„[…] mă gândesc la Crăciun ca la o vreme a lucrurilor bune: o vreme a bunătăţii, a iertării, a milosteniei, a plăcerilor; singurul moment, după ştiinţa mea, din lungul calendar de peste an în care oamenii par să se-nţeleagă dintr-o privire, să–şi deschidă cu toţii, fără pic de oprelişte, inimile-mpietrite, să-i privească pe cei mai […]
România este o țară surprinzător de frumoasă, mai ales de Crăciun, când fiecare regiune a țării își prezintă cele mai impresionante obiceiuri. Dacă vrei să le admiri pe viu, nu numai să auzi despre ele, rezervă-ți o vacanță chiar în zonele autentice! În afară de tradiționalul colindat, al cărui moment diferă de la o zonă […]
Pe Iris Constantin am întâlnit-o în cadrul celui mai important proiect al UNESCO în România pentru mass-media, care a reunit la București specialiști și jurnaliști din 16 țări timp de o săptămână. Cu multă voință și ambiție, Iris a fost cea care a demarat acest proiect ce a atins una dintre cele mai sensibile teme […]
Când mesele copioase şi tentaţiile culinare din perioada sărbătorilor îţi suprasolicită aparatul digestiv, te-ai putea confrunta cu diverse neplăceri. Pe care, cu siguranţă, vei dori să le înlături cât mai repede. Cozonaci, sarmale, fripturi, băuturi de tot felul. E uşor să cazi în patima exceselor! Ca bucuria petrecerii să nu-ţi fie umbrită de vreo neplăcere […]
Pentru a începe anul dintr-o perspectivă optimizată, am invitat 9 femei de afaceri excepționale, ce fac parte din consiliul consultativ al BWFR (Business Women Forum România), pentru a împărtăși și nouă viziunea lor și pentru a ne oferi câteva sfaturi valoroase pentru a avea succes, pe care doresc să le transmită cititoarelor revistei Femeia. în […]
Când te-ai decis să o iei pe calea ta ca mic întreprinzător, orice mână întinsă este mană cerească. De aceea ne-am gândit că poveștile membrelor BWFR (Business Women Forum Romania) ți-ar putea fi de folos, așa că urmărește site-ul nostru… IbyIoana – heartmade jewelry este un vis colorat devenit realitate, în fapt înseamnă bijuterii cu […]
Ce-ar fi de făcut pentru ca acul cântarului să nu te indispună prea tare după mesele copioase? Ştii că nu reziști gustoaselor bucate tradiţionale de Crăciun şi revelion. Iar după sărbători, cu siguranţă, vei dori să-ţi eliberezi organismul de toxinele acumulate după excesele culinare, eventual şi să-ţi redobândeşti silueta, pentru a intra în noul an […]
Cine a inventat baletul pe poante? Dar cinematograful? Când a avut loc primul spectacol de teatru din lume? Nu cred că te-ai gândit prea mult la astea, dar sunt sigură că ți-ar plăcea să afli. Lucrurile cu care ești obișnuită par a fi fără început și fără sfârșit. Dar chiar și o sferă are un […]
Bucătăreala a devenit „boală“ națională. Cu mici, cu mari, mămici, bunici și nepoți își încearcă talentul în bucătărie. Experiențe culinare de tot felul exploatează și Valentin Sanfira, moderator la emisiunea „Mama ta gătește mai bine“ de la Prima TV. Valentin este interpret de muzică tradițională românească și studiază managementul afacerilor. Este familist și își respectă […]
Se pare că în perioada sărbătorilor de iarnă ne bat la uşă nu doar colindătorii, ci şi… depresia. Ce-o face oare să dea târcoale exact când motivele de bucurie nu lipsesc? Alung-o, n-o lăsa să-ţi strice buna dispoziţie! Perioada sfârșitului de an este cea mai îndrăgită şi mai aşteptată. Iar pentru unii − şi cea […]
Relaţia durează de mai multe luni, poate chiar de ani buni. E destul de stabilă şi apropiată, nimic nu pare să nemulțumească pe vreunul dintre voi. Și totuși, există o problemă: iubitul nu dă semne că ar avea de gând să te ceară în căsătorie. Adevărul e că bărbaţii nu se prea grăbesc să-şi ia […]
De câte ori, scuzându-te pentru întârziere, n-ai promis celor din jur şi ție însăți că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată? Și chiar în ziua următoare ai întârziat din nou… Acest obicei neplăcut îți afectează şi relaţiile cu cei dragi, şi reputaţia profesională. Deși nu o faci intenţionat, pur şi simplu aşa se […]