10 curiozități despre Londra, Marea Britanie

10 curiozități despre Londra, Marea Britanie

Capitala Marii Britanii este una dintre cele mai populare destinații de vacanță din întreaga lume. Indiferent dacă ai ajuns deja acolo sau urmează să o faci, iată câteva curiozități interesante despre Londra.

1. Prima zoologică publică din lume a fost deschisă pentru prima dată în 1829 la Londra (London Zoo).

2. Metroul din Londra este cea mai veche rețea de metrou din lume. A fost inaugurat în 1863.

3. Palatul Buckingham, reședința oficială a Reginei în Londra, are 775 de camere.

4. Palatul Westminster (Palatul Parlamentului) conține 1000 camere.

Palatul Westminster

5. În Londra sunt vorbite peste 300 de limbi.

6. Marele Incendiu din Londra a avut loc în 1666, a durat 4 zile și a distrus 4/5 din oraș. Cu toate acestea, s-a înregistrat decesul a doar 6 persoane.

7. În 2012, Londra a devenit primul oraș care a găzduit de 3 ori Jocurile Olimpice de Vară.

8. Londra a fost primul oraș care a ajuns la o populație de peste un milion, în 1811. A rămas cel mai mare oraș din lume până când a fost depășit de Tokyo în 1957.

9. Când Regele Charles I a fost decapital, oamenii prezenți la ceremonie au avut voie să se ridice și să își ude batistele cu sângele acestuia. Se credea că sângele unui rege poate vindeca bolile.

10. Big Ben este porecla dată marelui clopot al ceasului de la capătul din Nord al Palatului Westminster, însă numele este folosit și pentru turnul în sine. Numele oficial al turnului era inițial Clock Tower, însă s-a schimbat în Elizabeth Tower în 2012.

Tu ai vizitat vreodată Londra? Ce impresie ți-a lăsat?

 

Citește și: 10 curiozități despre Paris, Franța

 

 

Surse foto: iStock, Pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp