Simona Mihăescu are o privire fascinantă, care transmite toată pasiunea și trăirea scenică. Modestă și decentă în viața de zi cu zi, este o flacără ce arde cu patimă pe scenă, în spectacolele Teatrului Mic.
De o frumusețe atemporală, cu un bun-simț și niște maniere parcă din alte vremuri, Simona a făcut bine tot ce a făcut în viață: ca actriță, ca om de televiziune, ca soție, ca mamă. De-a lungul timpului, a jucat roluri mai mari sau mai mici, mai vesele sau mai triste, însă pare că adevărata măsură a talentului său o dă cu rolul Reginei Maria de la Teatrul Mic, din „Regina Maria – jurnal de război“, după volumele de memorialistică „Maria, Regina României – jurnal de război“, ediții îngrijite de istoricul Lucian Boia, regia Ștefan Lupu, 2018.
Ce pasiuni, energii și forțe îl fac pe actor să fie el însuși și totuși altul pe scenă?
Ai început cu o întrebare grea. Mă feresc să enunț o teorie despre actorie, scenă, teatru. Descopăr cu surpriză azi în interviurile luate multor artiști că există tendința de a lansa tot felul de teorii despre arta noastră. Mie nu-mi place pentru că, atunci când crezi că știi, de fapt nu știi. Este o profesie plină de mister. Vin cu datele mele fizice, cu sensibilitatea mea, cu capacitatea mea de a exprima emoție și cu empatie pentru personajul pe care îl interpretez. Încerc să-l înțeleg, să mi-l imaginez dincolo de cuvinte. De multe ori, în spatele cuvintelor se ascund sentimente contradictorii, pe care ajung să le descopăr. Astfel, încet-încet, cu mintea mea, personalitatea mea, emoția mea, sensibilitatea mea, mă apropii de un caracter diferit de al meu și îi dau viață.
Cum a fost debutul pe scenă?
Primul contact cu actoria a fost în film. Am primit un rol foarte frumos în filmul „Zâmbet de soare“ în regia Elisabetei Bostan. Aveam 17 ani și eram elevă în clasa a XI-a.
Am debutat pe o scenă profesionistă înainte de a intra la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică), cum se numea atunci, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, în urma unei audiții. Am jucat în trei spectacole, apoi am intrat la facultate și în anul patru de școală am avut, hai să spunem, debutul ca actriță profesionistă la Teatrul Mic din București, în spectacolul „Cum vă place“, în regia Nonei Ciobanu. A fost o mare șansă pentru mine să-mi găsesc atât de repede un drum în teatru.
Ai fost imaginea postului TV Acasă la un moment dat și totuși ai renunțat la televiziune. De ce?
Am fost imaginea postului Acasă TV, am lucrat pentru acest post încă de la începutul lui până la sfârșitul lui. Apoi lucrurile s-au schimbat pentru toată lumea care lucra acolo și a trebuit să întrerupem toate emisiunile. Pentru mine a fost o experiență foarte importantă. Cred că, dacă pot spune așa, fără modestie, am stabilit niște recorduri. Mai întâi am fost singura dintre moderatoare care și-a continuat munca timp de 16 ani, iar toate emisiunile pe care le-am făcut au fost foarte longevive. Lucru cu care mă mândresc. Am făcut emisiunea „Ia-mă acasă“, „Acasă în bucătărie“, „Rețeta de acasă“ și altele.
Ești o actriță la maturitate. Mai sunt roluri pe care ți le dorești?
Întotdeauna ca actor te gândești la roluri pe care dorești să le faci. Timpul trece și multe rămân doar un vis, dar cu timpul gustul se schimbă și începe să nu mai conteze cantitatea. Eu, de exemplu, nu vreau să fac mult, vreau să fac ce simt eu că vreau să exprim. Un lucru dificil, pentru că munca noastră depinde de alegerile regizorilor. Cu toate astea, simt că în ultimul timp s-a schimbat mentalitatea și actorii au și ei un cuvânt de spus în alegerea unei piese sau a unui rol. Se lucrează mai mult în echipă. De altfel, mulți actori au devenit și regizori și se dovedesc a fi foarte talentați. Încă visez la unele roluri, e adevărat. Dar nu-ți spun, pentru că în teatru ideile bune se fură.
Ce înseamnă împlinirea pentru un artist?
Împlinirea pentru mine este atunci când pot să aduc emoție. Când reușesc acest lucru, sunt fericită. Când ajung la inima spectatorului, știu că nu a fost în zadar. Merită orice sacrificiu și orice efort.
Care au fost cele mai importante întâlniri din cariera ta?
Am avut multe întâlniri fericite și câțiva oameni cărora le datorez ceea ce sunt azi. Doar îi voi enumera și le mulțumesc: Elisabeta Bostan, Alexandru Repan, Mitică Popescu, Victor Ștrengaru, Dan Micu, Nona Ciobanu, Leopoldina Bălănuță. Am lucrat cu mulți alții, dar toți aceștia au adus ceva major în activitatea mea artistică. Dacă ei nu mă alegeau la un moment dat, nu prea aveam acum despre ce să vorbim.
Regina Maria, proiectul tău de suflet, te-a apropiat de o personalitate a istoriei românești. Cum ai abordat subiectul? Ce dificultăți, dar și ce bucurii ai avut interpretând acest rol?
Bine spus proiectul meu de suflet. Chiar așa a fost. Totul a pornit într-o zi în care, întâmplător, mi-am aruncat privirea peste „Jurnalul de război“ al Reginei Maria. M-a fascinat, m-a emoționat și mi-am spus că trebuie să fac ceva astfel încât această poveste să ajungă la cât mai mulți oameni. De la idee până la realizarea spectacolului am trecut printr-o muncă de câteva luni. O perioadă pe care n-o voi uita niciodată. Extrem de frumoasă. Am înțeles ce înseamnă să crezi în ceva atât de puternic, astfel încât să-i poți convinge și pe alții că merită să ți se alăture. N-am avut niciun obstacol major și am avut șansa să fiu susținută de mulți oameni minunați! Acest spectacol mi-a adus multe bucurii și mi-a schimbat viața. Întâlnirea cu Regina Maria a însemnat emanciparea mea și am învățat enorm de la ea.
Cum te pregătești pentru un personaj seara la spectacol, după o zi în care ai repetat altceva?
Deseori, în ziua unui spectacol sunt solicitată pe multe planuri; de aceea, am niște obiceiuri de la care nu mă abat. În primul rând, vin foarte devreme la teatru. Îmi dau timp să mă pregătesc; îmi place să stau în cabină să repet textul, uneori merg la scenă, scena are un farmec aparte când este în așteptarea spectacolului; mai vorbesc cu colegele cabiniere, beau o cafea. Ies din cotidian și intru în acea atmosferă. Am nevoie de timpul asta.
Ești mama unui adolescent. Cum faci să îl apropii de studiu, de artă, la o vârstă socotită critică, în dezvoltare?
Pe fiul meu încerc să-l învăț despre tot ce știu eu, dar nu-l oblig la nimic. Sper ca tot ce vede la mine și la tatăl lui să aibă influență mai devreme sau mai târziu. Sunt sigură că el înțelege și acumulează tot ce îi transmitem. Educația în familie înseamnă mult în formarea unui copil. Citește, cântă la pian; exact ce trebuie pentru educația unui adolescent.
Școala, studiul individual ți-au fost de ajutor în viață?
Toate formele de educație au avut un rol în formarea mea; școala, profesorii mei, unii dintre ei mi-au devenit prieteni mai târziu. Familia, părinții și bunicii mei. Apoi, toate întâlnirile pe care le-am avut în plan personal și profesional. Cred însă că cel mai important lucru a fost lectura. Nu aveam alte interese ca adolescentă. Nu mergeam la discotecă, nu aveam telefon mobil, la televizor erau două ore de program; nu aveam altceva mai bun de făcut decât să citesc. Asta a fost o pasiune care mi-a fost de folos mai târziu.
