În medicina populară, culesul plantelor de leac are tipicul lui, cu momente clare ale zilei, cu poziții specifice și, absolut indispensabil, cu obligativitatea curățeniei. Ritual cu care babele satului încercau să impresioneze „clientela“, vei zice, pentru ce alt lucru s-ar impune culesul leușteanului ori al sânzienelor dimineața, înainte să cadă roua, în timp ce alte […]
Migrene sau zvâcnituri ale tâmplelor, persistente ori mai uşoare, durerile de cap au multiple cauze, dar şi o mulţime de leacuri naturale. Iar dacă suferi frecvent de astfel de dureri, e mai bine să le ştii remediul natural decât pe cel pe bază de pilule. Asta, ca să nu te îndopi cu atâtea medicamente… Cataplasme […]
Sunt printre primele fructe ale verii ce ne încântă privirea, dar şi papilele gustative, dar îmbietoarele cireșe și vișine au remarcabile proprietăţi terapeutice. Afecţiuni de tot felul, inclusiv unele considerate grave, pot fi prevenite, simţitor atenuate sau chiar vindecate prin consumul frecvent de cireşe şi vişine. De ce nu te-ai deda la un asemenea răsfăţ […]
Pasiunea și energia de invidiat pe care le transmite din plin la antrenamente sunt atuurile unui instructor care te face să iubești mișcarea. E neobosită nu doar când face sport, ci și când vorbește despre acest secret la-ndemână al sănătății și tinereții. Îi place sportul de mică, a început să-i cunoască tainele mai pe îndelete […]
Ea este una dintre cele mai mari spadasine românce: Ana Maria Brânză. El este un celebru poloist la CSA Steaua: Pavel Popescu. Iar împreună sunt doi oameni simpli care formează o echipă: familia Popescu. Ana Maria și Pavel Popescu sunt sportivi de performanță. Asta nu este o noutate. Dar performanța cere sacrificii și totuși, în […]
Coafurile retro sunt din nou la modă, avem la îndemână o groază de produse care ne ajută să dăm părului forma dorită, însă putem apela cu încredere şi la vechi trucuri. Înţelepciunea populară spune că un gălbenuş aduce podoabei capilare elemente care îi redau strălucirea şi supleţea, iar aplicată săptămânal, o astfel de mască naturală […]
Dai mai mult şarm ochilor folosind bine-cunoscutul dermatograf, dar şi noile creioane-gel, tuşul ori un banal fard. Modul în care-l aplici şi cantitatea utilizată fac diferenţa. Pentru multe femei, conturul ochilor a intrat deja în rutină. Aşa se explică trasarea precisă a liniei de tuş şi cozile perfect executate din doar două mişcări. Uneori însă, […]
Reacţia adversă a organismului faţă de diverşi factori externi este o alergie manifestată cel mai adesea la nivelul pielii, mucoaselor sau căilor respiratorii. Se manifestă reacţii alergice la anumite alimente, medicamente, la praf, polen, fulgi sau chiar raze solare. Starea generală proastă şi necunoaşterea motivului alergiei duc la situaţii grave. Ce se întâmplă de fapt […]
Mă gândeam să merg undeva la sfârşit de săptămână. Și poate o zi în plus, un fel de weekend prelungit. Ca bucureştean, mai ales, valea Prahovei e prima idee care-ţi vine în minte. Cum ar fi s-o iei în sens invers? Spre Giurgiu? Nu chiar! Deși se laudă cu un spectaculos far genovez, oraşul de […]
Am ajuns în Bruges după câteva zile petrecute în Bruxelles. De la forfota capitalei europene până la liniştea micului oraș flamand e o distanţă de numai 60 de minute de mers cu trenul. Dar ce schimbare… Canale şi dantele, trăsuri la trap şi biciclişti pedalând, bărci şi şi lebede, rațe şi ciocolată la tot pasul. […]
Nu pentru că așa ești tu, singură. Ci pentru că pur și simplu ți-ai dori ca măcar trei, patru zile să pleci undeva numai tu cu tine. Ce e rău în asta, în a te gândi că ți-ar plăcea să petreci câteva zile de vacanță undeva în lumea largă, fără bărbat, fără copii, fără cățel, […]
Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti, zice un vechi proverb. Modul în care îţi alegi prietenii dezvăluie multe despre tine, dar și despre ei. Se spune că prietenii sunt persoanele de care eşti legat printr-o afecţiune deosebită, au aceleaşi gusturi ca ale tale, rezonează la aceleaşi valori, te înţeleg în tot […]