5 delicii culinare grecești în care poți folosi brânza Feta

5 delicii culinare grecești în care poți folosi brânza Feta

Bucătăria grecească se numără printre cele mai populare din lume, datorită preparatelor pe care le include. Printre ingredientele tradiționale de bază se numără măslinele, pâinea și vinul, însă ele sunt completate de pește, fructe de mare, iaurt,  sau fel de fel de ierburi care dau o aromă aparte mâncărurilor.

În plus, pe lângă toate aceste alimente care stau la baza regimului tradițional grecesc, un alt ingredient important este și brânza Feta, care dă un gust aparte mâncărurilor.

Dacă ești un fan al preparatelor grecești, mai jos îți prezentăm cinci delicii culinare în care poți folosi brânză Feta.

Saganaki

Saganaki este o rețetă populară în bucătăria grecească, iar brânza Feta este cea care dă preparatului gustul delicios. Obținută din lapte de oaie, ocazional din lapte de capră, această brânză cremoasă și sărată, una dintre cele mai populare feluri de brânză, nu doar în Grecia, ci în întreaga lume, completează aroma creveților în sos de roșii, ceapă, oregano și ulei de măsline. Creveții saganaki sunt serviți cu pătrunjel proaspăt sau cu mărar. Nelipsite sunt și feliile de baghetă, prăjite în cuptor.

Dacă nu ai timp să gătești, însă vrei să te bucuri de savoarea acestui preparat grecesc, poți comanda prin Food Panda de la Nikos creveți Saganaki cu brânză Feta.

Salată mediteraneană cu cartofi cu ulei de măsline și brânză Feta

Această salată mediteraneană cu cartofi și brânză Feta poate fi un fel principal, pentru că este sățioasă, dar este potrivită și ca o garnitură pentru fripturile din carne de miel – și nu numai.

Dacă ți-am stârnit curiozitatea, află că salata este o combinație între salata orientală și cea grecească. Dacă vrei să o prepari și dispui de mai mult timp, poți opta pentru coacerea cartofilor în cuptor. Însă, sunt o opțiune bună și cartofii fierți. De asemenea, dacă nu ai măsline kalamata, poți utiliza și măsline negre. Și, nu în ultimul rând, nu uita de ceapă – un ingredient principal al acestei salate.

Roșii coapte cu brânză Feta 

Această combinație gustoasă, de roșii coapte cu brânză Feta este cunoscută sub numele de bouyourdi. Aperitivul, aromat din abundență cu oregano, este foarte ușor de preparat, fiind potrivit în special pentru zilele de vară în care vrei să mănânci ceva ușor.

Preparatul, format din straturi de brânză și roșii, dar și ardei iute – curățat de semințe și tăiat felii este copt în cuptor și servit atât cald, cât și rece, cu felii de pâine proaspătă.

Pentru un plus de savoare poți adăuga peste roșii felii subțiri de usturoi.

Omletă cu brânză Feta

Omleta cu brânză Feta este un mic dejun delicios, dar și o gustare între mese – și se prepară în câteva minute.  În plus, din punct de vedere nutrițional, oul este considerat unul dintre cele mai complexe alimente. Așadar, acest preparat cu brânză Feta nu este doar gustos, ci și sănătos. Poți opta să pregătești această omletă în cuptor, nu să prăjești oul în ulei.

Bagă omleta în cuptor, la copt, pentru 30 de minute (până când oul este pătruns bine) și servește-o alături de felii de de pâine prăjită și felii de roșie.

Tiropita

Dacă vrei să te răsfeți cu un desert apetisant, încearcă Tiropita. Aceasta este o plăcintă grecească tradițională, cu brânză Feta, pe care sigur o vei include pe lista celor mai bune prăjituri. Fie că o preferi pentru cafeaua de dimineață sau ca o gustare după-amiaza, prăjitura Tiropita este o încântare pentru papilele gustative. Umplutura aromata, din brânză Feta, o face una dintre cele mai populare prăjituri cu brânză din lume.

Preparatele tradiționale grecești se bazează pe ingrediente naturale și proaspete, iar pentru multe rețete se folosesc în special legumele, verdețurile, uleiul de măsline, peștele și nu în ultimul rând brânza. Dacă ți-am stârnit curiozitatea despre preparatele grecești nu ezita să încerci deliciile prezentate mai sus. 

 

 

Sursă: Digital Workforce

Sursă foto: live.staticflickr.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp