozie de creații teatrale (și nu numai). O explozie în sensul că lumea va da năvală în sălile de spectacol. Poate nu era nevoie de o perioada atât de lungă, dar poate că asta va face ca lumea să vină din nou, ca pe vremuri. Mă refer la studenția mea, când erau sălile pline. Și înainte de pandemie, în sălile din țară în general, lumea venea la spectacol cu mare drag. Eu sper să vină lumea cu și mai mare plăcere. Nevoia asta de emoție nemijlocită pe care ți-o dă actul teatral, emoția pe care o simte spectatorul, emoția pe care o simte actorul – sunt emoții care se întâlnesc și care fac ca acest act teatral să fie extraordinar. Cred că se vor crea niște spectacole foarte bune.
Citește și: Irina Moscu, despre viața sa culturală
Alina Petrică – actriță, Teatrul Mic
Teatrul în criză… cine mai are nevoie de spectacole?
Noi toți. Toți oamenii au nevoie de teatru. Chiar acum sunt la cafea și scrollez pe instagram. Am găsit o filmare cu o parte din gașca tânără de la Teatrul Mic de anul trecut. Noi, anul trecut pe vremea asta, jucam „Apa Vie“ la Teatrul Mic. Și eram împreună și eram fericiți. Și eram pe scenă. Și era bine. Și chiar eram fericiți, dar nu conștientizam de fapt cât suntem de privilegiați. Se face aproape un an de când viețile noastre artistice au fost puse pe „hold“. Și nu e ușor.
Ce faci, ca actor, în această perioadă pentru a păstra vie legătura cu publicul de teatru?
Noi, artiștii, avem nevoie să continuăm să ne facem meseriile, să creștem, să evoluăm. Pentru că meseria asta presupune muncă la foc continuu. Avem nevoie să fim împreună, să lucrăm și să oferim în continuare spectacole și momente de respiro și de epifanie celor care ne privesc. Pentru că și cei care vin la teatru vin pentru că au nevoie de teatru. Nu doar o dată am avut ocazia să stau de vorbă cu spectatori fideli Teatrului Mic și mereu concluzia a fost aceeași. Indiferent de meseriile lor, că sunt medici, avocați, profesori sau altceva, când veneau la teatru, veneau în căutarea unei stări asemănătoare cu meditația sau contemplarea, pentru că teatrul este și va fi mereu sursa cea mai puternică de evadare.
Exact cum un actor se pregătește de spectacol, tot așa spectatorul are parte de un ritual cu ajutorul căruia i se face mai ușoară intrarea în „altă lume“. Și fiecare dintre spectatori simte diferit spectacolul și pleacă de la teatru încărcat de o stare extrem de specială. Sunt extrem de norocoasă, pentru că nu am stat aproape deloc. Nu pot să stau de fel… nu am cum. Am citit mult, m-am îndrăgostit de o parte a psihologiei care are mare legătură cu meseria de actor, m-am apucat de box și așa mi-am putut păstra corpul antrenat și am descoperit în sportul ăsta o calitate mentală fantastică și, mai mult decât atât, am început proiecte personale la care visez de niște ani și care au fost mereu amânate din cauza „îl fac după ce termin spectacolul ăsta“.
La Teatrul Mic am reușit să ne continuăm activitatea într-un fel sau altul, am început niște proiecte și tot ce mai lipsește acum e să putem să ne întoarcem la scenă.
Legătura cu publicul încerc s-o păstrez cât se poate prin intermediul rețelelor de socializare.
Cum vezi evoluția spectacolului de teatru după perioada online?
Teatrul chiar oferă magie. Și nu va putea fi înlocuit niciodată de altceva. Nu cred că va muri vreodată, pentru că nimic din ceea ce poate imagina și proiecta mintea umană în materie de tehnologie nu va putea înlocui catharsisul născut din experiența unui spectacol de teatru cu actori pe scenă și spectatori în sală.
Dacă e ceva ce putem înțelege din tot ce „s-a aruncat“ pe net în materie de spectacole de teatru este ca de acum încolo tot ce ține de „cum filmezi un spectacol de teatru“ să fie mai atent gândit și mai bine făcut. Aici ar fi clar o colaborare cu echipe de oameni care se pricep la asta și care știu cum să aducă emoția unui spectacol de teatru pe micile ecrane și care se pricep clar la această tehnică. Aici avem de muncit mult, pentru că e cu totul altă treabă. Ai nevoie de echipă, de tehnică, de aparatură, de sunet, de oameni care să se ocupe clar de segmentul ăsta. Sper că am învățat această lecție. Tot ce îmi doresc este să rămânem sănătoși, să avem grijă de noi și de ai noștri și să ne revedem curând pe scenă.
Citește și: Săptămâna teatrului. Ziua 1. Cine are nevoie de teatru?
Text: Ivana Iancu
Surse foto: arhiva personală Florin Busuioc; Bogdan Gheighiș