Esti aici
Femeia.ro > Viata de vedeta > Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, 90 de ani

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, 90 de ani

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a aniversat pentru familie și apropiați împlinirea vârstei de 90 de ani. Regina va avea o a doua aniversare, oficială, peste câteva luni, în mijlocul verii.

Cu toate că a fost o aniversare ”mică” momentul a fost plin de entuziasm și culoare. Regina a devenit cel mai longeviv suveran al marii Britanii, iar la cei 90 de ani ai săi, este plină de energie, vitalitate și își îndeplinește cu rigurozitate toate obligațiile.

Mii de persoane au venit în preajma castelului Windsor să o felicite cu ocazia împlinirii a 90 de ani. Regina a primit sute de buchete de flori, a strans mânile celor care au salutat-o, a primit o gramada de pachete de ciocolata și multe torturi. Dacă a fost rugată le-a și tăiat, dar nu a gustat din nici unul pentru ca Regina nu mănâncă niciodata pe stradă.

Îmbrăcată într-un pardesiu verde pal și cu o pălărie asortată, împodobită cu flori, suverana a ieșit din incinta palatului la bordul unui automobil, din care a coborât apoi pentru a se plimba pe străzile orașului. În mod excepțional a fost una dintre cele mai însorite zile de primăvară, iar aniversarea Reginei a fost, și pentru aceasta, un motiv de sărbătoare.

Fericită și mergând cu un pas plin de vioiciune, Regina l-a avut în permanență alături pe soțul ei, Ducele de Edinburgh, precum și câteva doamne de onoare. Traseul a inclus și dezvelirea unei plăci menționând aniversarea a nouă decenii de viață ai suveranei, amplasate în apropierea unui monument închinat Reginei Victoria.

Cei 90 de ani ai suveranei au fost marcați și la Londra și în marile orașe, cu salve de tun trase. Parlamentul a ținut o sesiune extraordinară, în care premierul britanic, David Cameron, a adus un omagiu reginei, care a trăit ”momente extraordinare” și a fost mereu puternică precum ”o stâncă”. Liderul replublicanilor, aflat în opoziție a spus că Regina este o ”doamnă respectabilă care trebuie să înțeleagă că monarhia este un episod care ține de trecut”. Britanicii au o altă părere, atâta vreme cât cota de popularitate a Reginei trece de 87%, iar monarhia este susținută de peste 65% din britanici, un procent care în ciuda valurilor republicanilor rămâne constant de ani buni încoace.

Evenimentul, pentru ca cei 90 de ani de viață ai Reginei și cei 60 de ani de la urcarea pe trom sunt un eveniment absolut, a fost marcat prin momente extrem de simpatice, calde și pline de dragoste și umor englezesc. Cele mai gustate au fost fotografiile care au fost făcute publice în ultimele zile, în onoarea Reginei.

Fotografiile sunt dincolo de tipicul obișnuit al Casei Regale, sunt extrem de ”normale”, și arată mai degrabă a familie cu vechi rădăcini și multe reguli decât a poze oficiale cu capete încoronate.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii 90 de ani_2
Regina Elisabeta și moștenitorii coroanei

O fotografie cu totul specială în care apar patru generații din familia Windsor. Alături de suverană apar fiul ei cel mare, Charles, Prinț de Wales (67 de ani), băiatul cel mare al acestuia din căsătoria cu Lady Diana, Prințul William (33 de ani), precum și primul copil al acestuia, Prințul George, care în iulie va împlini trei ani.

Realizată în urmă cu doar o lună, la Palatul Buckingham, de fotograful Ranald Mackechnie, aceasta este prima imagine care ilustrează clar poziția a treia pe care o ocupă în ordinea succesiunii la tron fiul Ducelui de Cambridge și al soției lui, Catherine.

Imaginea, captată în Salonul Alb, a fost gândită în așa fel încât de pe ea să se poată dezlipi patru timbre – cu chipurile celor patru membri ai familiei. Toate vor face parte dintr-o emisiune de timbre cu care Royal Mail (Poșta Regală, serviciul poștal din Regatul Unit) omagiază două evenimente majore: aniversarea reginei, precum și propria sărbătoare la împlinirea a 500 de ani de funcționare.

În onoarea mamei sale, prințul Charles a recitat din Shakespeare. „Ea va exista spre fericirea Angliei, o prințesă bogată în ani și cu multe zile de domnie în viitor; nicio zi nu se va scurge fără să fie marcată de o acțiune memorabilă”, a spus el, citând din piesa „Henric al VIII-lea”. Nu întâmplător Shakespeare, dat fiind faptul că se aneuversează anul acesta 400 de ani de la nașterea poetului britanic.

Regina Elisabeta
Regina Elisabeta și nepoții

De departe cea mai apreciată fotografie este cea cu nepoții și strănepoții. Buckingham Palace a publicat o serie de fotografii cu regina Elisabeta a II-a, realizate cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a suveranei britanice de celebra fotografă americană Annie Leibovitz, printre acestea cea cu Elisabeta a II-a alături de nepoți și strănepoți a fost cea mai admirată.

Sursa foto: royalmail.com si twitter.com/kensingtonroyal și pixabay.com

 


Lasă un răspuns

Sus