Care ar fi portretul ideal al profesorului, în opinia ta?
Pentru mine au contat profesorii care au încercat să-mi insufle pasiune pentru materia lor, să mă descopere ca personalitate, să se apropie de mine și să-mi dea încredere. Atunci am vrut să știu mai mult, m-am simțit motivată și am dat tot ce am putut.
Cum se transmit pe scenă și cât de importante sunt frumusețea, grația, bucuria de a trăi?
Totul se transmite pe scenă. Până la urmă, venim cu personalitatea noastră. Dacă avem ceva de spus, se vede. Dacă avem emoție și simțim empatie pentru oameni, iarăși se vede. Dacă trăim frumos, iubim, suntem generoși cu partenerii de scenă și în general, se vede de asemenea. Totul se vede și asta ne diferențiază pe unii de ceilalți. Eu încerc să mă bucur de viață, vin spre oameni cu deschidere și empatie, am prieteni și mă simt iubită. Asta contează!
De la ținutele colorate în care te știam, ai trecut la all-black. Alegerile vestimentare țin de un anumit statut?
All-black este ținuta de azi pentru că așa am simțit să port, dar port și ținute colorate. Adaptez stilul vestimentar la împrejurări, însă în stilul meu. Țin cont de ce apare nou și adaptez stilului meu, dar nu mă îmbrac neapărat la modă. Te poți naște cu stil, dar poți să și înveți despre stil.
Ce stil de viață ai adoptat pentru a rezista stresului cotidian?
E o întrebare frecventă, pe buzele tuturor. De stres nu ne putem feri. Este imposibil să trăiești într-un oraș mare, să ai o viață activă și să nu treci prin perioade de stres. Cred că poți să atenuezi efectele lui dacă încerci să faci ceva pentru tine în fiecare zi. O perioadă cât de scurtă de relaxare pe care ți-o acorzi în decursul unei zile te poate ajuta să te simți bine. Avem tendința să uităm de noi adesea. Eu asta fac: citesc ceva ce-mi place, ascult muzică, merg pe jos de două, trei ori pe săptămână cu căștile în urechi și visez la ce-mi place și la diverse proiecte pe care vreau să le realizez. Îmi place să merg pe jos; este felul meu de a face sport și de a mă relaxa.
Este viața o luptă?
Dacă îți dorești lucruri care nu sunt în armonie cu tine, viața poate fi o luptă. Dacă e vorba despre provocări care merită atenția, atunci e o luptă dreaptă. Așadar, în luptă dreaptă să ne luptăm!
Cum îți organizezi timpul tău, doar al tău?
Când am timp doar pentru mine, îmi place să mă plimb, să intru în magazine, în librării, dar mai ales să mă întâlnesc cu prietenele mele. Am câteva prietene foarte bune, cu care îmi face plăcere să ies la o cafea. Este un schimb fantastic de energie și de experiențe. Sunt cu adevărat o persoană norocoasă din punctul ăsta de vedere și nu numai.
Dacă ar trebui să faci un eseu despre fericire, cu ce ai începe?
Sunt fericită pentru că sunt mamă, sunt fericită pentru că am o familie, sunt fericită pentru că am prieteni, sunt fericită pentru că pot să iubesc, sunt fericită pentru că pot să mă îndrăgostesc, sunt fericită pentru că îmi place ce fac, sunt fericită pentru că mă simt iubită, sunt fericită că pot să umblu, să văd, să aud. Sunt fericită și recunoscătoare pentru tot ce am. Fericirea înseamnă să găsești echilibru între ce îți dorești și ce ai.
Citește și:
- Marco Hößl, CEO Kaufland: Aici am cea mai bună echipă din lume
- Laura Nicolau: Ia este parte din familie, nu trend
- Paula Craioveanu: Pictura mi-a schimbat viața
Text: Ivana Iancu
Foto: Radu Vintilescu