În timp ce autoritățile bifează clădiri renovate și spații moderne, adevărata criză din educația timpurie se desfășoară în interiorul claselor. Oana Moraru, de pe platforma Vocea Părinților, atrage atenția că problema nu mai este infrastructura, ci lipsa oamenilor care să susțină copiii cu nevoi tot mai complexe. Cu tot mai multe cazuri de deficit grav de atenție, tulburări de vorbire și dificultăți comportamentale în aceeași grupă, educatoarele ajung să funcționeze în alertă permanentă, fără sprijin real și fără resurse pentru un act educațional echilibrat.
De ce nu mai fac față educatoarele. Oana Moraru vorbește de principala problemă din grădinițele și școlile din țară
Oana Moraru, formatoare, profesoară, fondatoarea Școlii Helikon, cu peste 30 de ani de experiență în învățământul de stat și privat, și coordonatoarea platformei Vocea Părinților, unde oferă sprijin părinților și educatorilor din întreaga țară, a atras atenția asupra crizei reale din grădinițele și școlile primare din România.
Ea a subliniat că problema a depășit granițele dotărilor și a sărăciei, fiind vorba acum despre lipsa personalului de sprijin, în timp ce numărul de copii cu nevoie speciale din clase devine tot mai mare.
Conform Oanei Moraru, într-un colectiv tipic de grădiniță sau clasă primară se regăsesc cel puțin 5-6 copii cu deficit grav de atenție, 4-5 cu tulburări de vorbire și 4-5 hiperkinetici, uneori și 1-2 copii cu întârzieri în dezvoltare sau tulburări comportamentale serioase.
Această combinație de nevoi speciale face ca educatoarele să fie permanent în alertă și să nu mai aibă energie pentru a aplica strategii de predare creative și organizate.
„Sunt în plin curs cu educatoare de grădiniță. Sunt aproape 150 de femei, împreună pentru 10 săptămâni. Între sesiunile online, comunicăm zilnic pe tot felul de situații de criză. Cea mai mare aşteptare a lor este legată de strategii simple de supraviețuire în clasă. Marea problemă a educației timpurii în România nu mai este dotarea grădinițelor. Nu mai e sărăcie acolo.
Sărăcia şi drama s-au mutat în clase. Sunt multe educatoare singure cu 25-30 de copii, dintre care 3-4 cu nevoi speciale severe, pe lângă agitația naturală a celorlalți, şi ei afectați de ecrane – cu deficit de atenție, hiperkinetism, reactivitate, toleranță mică la frustrare. Clasele sunt greu de dirijat, educatoarele sunt mereu în alertă, fără energie de investit în strategii de lucru creativ sau precis organizat. La fel şi la nivelul învățământului primar”, a transmis Oana Moraru, într-un articol publicat pe edupedu.ro.
Personalul de sprijin, cheia schimbării
Oana Moraru a subliniat că adevăratul progres în educația timpurie va veni doar atunci când școlile și grădinițele vor angaja personal suficient pentru a sprijini copiii cu nevoi speciale, căci, clădirile frumoase și dotările moderne nu pot înlocui oamenii pregătiți.
„Mai bine de jumătate din educatori au nevoie de cel puțin un profesor însoțitor la clasă. Plus un ajutor. Adevăratul salt în învățare al comunităților va fi făcut când ele vor găsi o cale de a angaja personal suficient pentru susținerea copiilor cu tot felul de nevoi. Care sunt din ce în ce mai numeroși – în clase din ce în ce mai instabile, agitate, cu explozii emoționale mult sub media vârstelor.
Fără personal de sprijin în grădinițe şi şcoli primare, România va avea în clase o cultură predominantă a agitației şi a fragmentării mentale, parțial controlate cu nervi, oboseală şi amenințări”, este semnalul de alarmă tras de Oana Moraru.
