3-4 ani, varsta la care copilul incepe sa-si manifeste independenta

Pe la trei – patru anişori, copilaşii oscilează între nevoia de independenţă şi dorinţa de a se întoarce la confortul şi singuranţa pe care le găsesc în braţele lui mami şi ale lui tati.

Vei constata, totuşi, că la 3-4 ani micuţul este mai puţin dependent de tine şi că este fericit să se joace cu alţi copii în loc să stea lângă tine. De asemenea, pe la patru ani începe să se îmbrace singur, să-şi perieze dinţişorii (sub supravegherea şi cu ajutorul tău).

Cum încurajezi independenţa copilului de 3-4 ani

Provocarea cu care se confruntă părintele constă în găsirea echilibrului între protejarea şi îndrumarea copilul, pe de o parte, şi oferirea libertăţii de a explora, experimenta pentru a deveni o persoană independentă„, spune Jane Nelsen, autorul seriei de cărţi „Disciplină pozitivă”, citată de site-ul Babycenter.com. Deci, lasă copilul să încerce, în siguranţă, ceva nou, cum ar fi: o mâncare diferită, să gestioneze un conflict cu cel mai bun prieten al lui, să meargă pe bicicletă, rezistând tendinţei de a interveni. „Lasă-mă pe mine” este o formulă şi o intervenţie care poate să încurajeze dependenţa şi să diminueze încrederea copilului în forţele sale.

Dacă trebuie să pleci fără el sau dacă vrei să ieşi cu soţul tău la un film, nu vă ascundeţi şi nu vă strecuraţi ca să nu vă vadă. Pregăteşte copilul în avans şi explică-i că bunica sau o altă persoană apropiată de familie, cu care are o relaţie strânsă, vine să se joace cu el seara. Spune-i şi că veţi ajunge după ce el doarme, dar că veţi intra la el să-i spuneţi „noapte bună”.

Pentru un copil pentru care despărţirile sunt mai dificile decât la alţii sau dacă nu a fost despărţit de tine sau de tatăl lui până acum, mersul la grădiniţă poate fi dificil, de aceea e recomandat să se facă treptat. Fă-ţi timp să stai cu el ceva timp în primele dimineţi pentru a se simţi bine în noul mediu, care-i este nefamiliar, înainte de a spune „la revedere”. E posibil ca acomodarea cu un program lung să necesite mai mult timp şi mai multe etape: un program scurt la început, până la masa de prânz, apoi include masa de prânz, apoi somnul de după-amiază la grădi până când poate face faţă unui program lung.

Recunoaşte importanţa relaţiilor sociale ale copilului tău. De pildă, sugerează-i să-şi invite acasă prietenii apropiaţi, Este important pentru stima de sine a copilului să-şi prezinte copiilor casa, familia şi jucăriile.

Nu insista şi nu-l împinge de la spate să sărute sau să îmbrăţişeze rude sau prieteni de familie dacă nu doreşte acest lucru. În schimb, ajută-l să-şi găsească el singur modul de a arăta afecţiunea şi bucuria că întâlneşte pe cineva.

Foto: Guliver/ Thinkstock

Sursă: BabyCenter.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp