Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Stela Popa: Acasă e unde îmi este familia

Stela Popa: Acasă e unde îmi este familia

Stela Popa prezintă știrile de la ora 19 la Telejurnalul TVR2. Se poate considera „de 3X femeie“: scriitor, jurnalist, blogger, soție și mamă, este o apariție elegantă și rafinată. Mai mult, Stela este un exemplu de om care și-a urmat visurile și a reușit.

A fost șef de promoție Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea „Jurnalism și Științele Comunicării“ (2005), iar din 2006 este magistru în „științe politice“ la aceeași universitate. Timp de 7 ani a prezentat principalul buletin de știri de la ora 19 de la Jurnal TV din Republica Moldova. În prezent este principala prezentatoare de știri la TVR2, România.

Toate școlile absolvite de tine au fost cu magna cum laude. Au fost importante poziția de lider la școala, dar și rezultatele?

O, a fost atât de demult… Probabil Leoaica din mine a ieșit în față, fără să-mi doresc asta neapărat. Nici nu știu cum s-a întâmplat. Cert e că eu nu am forțat niciodată lucrurile. A venit totul absolut firesc, de la sine. Asta nu înseamnă însă că nu am depus un anumit efort.

În acest context, școala te face om?

Te face, într-o anumită măsură, te pregătește pentru ce urmează. Văd acum în jur oameni importanți care devalorizează școala și văd o atmosferă în care nu mai contează să „ai carte“, ci doar contul din bancă. E o degradare vizibilă în societate în care oamenii fără școală devin modele și impun linia, ca să zic așa. E grav. Școala e foarte importantă, dar nu e chiar totul, școala vieții e cea care te formează și te călește cu adevărat. Practica bate gramatica. Crede-mă, știu ce zic. Am învățat atâtea lecții de viață, mai cu seamă în ultima perioadă. Un om „școlit“ de viață e cel care învață cu adevărat ce este sacrificiul, să strângă din dinți, să se ridice și să meargă mai departe.

Cum ai crescut într-o localitate mică din Republica Moldova și cum ți-ai construit visurile?

Generația mea este în Republica Moldova practic a doua care a „asaltat“ Chișinăul. Suntem urmașii „țopârlanilor“, așa îi numea o cunoscută vorbitoare de limbă rusă la un post de televiziune de la Chișinău pe moldovenii veniți de la țară, care ar fi invadat capitala de peste Prut. Moldoveni care, în timpul URSS-ului, au fost lăsați să fiarbă în suc propriu, cu tradițiile și cu limba lor română arhaică, în comunitățile în care locuiau. Nu aveau cum să se stabilească în oraș, acolo era tehnocrația rusă, cei care ocupau industria și meseriile de profil tehnic.

Ei bine, odată cu schimbarea din ’90, fiii și fiicele de „țopârlani“ băștinași, născuți în satele basarabene, au ridicat capetele și au asaltat capitala. Populația rusească a reacționat cum v-am spus, dar până la urmă s-a resemnat. Generația mea este generația lui 7 aprilie, cea care a făcut Revoluția Twitter în 2009 și a cerut explicit alinierea la standardele occidentale, europene. Și tot generația mea este cea care, ulterior, profund dezamăgită, a trecut Prutul și vede în România salvarea. Cât despre parcursul meu, pot spune: ai grijă ce-ți dorești că se poate împlini. Mi-am dorit dintotdeauna să ajung în România, să fac presă aici și uite-mă azi la București, la TVR2, la principalul buletin de știri. Și aici, și la Chișinău am avut noroc de oameni extraordinari. Oameni fără de care nu știu dacă aș fi reușit.

Televiziunea ți-a adus notorietatea. E importantă?

Nu mi-am dorit să fiu vedetă și nu pentru asta am ales să fac ceea ce îmi place. Pe de altă parte, odată cu trecerea timpului, am înțeles și am conștientizat rolul pe care mi l-am asumat. Televiziunea înseamnă public, un public care te evaluează și, în același timp, te încarcă cu energie. Cine afirmă că s-a săturat de celebritate să se gândească la momentele când s-a expus pentru prima dată în fața publicului, la cum vedea atunci lumea și de unde a pornit, de ce a vrut s-o facă.

Ce știre te-a șocat?

Era în perioada în care devenisem mamă. Și, evident, am început să simt altfel. Era o știre cu un copil de imigranți înecat și eșuat pe un țărm din Turcia. Fotografia copilului mort pe plajă a făcut înconjurul lumii. M-a marcat teribil. O noapte întreagă am plâns atunci. De acolo a și pornit prima mea colecție de povești – „Povești pentru Dănuț“, iar cartea „Îngerii mării“ a fost inspirată din povestea tragică a acelui copil și a familiei sale înghițite de ape. A fost o carte dedicată memoriei acelui copil nevinovat. A fost prima și cea mai de succes dintre cele patru cărți lansate la editura Cartier.

Și, acum, de ce te-ai oprit din scris?

Eu scriu când simt că Dumnezeu vrea asta. Când îmi trimite muza. Nu scriu la comandă. Nu forțez penița.

Pasiunea pentru scris s-a născut din admirația pentru literatură sau viața ți-a adus subiecte?

Primul roman pe care l-am semnat imediat după Revoluția Twitter de la Chișinău, de care aminteam mai sus, a fost unul dintre subiectele pe care viața mi le-a scos în cale. A fost un moment crucial din punctul meu de vedere în istoria recentă a Republicii Moldova. Moment pe care n-am putut să-l ignor. Timpul a trecut, articolele și imaginile de pe Google au mai dispărut între timp, dar realitatea pe care o descriu eu în acea carte, realitatea văzută prin ochii și trăirile personajelor acelor vremuri, va rămâne mult timp de acum încolo. Și sunt mândră de această reușită. Există însă și acea admirație față de frumusețea limbii române, față de gustul pe care-l prinzi încă de la primele lecturi. Nu pot uita nici acum prima carte cu grafie latină ținută în mâini în școala primară. Un manual de citire  adus de învățătoarea mea de la Podul de flori și pe care noi, elevii, îl treceam din mână în mână cu atâta admirație. Nici azi nu pot uita mirosul îmbietor al acelei cărți.

Ce legătură au știrile cu literatura?

Știrile sunt pasiune. Sunt vorbele puține, dar care concentrează atât de multe. Sunt clipa pe care înveți s-o prețuiești. Literatura e felul meu de a mă desfășura în toată plinătatea. E modul meu de a evada. Acolo e toată frumusețea vieții. Sunt două laturi ale personalității mele pe care îmi place să le îmbin sau să jonglez cu ele.

Cât de importantă este familia în dezvoltarea ta în carieră?

E greu, e chiar foarte greu să fii mamă, soție și prezentatoare TV. Pe sticlă trebuie să fii impecabilă. Să uiți de tot și toate când zici „bună seara!“ Să ajungi la inima telespectatorului, iar el să nu-ți știe necazurile. Și aici intervine rolul familiei. În această meserie contează enorm cu cine faci casă. Omul de lângă tine trebuie să te înțeleagă, să te respecte și să te susțină. Au trecut timpurile când femeile erau ținute de bărbați doar la cratiță. Prefer să-mi câștig singură banul meu și să fiu pe propriile picioare. Marele regret este însă că nu am suficient de mult timp pentru piticul meu seara… Aș fi vrut să fiu mai mult timp cu el. Așa cum a fost mama mea alături de mine în copilărie.

Fiului tău îi plac poveștile scrise de tine?

Pe cele scrise îi place să le asculte în mașină. Le știe aproape pe de rost. Pentru că am ținut morțiș să le am și în varianta audio. În Republica Moldova este o lipsă cumplită de carte românească pentru copii, nemaivorbind de audio bookuri în limba română. Ei bine, alături de actori din Chișinău, am reușit să le aducem micilor cititori și ascultători această bucurie. Am realizat varianta sonoră a acestor povești ca să fim alături și de copiii nevăzători. Doamne, câtă bucurie și ce surpriză a fost pentru ei o dată de 1 iunie! Vezi, acestea sunt lucrurile care cu adevărat contează și rămân în urma unui om. Asta e școala vieții de care vorbeam mai sus.

Are tabletă și telefon copilul tău? Îi supraveghezi acțiunile în mediul virtual?

Ca orice mămică începătoare și, mai ales, jurnalist fiind, am comis o mare greșeală la început. Stăteam cu piticul alăptându-l și cu televizorul deschis aproape non-stop pe buletinele de știri. Deh, informarea e în sânge! Timpul a trecut și efectul s-a văzut. Copilul meu era fascinat de televizor și telefon. Totul până într-o zi, când mama mea, bunica, a pus piciorul în prag. Ea, care a lucrat cu generații întregi de copii, știa ce știa. Așa că, prin metode știute numai de buna, copilul a fost scos din „capcana“ lumii virtuale. Ba, mai mult, „detoxificarea“ de gadgeturi a bunicii a fost atât de drastică, încât am depus ulterior puțin efort ca să-l conving pe pitic că uneori uitatul pe tabletă sau televizor este chiar util. Asta e diferența între generații.

Ce înseamnă pentru tine acasă?

Acasă e unde îmi este familia. Acasă e și de o parte, și de alta a Prutului. Acasă e unde am oameni frumoși și dragi alături. „Acasă“ acesta atât de mult înseamnă. Și nu neapărat fizic. Acasă e unde e liniște și pace, unde suntem toți sănătoși și împliniți. O parte din acest acasă a rămas, din păcate, în trecut și nu va mai reveni vreodată…

Ai grădină? Te ocupi de flori? Dar căței, pisici sau alte animăluțe?

