Puțini știu că există un lagăr nazist dedicat exclusiv femeilor, unde suferința și curajul s-au împletit într-un mod greu de imaginat. Ravensbrück, deschis în 1939, a devenit scena unor experimente medicale crude, iar mărturiile supraviețuitoarelor dezvăluie o lume de cruzime sistematică, dar și de solidaritate incredibilă între femei.
Un loc pe care istoria l-a uitat, dar pe care supraviețuitoarele l-au ținut în viață
Când auzi de Holocaust, gândul îți fuge, pe bună dreptate, la Auschwitz sau Treblinka. Dar a existat un alt loc în care ororile, deși mai puțin discutate, au fost la fel de cumplite. Numele lui este Ravensbrück, cel mai mare lagăr nazist dedicat exclusiv femeilor. Deschis în 1939, la marginea unei păduri din Germania, acest loc a devenit scena unor suferințe greu de imaginat: mii de femei au murit din cauza muncii forțate, a foamei, a bolilor și prin violență sistematică.
Mulți istorici au uitat pentru o vreme de Ravensbrück pentru că documentele au fost distruse și pentru că zona a ajuns sub control sovietic după război. Dar supraviețuitoarele și cercetătorii s-au asigurat că vocea lor nu va fi redusă la tăcere.
Cine ajungea aici
Prizonierii erau femei (și, mai târziu, și fete tinere) din zeci de țări: evreice, poloneze, ruse, rome, opozante politice, rezistente sau pur și simplu cele care încălcau standardele rasiale ale nazismului.
La început lagărul trebuia să adăpostească doar câteva mii, dar spre sfârșitul războiului numărul depășea 36.000 de femei în mod constant. Între 1939 și 1945, peste 120.000 de oameni au trecut prin porțile lui, iar numărul morților se ridică la zeci de mii din cauza condițiilor inumane.
„Printre prizoniere se aflau ‘crema femeilor din Europa’. Printre ele se numărau nepoata generalului de Gaulle, o fostă campioană britanică la golf și zeci de contese poloneze”, a povestit o supraviețuitoare a lagărului Ravensbrück.
Laboratorul durerii
Partea care a rămas mult timp ascunsă sau minimalizată de istorie este efectul experimentelor medicale la care erau supuse prizonierele. În vara anului 1942 și până în 1943, medici SS au supus un grup de femei, majoritatea poloneze, unor „experimente” care nu aveau nimic științific acceptabil în sensul uman.
Femeile erau numite de gardieni și medici „rabbits” (iepurași). Erau tăiate chirurgical în picioare și infectate cu bacterii agresive precum cele care provoacă cangrena sau tetanosul. În unele operații, le erau introduse în răni cioburi de sticlă, bucăți de lemn și murdărie pentru a agrava infecția. În altele, medicii fracturau oase și încercau să observe dacă acestea se pot regenera sau transplanta.
Multe dintre aceste operații se făceau fără anestezie, doar pentru a urmări „rezultatele”. Unele femei au murit din cauza infecțiilor sau a rănilor netratate, iar altele au rămas mutilate pe viață.
O supraviețuitoare a acestor proceduri dureroase a povestit că femeile strigau în durere și rezistau cu orice preț, de multe ori fiind ținute cu forța de gardieni când încercau să se opună acelor mutilări.
Solidaritate în infernul de la Ravensbrück
Deși cuvintele astea par dure, realitatea a fost și mai complexă: în mijlocul terorii, femeile s-au sprijinit între ele. Împărțeau firimituri de pâine, ascundeau medicamente și se ajutau să supraviețuiască. Supraviețuitoarele au transmis lumii, după război, relatări ale curajului extraordinar într-un loc în care nimeni nu le dădea nicio șansă.
Un exemplu puternic este cel al lui Jadwiga Dzido, una dintre femeile supuse experimentelor, care a trăit pentru a povesti, a depus mărturie la procesele medicilor naziști și a reconstruit o viață distinsă după război.
Când s-a sfârșit totul
Pe măsură ce Aliații se apropiau de Germania, lagărul s-a umplut de și mai mulți prizonieri iar condițiile au devenit și mai inumane. În 1945, un marș al morții a forțat peste 20.000 de femei să meargă zeci de kilometri în frig și foame.
La sfârșitul lunii aprilie 1945, Armata Roșie a eliberat ceea ce mai rămăsese din Ravensbrück. Ce a lăsat în urmă a fost o lecție brutală despre cruzimea oamenilor, dar și despre demnitatea celor care au supraviețuit doar pentru a spune adevărul.
