Există un moment în care îți privești copilul și simți că „e doar o fază”. Dar uneori, acea fază nu dispare, ci se adâncește. Violența în viața unui copil nu e un fenomen brusc, ci un proces care se instalează treptat. De aceea, a fi atentă la primele semne poate face diferența între o poveste cu final dureros și o intervenție care salvează copilul.
Călătoria începe cu un semnal subtil
Pe măsură ce o mamă observă micile schimbări, apare acel instinct de protecție care spune “ceva nu e în regulă”. Însă în tumultul vieții de zi cu zi, unele semne importante pot fi ignorate. De cele mai multe ori, violența începe ca o tulburare invizibilă înainte de a se transforma într-un rău vizibil.
1. Schimbări bruște în comportament
Primul semn pe care un părinte îl poate observa este o transformare neașteptată a comportamentului. Un copil vesel devine retras, anxios, sau dimpotrivă devine agresiv fără un motiv aparent. Psihologii consideră că schimbările bruște de temperament, izolarea socială sau reacțiile exagerate la situații normale pot fi indicii că ceva tulburător se petrece în viața copilului. Copiii abuzați pot deveni anxioși, dependenți emoțional sau se pot retrage din activitățile pe care le iubeau înainte.
2. Semne fizice inexplicabile
Pe lângă comportament, corpul copilului „vorbește”. Vânătăile frecvente, arsurile sau leziunile care nu au o explicație clară sau nu se potrivesc cu activitățile copilului de zi cu zi nu trebuie trecute cu vederea. Deși accidentele se întâmplă, tiparele repetate sau prezența rănilor aflate în diferite stadii de vindecare pot fi un semnal de alarmă. Medicii și specialiștii subliniază că astfel de semne fizice merită întotdeauna o discuție atentă și, dacă este cazul, o evaluare medicală.
3. Retragere și teama inexplicabilă
Un copil care începe să evite anumite persoane, locuri sau situații în mod repetat poate transmite o durere pe care nu o poate exprima în cuvinte. Teama de a merge acasă, reticența de a se apropia de un adult sau evitarea contactului fizic sunt semne pe care specialiștii în sănătatea mintală le iau în serios atunci când există suspiciuni de violență sau abuz.
4. Comportamente regresive
Uneori, un copil începe să regreseze în abilitățile pe care deja le stăpânea. De exemplu, un copil mai mare care începe să ude patul din nou sau își pierde interesul pentru joacă poate arăta că în interiorul său se întâmplă ceva dificil. Reacțiile regresive pot fi un răspuns la stresul emoțional intens și o formă de comunicare nescrisă a suferinței.
5. Agresivitate neobișnuită sau hipersensibilitate
Copiii expuși la violență, fie ea fizică sau emoțională, pot manifesta comportamente extrem de intense: pot deveni agresivi față de frați sau colegi, sau din contră, pot deveni excesiv de supuși pentru a evita conflictele. Aceste comportamente nu apar peste noapte. Ele cresc încet, ca un răspuns adaptiv sau de autoprotecție la o situație periculoasă sau stresantă din mediul lor.
6. Semne emoționale subtile dar persistente
Schimbările de somn, coșmarurile, stările de tristețe prelungite sau anxietatea constantă indică adesea o suferință emoțională care nu este normală pentru vârsta copilului. Aceste tipuri de semne sunt adesea legate de experiențe traumatice repetate, iar părinții pot face observația că „nu mai este copilul de acum câteva luni”. Urmărirea acestor semnale și discuțiile empatice pot oferi o punte de comunicare spre sprijin profesional.