4 activități care stimulează inteligența bebelușului

4 activități care stimulează inteligența bebelușului

Când se naște bebelușul, creierul lui conține aproximativ 100 de bilioane de celule nervoase – neuroni. În primii trei ani, creierul va munci din greu pentru a forma trilioane de conexiuni între acești neuroni.

Așadar, nu e de mirare de ce se spune că primii ani sunt extrem de importanți și reprezintă momentul perfect pentru a-i dezvolta capacitatea intelectuală, așa încât să crești un copil… inteligent.

Iată 4 activități simple care stimulează inteligența bebelușului:

Pune accent pe contactul vizual

Bebe poate face distincția între fețele persoanelor cu care intră în contact, chiar din primele luni. Iar ale voastre, ale părinților, sunt cele mai importante și cele pe care le caută cu privirea cel mai mult. De fiecare dată când te fixează cu privirea, se dezvoltă și memoria.

Scoate limba

Bebelușii sunt mai imitatori și studiile arată că până și nou-născuții de numai câteva zile încearcă să imite expresiile faciale simple.

Fii echipament de joacă

Întinde-te pe podea și lasă-ți micuțul să se cațere pe tine. Ca să fie mai interesant, nu-i face treaba ușoară tot timpul – mișcă-te, lasă-l să alunece, ofewră-i o provocare.

Vorbește-i

Bebelușul ascultă ca să învețe. Cu cât aude mai multe cuvinte, cu atât mai bogat va fi vocabularil lui (și IQ-ul). Un studiu efectuat la Universitatea din Chicago a relevat faptul că micuții cu vârste de aproximativ doi ani ale căror mame erau mai vorbărețe puteau pronunța de două ori mai multe cuvinte decât cei ale căror mămici erau mai tăcute.

 

 

Sursă foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 08 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 08 ianuarie 2026

Unele întâlniri par să aibă un fel de magnetism invizibil, conexiuni care se simt imediat și care nu pot fi trecute cu vederea. În astrologie, anumite zodii au o chimie aparte, o atracție care se simte natural și care transformă întâlnirile în experiențe intense și pline de energie. Unele zodii au o conexiune ce nu […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp