Nu te compara cu alţii. Eşti cea mai bună mamă pentru copilul tău. Nu judeca alţi părinţi. Sunt la fel de dezorientaţi ca tine (sau cum vei fi). Filmează-ţi copilul. Fotografiile sunt excelente, dar un aparat video surprinde mai bine momentele unice din viaţa copilului tău. Lasă-l să se murdărească, nu-i interzice activităţi pe motiv […]
Prietenii îţi devin o a doua familie Te temi că prietenii se vor îndepărta de tine, că ei îşi vor vedea de viaţa lor, iar tu de bebeluş şi de familie? Autoarea Emily Schuman explică, pe Babble.com, că lucrurile stau exact invers. „Când am aflat pentru prima datăcă sunt însărcinată, gândul meu iniţial a fost […]
Texturi eco Ţesăturile au un rol important în conturarea atmosferei primitoare din casele nordicilor, aşa că îmbracă scaunele şi fotoliile în huse din bumbac sau in, acoperă ferestrele cu perdele diafane, care să filtreze lumina şi accesorizează canapelele cu pleduri călduroase din lână. Acestea pot fi uni sau animate de imprimeuri discrete (ideale sunt […]
Tuse Ai scăpat de viroză, dar ai rămas cu tusea. Şi s-ar putea să te mai sâcâie, chiar până la două săptămâni! Numai de asta n-ai tu chef când trebuie să te pui la patru ace pentru toate petrecerile de sezon. Sau când trebuie să găteşti pentru atâtea mese festive! Iată ce poţi face […]
Arta de a face selfie-ul perfect a devenit obiect de studiu la o facultate din Londra, iar pe parcursul orelor de studiu, pline de momente de practică aplicată, studenţii vor învăţa arta de a face fotografia de tip autoportet perfectă, în cadrul unui curs care îşi doreşte să „‘îmbunătăţească înţelegerea selfie-ului”. Cursul intitulat „Arta […]
Douglas Gentile, specialist în psihologia dezvoltării, citat de BabyCenter.com, îţi oferă câteva motive pentru a supraveghea calitatea jocurilor pe calculator ale copilului tău şi timpul pe care îl alocă acestora. Iată ce spune dr. Gentile. Citeşte şi Cât de nociv este televizorul pentru copii 5 motive pentru care jocurile pe calculator sunt nocive pentru dezvoltarea […]
Zăpada, gheaţa şi temperaturile scăzute necesită o echipare adecvată a copilului tău. Nu este nevoie să-l înfofoleşti, spuneam şi în articolul Hainele bebeluşului. Cum îl îmbraci în sezonul rece. Soluţia sunt straturile de haine, care îi ţin cald pe dinăuntru, rămânând uscat la exterior. Aşadar, nu-l îmbrăca mult mai gros decât te îmbraci tu. În […]
Există multe pericole… Unele ştiute, altele neştiute şi există pericolele la care se expun femeile, de bună voie şi nesilite de nimeni, deşi le-ar putea evita. Cu scopul de a le evita iată care sunt pericolele la care se expun femeile. Machiajul şi somnul. Femeile care adorm fără să se demachieze riscă să se […]
Alimentele sunt o parte esenţială în menţinerea sănătăţii, unele dintre ele având efecte antioxidante foarte puternice şi fiind utile în detoxifiere. Iată care sunt cele mai recomandate alimente pentru detoxifiere şi cum trebuie ele folosite. Lămâile. Sunt prezente în cele mai multe cure de detoxifiere. Sunt pline de vitamină C, care este bună pentru piele […]
Pe lângă bătaia cu bulguri, zăpada vă oferă multe alte posibilități de distracție!
Efectele muzicii asupra stării psihice sunt certe şi mereu pozitive. pentru acest motiv exită o adevărată terapie prin muzică, metodă care a fost pusă la punct ca tratament după anii ’60, cu scopul de a ameliora afecţiunile pe bază psiho-nervoasă: insomnie, depresie, anxietate. În 1984 a avut loc primul Congres Mondial de Terapie prin Muzică, […]
In luna a V-a, bebelusul intelege din ce in ce mai mult ce se petrece in jurul sau, gandeste mai rapid si incepe sa faca legatura dintre cauza si efect. Il poti invata jocul Cucu-Bau. Pentru a-l face fericit este suficient sa-ti ascunzi fata in palme pentru trei secunde. Va rade in hohote! Citeste si […]