Cele mai simple idei au cel mai mare succes. Acest lucru este dovedit de multe personalități ale căror concepte ne-au marcat existența „la modă“, într-un fel sau altul. Fie că vorbim de Coco Chanel, de Martha Stewart sau de Maria Montessori, toate aceste femei au revoluționat un aspect al lumii pornind de la o idee simplă.
În această categorie fascinantă de femei puternice și inteligente, o putem încadra astăzi pe Rusanda Cojocaru, o moldoveancă tânără, a cărei viață este definită de Bookletta și Confesiunile unui baobab.
Provine dintr-o familie de devoratori de literatură, care i-au modelat caracterul prin dragostea pentru cărți. Astfel, în jurul vârstei de 25 de ani, Rusanda a lansat Bookletta, „geanta cu cartea la vedere“, singura care promovează lectura, apărută la săptămâna modei la Paris. De curând, la numai 27 de ani, a lansat conceptul „Confesiunile unui baobab“, prin care aduce cultura africană în designul de haine.
În copilărie, a studiat arte plastice, dansuri moderne și arte marțiale, apoi a mers la un liceu experimental (Liceul experimental de creativitate şi inventică „Prometeu“ din Chișinău), unde a studiat materii precum cuvântul, ca să termine studiile superioare la Universitatea din București, la Jurnalism, care i-au permis apoi să practice PR.
Șase ani, a lucrat ca specialist PR, timp în care, împreună cu o prietenă, a pus bazele unei comunității online. „În prezent, suntem o comunitate de aproximativ 11.000 de oameni. E cea mai mare campanie din România și Moldova și s-a făcut cu zero bani, noi nu am investit nimic. Ideea era că cititul este cool, te face atrăgător, ești un om de succes dacă citești, ești o femeie sexy dacă citești, nu dacă stai la salon trei ore. De la «citesc, deci sunt sexy», câțiva ani mai târziu, încercând să inventez un produs care să promoveze lectura, mi-a venit ideea de Bookletta. Pur și simplu, într-o zi m-am gândit că trebuie să fie o geantă care e ca o vitrină și prin care se vede cartea. Mai mult n-am știut. Am găsit un designer, Cristiana Pițu, și i-am zis: «Cristiana, te rog frumos, eu nu știu cum arată geanta asta, ci doar că se vede cartea prin ea». Iar Cristiana a desenat-o.“ Astfel, Rusanda a renunțat la statutul de angajat și a devenit propriul șef, cu un brand personal de genți din piele naturală unicat, handmade.
„Întâmplător“, până anul acesta, Rusanda și-a găsit timp să călătorească în 24 de țări, dintre care șapte sunt africane, aflate printre cele mai sărace comunități din Africa. „Mama lucrează pentru UNICEF și locuiește în Africa de mai mulți ani. Acum șase ani, am început și eu să călătoresc pe acest continent, iar prima dată am fost în Niger, care era pe atunci cea mai săracă țară din Africa, apoi în Benin, Togo, Burkina Faso, iar peste un an, am plecat în Tanzania, Senegal și Capul Verde. La început, a fost șocant, mi-a luat ceva să mă obișnuiesc cu șopârle peste tot, dar după aceea am început să văd părțile bune și m-am îndrăgostit pentru totdeauna de Africa. Am dezvoltat o pasiune pentru oamenii de acolo, care sunt mult mai fericiți.
În Europa noastră tristă, toți oamenii merg supărați pe stradă, îmbrăcați în negru și gri, vorbesc doar despre depresii, boli psihice, stres și violență. Pe când acolo oamenii încă sunt agățați de ideea de familie, mâncare, copii. Prin faptul că-s arhaici, sunt mult mai ancorați în realitate. Acolo, te relaxezi și te detașezi ca nicăieri în lume. Când vezi oameni fericiți în jur, devii și tu mai fericit. De acolo mi-a venit ideea colecției, pentru că eu, din toate călătoriile, am adus stofe. Africanii sunt cunoscuți pentru bumbacul lor, care este imprimat cu parafină printr-o tehnică specială și e foarte colorat. Eu am tot strâns materiale fără să știu ce voi face cu ele. Le-am adunat și, în ultima mea călătorie în Senegal, mi-am dat seama că am un dulap plin, am creativitate și vreau o nouă provocare.“
Atingere şi culori
Materialele africane aduse din călătorii sunt mărturii a ceea ce a văzut. Un fel de poze abstracte pe bumbac. Nuanțele imprimeurilor exprimă culorile țărilor africane, condimentate, puternice, aprinse, îndrăznețe și neobișnuite. „Am decis să fac haine europene, cu linii simple, comode, cu buzunare și să pun accent doar pe materiale și culori care nu se mai găsesc în România. Hainele sunt plăcute la atingere și sănătoase pentru piele.“ Iar cel mai important aspect este că bucuria atingerii îi aduce aminte de prima întâlnire cu copiii africani.
Întâmplarea îi va rămâne veșnic întipărită în minte, pentru că, deși la început s-a speriat și a avut intenția de a se retrage, crezând că micuții îi vor face rău, ei nevorbind limbi europene, după primele zeci de secunde, și-a dat seama că acei copilaşi erau fericiți doar s-o atingă, fiindcă până atunci ei nu văzuseră niciodată un om alb, cu atât mai puțin o femeie albă.
Emoțiile trăite atunci încă o marchează și tocmai de aceea vrea să combine culturile pe care le iubește cel mai mult și să le transforme în ceva palpabil, atemporal. „Chiar m-am gândit să creez o ie din bumbac african. Să împletesc culturile, să iau ce-i mai frumos de la fiecare, să aduc ceva în educaţia românilor de la țările în care lumea se exprimă prin culori“, menționează ea fără urmă de mândrie în glas.
Nu regretă nimic în viață, poate doar că încă n-are capacitatea de a muta munții din loc în mentalul românilor privind alte culturi. Nu regretă că n-are o familie, „fiindcă mai are timp“, „colecționează“ oameni frumoși și povești interesante, dar mai ales are o forță interioară imensă, care o montează zilnic să meargă mai departe cu ideile ei neconvenționale. Nu este o femeie „antisistem“, ci una care promovează un „sistem altfel“, în care primează valorile, principiile și inteligența, nu uniformizarea,
plafonarea și sumele de câte șase cifre din contul bancar.
Care au fost momentele definitorii din viața ta, pe lângă Bookletta și călătoriile în Africa?
- Prima mea carte de poezii publicată la 18 ani, în Moldova, cu care am câștigat Debutul anului.
- Momentul în care am decis că nu pot să mă uniformizez și îmi plac ciudățeniile mele, care mă diferențiază.
- Plecarea de acasă, din Chișinău, dintr-un mediu confortabil, când aveam 19 ani și aruncarea în gol, de una singură, la București. După câțiva ani, mi s-a deschis parașuta, iar atunci am știut că a meritat. Pentru mine, fiecare zi la București este una petrecută acasă.
Articol preluat din ediția de decembrie 2014 a revistei Femeia.
Autor: Nicoleta M. Dumitrașcu
Sursa foto: arhiva personală