O apariție frapantă pe străzile Bucureștilor, Iulia Gorneanu atrage privirile prin aerul retro, precum și prin veșmintele potrivite într-un mod cu totul aparte. Firavă, mititică, ai zice că trece mai degrabă neobservată, Iulia te face să întorci capul după ea. Și, mai ales, te face să vrei să afli ce se ascunde după privirea melancolic-misterioasă, […]
Costumul de baie, crema de protecţie şi prosopul nu sunt singurele lucruri de care ai nevoie la plajă dacă vrei să-ţi păstrezi catifelarea din cap până-n picioare. Geanta de plajă trebuie să conţină o trusă de frumuseţe mai bogată, dar nu neapărat mai voluminoasă. Nu ai nevoie de cantităţi mari pentru a-ţi îngriji pielea şi […]
Să fi trecut mai bine de șase mii de ani de când preoții egipteni au numărat 12 luni pline între două revărsări ale Nilului. Șase mii de ani de când, așadar, a fost creat primul calendar. Mă rog, a fost puțin mai complex, dar, una peste alta, atunci s-a stabilit întâia dată că anul are […]
Să gândești pozitiv! Este îndemnul cu care așa-numiții „antrenori de viață“, life-coach, câștigă bani frumoși prezentându-ți-l sub tot felul de forme și vorbe. Nu am ceva cu meseria cu pricina, dar îndemnul există în înțelepciunea populară de multă, foarte multă vreme. Să încerci ca în orice întreprinzi să vezi partea plină a paharului. Dar cum […]
Te numeri printre cele 30% din femei care, în special vara, au de înfruntat problema picioarelor umflate și grele? Află ce remedii există. Ca să ajungă la inimă, sângele din membrele inferioare se află într-o cursă permanentă contra gravitației, ajutat de mușchii gambelor, care împing sângele în sus, și de micile valve din interiorul venelor, […]
Unii susţin că delicioasa ciocolată e dăunătoare, alţii că-i binefăcătoare. Cui să-i dai crezare? Şi unora, şi altora. Un consum moderat înlătură dilema. Mult îndrăgita ciocolată a fost multă vreme (şi este încă) învinovăţită de diverse urmări nedorite. Din fericire, multe mituri au fost demontate. Un consum moderat de ciocolată nu poate fi învinovăţit nici […]
În infuzii, limonade, sucuri, smoothie-uri sau supe reci, plantele de sezon reușesc să-ți facă vara mai ușoară prin efectul puternic de răcorire. În plus, sunt o metodă de hidratare, subțiere și tonificare, precum și o sursă de vitamine necesare organismului să lupte eficient cu temperaturile ridicate și să suplinească pierderile de minerale. Folosește-le în zilele […]
Unghiile lăcuite aduc un aspect îngrijit și feminin, însă sub lacul de unghii se ascund o grămadă de pericole. Am stat de vorbă cu multe femei care-și fac singure manichiura și constatarea a fost că toate comit cam aceleași erori. Pe termen scurt, asta nu-i o dramă, dar, în timp, poți întâmpina probleme și nici […]
Bețișoarele cosmetice și dischetele demachiante nu au cum să lipsească din trusa de frumusețe. Sunt două produse-cheie, întotdeauna de mare ajutor. Ieftine și mereu la îndemână, aceste produse pot fi ajutoare de nădejde în numeroase situații ivite peste zi. Am aflat cum și la ce mai folosesc cititoarele aceste produse și ne-am gândit să împărtășim […]
Basmele noastre, legendele grecești, mitologia scandinavă sau poveștile rusești, toate sunt populate de ființe fantastice în stare să facă tot felul de lucruri teribile, fiind de ajutor sau opunându-se intențiilor personajului principal (pozitiv, desigur). Zmei sau balauri, gnomi, elfi sau hobbiți, zei, zeițe sau amazoane, căpcăuni și ciclopi și altele asemenea ființe populează basmele și […]
A ști să răspunzi cu „nu“ la unele solicitări ale celor din jur este o artă. Dificilă, dar necesară. „Îmi pare rău. N-am cum să te ajut“ – cât de des rostești o asemenea frază? Dacă ți se pare că cei din jur se cam folosesc de tine, că rugămințile lor sunt tot mai dese […]
Te lasă ori nu nevoia de spațiu să vezi dacă vă potriviți? Dacă vrei să închei relația, te desparți pur și simplu, iar pauza e doar antecamera sfârșitului. Totuși, psihologii susțin că pauzele au și rol benefic, fiindcă îți dau răgazul să înțelegi cum stau lucrurile între voi. Interpretarea greșită A lua o pauză de persoana […]