Afla cat este de important sa fii consecventa in reactii si decizii fata de copilul tau

Altfel spus, dacă reacția ta la același comportament este una azi și cu totul alta mâine, copilul nu va ști cum trebuie să se comporte în situația respectivă și nici nu va învăța ce consecințe poate avea o anumiță acțiune.
Răspunsul din partea părinților trebuie să fie constant și limpede, altfel regulile devin neclare și ușor de încălcat, iar copilul va fi confuz, nesigur pe el și nu este exclus să ajunge să refuze să se implice în situații noi de teama unei reacții negative pe care nu o poate prevede.

Există însă și o latură dificilă a acestei reguli: înseamnă că, de cele mai multe ori, nu poți să schimbi nici tu regulile, chiar dacă ai dori acest lucru. De pildă, dacă ai tot amânat momentul și, în cele din urmă, te-ai hotarât că a venit vremea să-ți obișnuiești copilul să doarmă singurel, trebuie să te ții de hotărârea luată, chiar dacă ai vrea să-l mai ții lângă tine, miroase adorabil sau îți este teamă să nu se sperie peste noapte, iar el îți simte ezitările și are chef să se alinte și să se cuibărească în brațele tale.

Dacă ai luat această decizie, știi că este corectă și trebuie să te ții de ea, trebuie să reziști. Dacă cedezi acum, data următoare va fi de zece ori mai dificil să spui nu. În plus, copilul tău va ști că te poate face să te răzgândești prin câteva „tertipuri” adorabile. Refuză acum (cu o îmbrățișare blândă) și veți trece amândoi mult mai ușor prin schimbare.
Foto: Guliver/ Thinkstock
Editor: Adina Gruia

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp