Esti aici
Femeia.ro > Carieră > Ioana Gomoi, de la regizor de videoclipuri în România la documentarist premiat în China

Ioana Gomoi, de la regizor de videoclipuri în România la documentarist premiat în China

Ioana Gomoi a fost mai întâi prezentator de radio. Dar de dorit și-a dorit dintotdeauna să facă documentare; imediat după terminarea liceului a lucrat câțiva ani ca regizor scenic pentru concerte ale unor artiști mari din afară care veneau în România.

A făcut videoclipuri cu Marcel Pavel, Pavel Stratan, Alex Mica, Oana Radu, Adora și alții. „Paula Seling si videoclipurile ei sunt preferatele mele. Plimbându-mă pentru videoclipuri prin afară începusem să îmi filmez singură una-alta pe diferite subiecte, ca să îmi fac mâna pe reportaj și documentar.“

În 2016 Ioana a primit un telefon și o invitație de la grupul Radio TV – China (care cuprinde printre altele rețelele CCTV, China +). A zis „da“ pe loc – știa deja multe despre China și își dorea să trăiască acolo. Citise câte-n lună și stele despre China încă din copilărie.

Acum locuiește la Beijing și filmează în sfârșit documentare. Singură. „De cele mai multe ori noi călătorim în echipe, dar în momentul în care eu mă apuc de documentar, colegii mei pleacă de lângă mine și îmi filmez aproape totul singură. Inclusiv pe mine… La un moment dat, într-un oraș, am pus camera în stradă și trăgeam replici. Colegii mei erau pe partea cealaltă ca să se asigure că e OK. A trecut un străin, un tip din Canada, și a zis „This is China“. Așa se numește seria de documentare pe care le fac. M-a recunoscut de la TV!

În China, Ioana are două tipuri de documentare: o serie cu cele mai frumoase orașe ale Chinei și una cu documentare pe diferite teme, mai ales de interes național. „Am filmat lupta împotriva poluării în China. Am plecat timp de o săptămână în teren cu angajații guvernului și am plantat copaci împreună cu ei.“ Ioana are dreptul să publice filmele pe propriile rețele. „Am vrut să le am în portofoliul meu și colegii au fost de acord.“  Își alege singură subiectele, singură face cercetarea, merge si filmează singură, iar, după ce termină de filmat, revine la Beijing, scrie povestea, trage voice-over, editează și lansează. Este prezentator și reporter pentru diferite proiecte live: interviuri cu politicieni, diplomați, oameni de afaceri, celebrități, documentare. Recunoașterea în China a venit anul trecut, când a primit un prestigios premiu – ocazie cu care am întrebat-o mai multe despre experiența ei.

Ce te atrage cel mai mult în China? Vorbești chinezește? Cum te descurci cu scrisul?

Am citit mult în copilărie despre China si istoria Chinei și mi-am dorit să văd cu ochii mei; se zice că atunci când îți dorești cu adevărat ceva se îndeplinește. Limba chineză este extrem de grea. Diferă accentele de la o provincie la alta. Îți trebuie ani de studiu intens ca să poți ajunge măcar la un nivel mediu conversațional. Eu înțeleg foarte bine ceea ce mi se spune, recunosc și ceva caractere – e un avantaj enorm! Cât despre nivelul meu de chineză vorbită, zic eu că mă descurc cât de cât. Nu am timpul necesar pentru studiu intens ca să ajung la nivel absolut fluent – munca mea aici este continuă și se desfășoară în limba engleză. Asta ajută pentru că și aici în China engleza este foarte răspândită.

Cum te descurci într-o țară aparent așa de diferită de a noastră? Au chinezii cu adevărat un mod de viață foarte diferit de cel al românilor sau europenilor?

Chinezii au un mod de viață total diferit față de toată lumea. Eu nu cred în ‘’adaptare”: ori vrei, ori nu vrei. Cred în schimb în respectul recriproc. Mai ales din punct de vedere cultural. Când mă lovesc de ceva să zicem ”diferit” îmi aduc aminte că nu sunt la mine acasă și trebuie să respect cultura și obișnuitele locului. Mai mult, devin curioasă și începe să fie distractiv.

Cu ce ți-a fost cel mai greu să te obisnuiești?

Să beau apă caldă. În China se bea apă caldă mereu. Nu credeam vreodată că o să beau apă caldă de plăcere. Dar dupa câțiva ani iată că o fac și cred sincer că nu o să mai pot să beau apă rece.

Cum ai fost nominalizată la premiu și care crezi că au fost principalele atuuri care te-au făcut să câștigi?

În fiecare an guvernul chinez alege câțiva expați cărora le oferă acest titlu de onoare în semn de mulțumire pentru activitățile pe care le au aici. Este mai mult o acreditare. Practic, dumnealor mă recunosc ca un expat de valoare și îmi recunosc talentul. Nu mă așteptam totuși să ajung tocmai eu la China Talents Forum & Global Talent Summit. În general, premiază pe cei care sunt aici de ani de zile și au niște realizări excepționale. Pe mine m-au premiat pentru modul în care prezint China lumii intregi prin documentarele și reportajele mele. Sunt onorată să dețin acest titlu și mă bucur că nu am muncit degeaba. Șefii mei spun că sunt foarte naturală când sunt live și nu am deloc emoții, indiferent de subiectul abordat. Live sau nu, eu nu întrec niciodată limitele bunului simț. Încerc să fiu cât se poate de informată, iar dacă se întâmplă să nu știu ceva, ori nu intru în detalii, ori recunosc că nu știu.  Nu sunt prefăcută și am mereu reacție. Asta place publicului. Nu țin parte, nu dezinformez. Pentru documentare aleg să fiu ceva mai artistică, dar în același timp nu uit că totul trebuie să fie cât se poate de transparent și real. Sunt cel mai mare critic al meu și pe zi ce trece încerc să fac totul din ce în ce mai bine.

Vrei să rămâi în China sau te vezi explorând și alte orizonturi în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?

Cu siguranță mai merg și prin alte părți. Nu mă pot abtine: e așa de mare, frumoasă și interesantă lumea asta, că ar fi și păcat. Indiferent de mutările pe care le voi face sau nu în viitor, China a lăsat o amprentă frumoasă în sufletul meu și va fi mereu parte din mine și viața mea.

Ceva bizar despre China?

Sunt așa de multe! Eram în primul meu an aici și m-am dus la farmacie să cer ceva pentru dureri de gât și tuse. Nu știam cum să cer în chineză și doamna nu știa engleza. Am început să îi ”explic” strâmbându-mă în toate felurile, tușind, alergând în jurul ei, i-am luat mâna și am pus-o pe fruntea mea ca să înțeleagă că am febră și tot așa. Femeia a început să râdă isteric, dar până la urmă am obținut ce am vrut. Pastile de gripă, tuse, și febră. Bingo!

Altădată am plecat cu o colegă pentru filmări într-un oraș din sudul Chinei – numai că pronunțasem numele greșit și colegii noștri au cumpărat bilete spre un alt oraș. Când am aterizat ne-am trezit în pustietate. Efectiv pustiu. Să vezi asta în China e ceva neînchipuit. Ne-am întors în aeroport și am întrebat unde suntem. Numele orașului era foarte asemănător cu cel al locului în care am fi vrut să ajungem – o mică diferență de accent ne adusese în mijlocul pustietății! Chineza e tare grea! Ca să ajungem la destinatia corectă a trebuit să rămânem acolo o zi și o noapte și apoi să schimbăm vreo 3 avioane. Dar a fost fain. Am locuit la o familie de fermieri în noaptea respectivă și ne-am distrat tare.

Bizar în întâmplările astea e că deși nu vorbim aceeași limbă ajungem să ne înțelegem cumva unii cu alții. Se pare că între noi oamenii comunicarea non-verbală e ceva mai puternică decât cea mediată de cuvinte.

Unii ar zice că este mai glamour să faci videoclipuri decât documentare, totuși tu ai ales calea cea mai grea și cea mai serioasă și ai preferat să faci documentar. Cum se face că acest drum al documentarului este mai puțin privilegiat în România, dar se bucură de popularitate și de sprijin în China? Diferă publicul? Sau diferă atitudinea factorilor de decizie în cinematografie și/sau televiziune?

Sincer, mai glamour e ceea ce fac acum. Dimineața merg live la Marele Zid sau la un eveniment cultural, după-amiaza am interviu cu un ambasador, seara îmi planific următorul interviu live în care poate am invitat o figură politică din China, iar a doua zi am plecat să filmez un documentar. Toate țările care se respectă investesc în cultură. Și mai ales în media. Orice televiziune are si un departament de documentar. China a fost închisă foarte mult timp, nu prea o cunoaște lumea cu adevărat – documentarea Chinei mai ales din punct de vedere audiovizual este absolut necesară. China este foarte frumoasă. Sunt și oamenii frumoși și buni. Eu sunt cu cel puțin 15 ani mai tânără decât alții care fac ceea ce fac eu. Și ca vârstă, și ca ani de experiență. Dar eu știu că asta este ceea ce vreau să fac. În România există jurnaliști foarte buni, dar România nu are platformă. Și nici publicul – publicul consumă și cere ceea ce i se dă.

Mutarea în China este o mișcare destul de mare. Ce părere a avut familia ta?

Nu am o familie mare. Acum sunt doar eu și mama. Mamei îi place că trăiesc într-un loc așa de cool. Și cred că îi place și ceea ce fac. Chiar dacă nu m-am făcut doctor, așa cum și-a dorit ea.

Ai prieteni în China?

Aici am cunoscut oameni foarte interesanți. Asta e și magia locului, în China ajungi să cunoști oameni de peste tot, cu povești care de care mai interesante. În grupul meu de prieteni găsești avocați, scriitori, jurnaliști, diplomați, ambasadori, artiști, muzicieni, oameni de afaceri, designeri vestimentari, producători de film și tot asa. Chinezi și străini. Sunt oameni de la care am ce învăța și fac tot posibilul să îmi petrec cât mai mult timp alături de ei.

Care este lucrul din România care îți lipsește cel mai mult acolo?

Ciocolata Rom. Cumpăr cu baxurile când vin acasă. Mai e și mama. Dar cu mama vorbesc în fiecare zi câte o oră sau două. Chiar și de două ori pe zi. Chiar la distanță, mama este implicată total în activitățile mele. În rest, aici găsești de toate. Mai mult decât ai putea găsi în România. Cred că aș putea găsi și ciocolata Rom dacă aș căuta mai bine…

Pe Ioana o puteți găsi aici:  http://ioanagomoi.com; http://instagram.com/ioanagomoi; http://twitter.com/ioanagomoi

 

Text: Roxana Melnicu

Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns