Esti aici
Femeia.ro > Carieră > Dr. Wargha Enayati: Demnitate pentru vârstnici

Dr. Wargha Enayati: Demnitate pentru vârstnici

Dr. Wargha Enayati este o adevărată legendă. Născut în Germania, într-o familie de medici și antreprenori de origine persană, a crescut în religia familiei, Baha’i. Se află în România de la 19 ani: aici a studiat medicina și s-a specializat în cardiologie. Este fondatorul Centrului Medical Unirea, care a devenit rețeaua privată de servicii de sănătate Regina Maria.

Împreună cu soția sa, Mitra, au înființat Fundația Inovații Sociale Regina Maria în 2010, care acordă servicii medicale și educație persoanelor defavorizate. În 2015 se retrage din acționariatul rețelei Regina Maria, pentru ca în 2016 să devină acționar principal la Intermedicas, companie de concierge medical și second opinion, dar și la MedicHub –companie de comunicare medicală.

În 2017 achiziționează Viața Medicală, cea mai importantă revistă de profil din România, și lansează Revera Medical City, cel mai mare proiect medical privat din țară. În 2018 intră în acționariatul Docbook (prima aplicație de programări la medic) și al platformei de recrutare medicală Medijobs și așază totul sub o umbrelă, luând astfel naștere Enayati Group.

Iubește muzica, are o familie frumoasă, trei copii și o viață pe care și-a așezat-o pe principii și credință.

Este important să ne respectăm promisiunile sau putem să facem rabat din când în când?

Nu poți face rabat la promisiuni asumate. La fel cum am pus bazele medicinei private în România, acum vreau să pun demnitatea vârstnicilor în față. Aceasta este promisiunea pe care o fac. Vreau să arăt cum trebuie să îi tratăm pe cei în vârstă. Să schimb mentalități, să provoc, să inovez, Și, oricât de ciudat sună, îmi doresc concurență pe acest segment, oameni care să facă mai bine sau mai ieftin decât mine.

Ai planificat pas cu pas ceea ce ai construit de-a lungul vremii?

Orice afacere am început, a fost cu ideea: ce nevoie are societatea, ce impact social are asupra societății. În același timp gândindu-mă dacă e posibil să dezvolt această afacere sau nu. Dar, dacă nu are un impact social și fac o afacere doar de dragul de a face bani, nu m-a entuziasmat foarte mult. Îmi amintesc când a fost boomul până în 2008. Erau tineri de 23-25 de ani care vindeau trei terenuri pe an și făceau un profit mai mare decât mine cu o mie de angajați, cu toate riscurile pe care le aveam. Am rămas mereu focusat, am zis că, dacă asta e corect să fac, atunci fac asta și merg mai departe.

Da, am planificat ceva și, după un an sau doi, s-a întâmplat. Ok, poți să vezi un an sau doi în față. Dar, dacă te uiți ce era în 1995 și te uiți la ce era în 2015, la cum s-a transformat totul de la un simplu cabinet… Eu nu mă gândeam să fac altceva decât un cabinet de cardiologie. N-am avut viziunea să… viziunea s-a tot creat. Și acum, dacă mă întrebi dacă pot să fac o viziune pe cinci ani, nu pot să fac.

Ai fost pionierul multor proiecte sociale și medicale în România: Fundația Inovații Sociale Regina Maria, proiectul Intermedicas, MedicHub, Medijobs, Docbook, dar și Enayati Medical City, dedicat vârstnicilor. Care este următorul nivel al progresului în domeniu în viziunea ta?

Toate sunt proiecte în care implicarea mea este mare, toate sunt proiecte inovatoare care răspund unei nevoie de pe piață. De exemplu, pentru Enayati Medical City, trei ani a durat numai până am găsit terenul potrivit, doi ani au trecut cu planul de urbanism, deja cinci ani s-au dus și abia acum capătă contur, începe să se construiască. Cel puțin doi ani durează să se construiască. Și toată lumea zice „da, mișto, ce idee a avut Wargha!“. Dar nimeni nu se gândește că șapte sau opt ani s-a lucrat la chestia asta, plus cei 15 dinainte, când totul era în capul meu, dar nu ieșeau calculele financiare și de aceea n-am făcut-o. Cred că ăsta e de fapt lucrul cel mai important, să creez ceva de care oamenii să aibă nevoie.

Ce calități ar trebui să aibă un om ca să facă parte din echipa ta?

Să accepte consultarea ca principiu de business. Sigur că trebuie să fiu foarte atent să nu subminez autoritatea nimănui. Dar trebuie să te duci până la firul ierbii, ca să înțelegi sistemul. Iar asta vine, din nou, din religia Baha’I, unde unul dintre principii e consultarea. Noi nu avem preoți, totul se bazează pe consultare. Suntem în general foarte înapoiați la a include oamenii în decizii și a ne consulta. Eu de 25-30 de ani lucrez să înțeleg. Idei precum cea că, atunci când ai o părere, o pui în mijlocul mesei și te detașezi de ea. Iar cine are ceva de zis nu zice „nu sunt de acord cu Wargha“. Apoi, dacă o majoritate ia o hotărâre, minoritatea nu numai că o acceptă, dar o și promovează. Sau ideea că e mai important să luăm o decizie greșită, dar în unitate decât o hotărâre corectă, dar în dezbinare. Dar asta înseamnă să fim flexibili, inovativi, detașați. Ne arată că, dacă am greșit, ne asumăm că am greșit și o luăm de la capăt.

Ai o filozofie proprie a muncii sau ești workaholic? Îți supraveghezi în vreun fel echipa sau ești un lider democrat?