Publicul de la Chișinău știe cât de mult îmi plac pisicile. Ba chiar, la un moment dat, prietenii mei au creat și o pagină de Facebook cu pisoiul pe care îl aveam când locuiam acolo. Cezar era mare vedetă pe rețelele de socializare. Din păcate, când a apărut copilul, a trebuit să cedeze oarecum locul. A fost un animăluț extrem de deștept și a înțeles că trebuie să-l lase pe cel mic în față. A fost un pisoi adorabil. Am ținut extrem de mult la el. Dovadă că, de când s-a pierdut, nu am mai putut lua un alt animăluț în locul lui. În primii ani de viață, copilul meu a crescut cu pisicul alături și nu mi-a fost deloc frică. Dimpotrivă, cred că i-a făcut chiar foarte bine. Cât despre grădină și flori, voi fi sinceră, nu prea mă dau în vând cu „agricultura“, dar de magnolii, trandafiri și petunii eu mă ocup. În rest, mai las și pe ceilalți ai casei. Și acum râd cu poftă cu mama despre cum luam imediat cartea în mână când, copil fiind, venea vorba să merg să o ajut la grădinărit.

Faci mișcare? Apelezi la îngrijiri invazive faciale sau corporale?

Dacă până să nasc făceam mișcare pentru că îmi plăcea și frecventam chiar și două săli de fitness, acum fac pentru că trebuie. O mamă și o soție are atâtea responsabilități! Și dacă ai și un job, ai tot tacâmul… Dacă apelez la îngrijiri invazive? Nu, deocamdată nu, și nici nu știu dacă aș face-o. Cred că mi-aș accepta vârsta, mai ales că am o moștenire genetică bună la acest capitol. Mulțumesc Celui de Sus și părinților pentru asta. Nu de puține ori am fost întrebată dacă și unde îmi injectez buzele. Răspunsul e simplu: m-a injectat mama natură.

Cât timp folosești telefonul și rețelele sociale? Ai momente când scapi de telefon?

Aici ne întoarcem de unde am pornit. La întrebarea legată de viață. Am înțeles că viața nu e pe rețelele sociale. Am în lista de prieteni pe Facebook oameni cu care, când i-am întâlnit, abia de am schimbat două vorbe sau, și mai grav, nici nu ne-am recunoscut. Sunt oameni care își dau zeci de like-uri virtuale și, în realitate, uită sau le este greu să se complimenteze. În plus, e atâta falsitate în lumea virtuală… De la retușatul pozelor până la fericirea supremă pe care unii, chipurile, o încearcă. Ei bine, mi-a luat ceva timp până am înțeles acest lucru, dar, odată ce s-a întâmplat, mi-am schimbat percepția și am revenit în viața reală. Cu oameni mult mai puțini, evident, dar cu zâmbete naturale, firești și plăcute ochiului. Deci nu, nu mai sunt „addicted“ acum. M-am lecuit. Și vă recomand să faceți la fel.

Călătorești? Ce faci în vacanțe?

Da, călătoresc și nu prea mai pun pe rețelele sociale destinațiile pe care le aleg. Până nu demult, nu planificam nimic. Pur și simplu plecam unde aveam chef. Așa am parcurs într-un an Italia de la nord la sud, cu nicio zi planificată. Și a fost fantastic. De când a apărut însă cel mic, totul s-a schimbat. Una dintre destinațiile noastre preferate a devenit Portugalia, cu oceanul la picioare, cu deliciile sale culinare greu de descris și cu aroma vinului „verde“ unică în lume. Vom repeta experiența și în această vară.

Mare sau munte?

Munte pentru mine și mare pentru copil.

Cât din tradiția și lecțiile de acasă sunt cu tine mereu?

Cei de la Chișinău spun că m-am „românizat“ și le place ce dulce sună cum vorbesc, iar cei de la București mă roagă să le mai zic câteva cuvinte cu „olecuță de acșent“. De aici deduc că Prutul nu poate fi nicicum un hotar. Și nici nu trebuie să fie. Pierdem și unii, și alții, basarabenii, din păcate, mult mai mult. Nu întâmplător vin în România mult mai repede decât clasa politică de acolo este dispusă să facă reunificarea.

Cum te descurci în traficul din București și cum comunici în trafic?

Șofez destul de mult prin București și mă străduiesc să o fac la orele când acest lucru e posibil. Recunosc însă, în traficul din București, trebuie să ai uneori tupeu și, după mentalitatea românului, o mașină din care să te uiți de sus. Asta e realitatea. Altfel, sunt o șoferiță exemplară, cu o singură amendă în ultimii ani. Și, între noi fie vorba, care are noroc de agenți de circulație galanți și înțelegători.

Ce proiecte ai?

Proiectul meu major în acest moment este fiul meu. Și, dacă Dumnezeu va binevoi să ne mai dea un proiect de acest fel, mă voi simți mai mult decât împlinită.

Dacă ar trebui să vorbești despre tine, cu ce ai începe ? Ce crezi că te definește?

Nu-mi place să vorbesc despre mine. Las pe alții să o facă. Mă străduiesc însă ca lucrurile pe care le las în urma mea să spună mai mult decât toate cuvintele din lume.

Citește și:

 

Articol preluat din ediția de iunie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Ivana Iancu
Foto: PR (TVR2)

Comments

comments

Lasă un răspuns