Îmi place să fiu implicat, dar să las libertate oamenilor să se exprime. Atât timp cât decision making este bazat pe principii, atâ  timp cât umanitatea este pusă la masa discuțiilor, atunci eu sunt mulțumit.

Credința ne poate schimba sau trebuie să existe un fond personal ca să fii cinstit, devotat, implicat?

Eu cred că nimic nu are rost fără credință. Fără credință, riscul e mare să devenim egoiști. Dacă vom crede că doar noi sau ceea ce contează pentru noi este important, omul se denaturează. Devine un animal mai inteligent. De aceea, nu uitați să vă gândiți și la sufletul vostru. Omul este o ființă spirituală și are nevoie de hrană spirituală.

Cum reușești să păstrezi un echilibru între business și valorile personale?

Pentru mine nu există business fără umanitate și valori personale. Chiar și azi toate fostele sau actualele mele afaceri unde partea umană este dezvoltată merg mai bine. Unde sunt oameni cu experiență de relaționare, cu empatie, cu iubire față ceilalți – deși poate părea uneori simplist sau mai puțin structurat la prima vedere –, rezultatele sunt cele mai bune. De departe și constant. Cum ai putea crede că poți să scoți partea umană și să te bazezi doar pe partea materială și să ai pretenția la rezultate bune pe termen lung? La Regina Maria am lucrat cu fonduri mari de investiții. Am avut trei tranzacții de vânzare. Toți erau oameni foarte drăguți, care învârteau miliarde, care te tratau cu dragoste. Cât timp rezultatele mergeau cum voiau ei. Cum mergea puțin în jos, cum deveneau neiertători, lacomi și nedrepți. Din păcate, totul este doar de fațadă. Încerc să mă lupt cu atitudinea asta în lumea de business, unde toți par foarte civilizați, dar doar atunci când lucrurile merg bine.

Mai practici medicina cu stetoscopul la gât, cu pacienți în cabinet?

Marțea am consultații atât în policlinica de la Regina Maria, cât și în cea a Fundației Regina Maria. Îmi place să păstrez contactul cu pacienții. Chiar zilele acestea m-am trezit în cabinet la policlinca Sala Palatului cu unul dintre primii mei pacienți de pe vremea primului meu cabinet de cardiologie de la Unirii, de acum 25 de ani. A fost o onoare și o plăcere să îl revăd.

Ești o legendă, iar activitatea ta este legată de un simbol al Românie moderne, Regina Maria. Te obligă acest statut?

Nu pot spune că eu sunt o legendă, sunt un om care și-a urmat un vis și care a muncit mult pentru el. E adevărat că am fost promotorul abonamentelor medicale în România, că am pus amprenta pe sistemul privat de sănătate, că am viziunea sistemului de ansamblu. De aceea și merg mai departe și investesc în proiectul pentru vârstnici, tocmai pentru că, așa cum era și Regina Maria, să dai înapoi din ceea ce ai este o obligație și o onoare.

Tot ceea ce construiești este un business de familie?

Familia mea îmi este alături, copiii mi-au dat fericire și motivație și mai ales soția mea, Mitra, a fost tot timpul lângă mine. De aceea, ce îmi place la Mitra foarte mult este credința foarte fermă, spiritul ei de a duce lucrurile până la capăt, dovadă anii de când lucrează cu copiii din zonă la Centrul Educational Băneasa și sacrificiul pe care l-a făcut pentru copiii ei, un pic și pentru soțul ei. Și corectitudinea în ce face și ce spune.

Ești în România de la vârsta de 19 ani. Practic, ai crescut și te-ai maturizat aici. Cum percepi România și pe români într-o perioadă istorică agitată?

Cu toată smerenia, trebuie să atrag atenția asupra faptului că românii ar trebui să învețe să se autoaprecieze mai mult. Asta nu înseamnă îngâmfare sau un naționalism prost înțeles precum în Ungaria sau Polonia, ci pur și simplu să își conștientizeze capacitatea spirituală deosebită și inteligența spirituală ascuțită. Îndemnul meu ar fi să nu se uite atât de mult la Vest, ci să își valorifice inventivitatea.

Te-am ascultat cântând într-un bar. Ce legătură ai cu muzica, cu arta în general?

Îmi place să cânt la chitară, mă simt bine când împart prin muzică iubire. Când îi văd pe cei din jur că intră alături de mine și cântă e un lucru de care mă bucur mereu.

Ai o căsnicie de peste 25 de ani, trei copii frumoși, o casă, un business de succes. Ce așteptări ai de la viață acum, la maturitate?

Aceleași ca întotdeauna, să îmi servesc semenii. Numai acela care își consacră viața slujirii întregii rase umane este într-adevăr om -Bahá’u’lláh. Acesta este și crezul meu, așa că încerc să îmi aduc propria contribuție la progresul societății prin servirea semenilor mei.

Te-ai obișnuit cu bucătăria românească?

Din bucătăria românească ador mămăliga. Orice ocazie în care o pot mânca este bine-venită.

Dintre rațiune și pasiune, ce alegi?

Nu cred că se exclud una pe alta, ci cred că se completează.

Spuneai undeva că dreptatea și echilibrul reprezintă dezideratele vieții tale. Ai reușit să aduci progresul astfel?

Am reușit să pun bazele unor businessuri care pot duce mai departe dezideratele progresului, e obligația noastră ca oameni. „Toți oamenii au fost creați să ducă mai departe o civilizație în continuu progres“, spune Bahá’u’lláh în scrierile sale, iar eu cred că acesta trebuie să fie obiectivul fiecăruia dintre noi.

 

Articol preluat din ediția de mai 2019 a revistei Femeia.
Autor: Ivana Iancu
Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns