Bebe iarna: 10 sfaturi sănătoase

Bebe iarna: 10 sfaturi sănătoase

Iarna are frumusețea ei. Dar atunci când intră în ecuație și bebe, este bine să ții cont de câteva sfaturi, ca să fii sigură că vremea rece nu vă dă bătăi de cap.
Una dintre cele mai mari dileme ale părinţilor la schimbarea anotimpului este cum să îl îmbrace pe bebe iarna. Iar concluzia este cu efect de bumerang: gros, cât mai gros! Ca să nu te înscrii în rândurile celor care-şi înfofolesc puiul, astfel încât acesta de abia se mişcă, precum primii cosmonauţi pe Lună, sau transpiră, punându-şi sănătatea în pericol, noi te ajutăm cu câteva sfaturi.

1. Îmbracă-l călduros, dar confortabil

Niciodată nu-i pune haine mai multe decât îţi pui tu. Optează pentru costumele de schi (cu salopetă şi geacă), impermeabile, căptuşite, care ţin vântul la distanţă. Hainele din lână sunt de preferat celor din bumbac, deoarece nu menţin umezeala şi sunt călduroase, iar materialul, care se numeste „fleece”, este o variantă excepţională pentru iarnă. Pe sub salopeta de ski este binevenit un dres, nu încă două perechi de pantaloni! Încălţămintea trebuie să fie rezistentă la apă şi musai îmblănită.

2. Nu ieşi cu bebe iarna, când e vânt

Cei mai mulţi părinţi fac greşeala de a ţine copiii mai mult în casă iarna. Pediatrii recomandă să nu ne temem de ger, ci de vânt şi umezeală. Dacă afară e ceaţă, mai bine staţi în casă; dacă sunt -20°C, dar soarele străluceşte, n-aveţi de ce vă teme.

3. Ia schimburi cu tine

O pereche de mănuşi şi un fular nu ar trebui să lipsească din geanta cu care mergeţi la joacă afară. În cazul în care e zăpadă, cel mai probabil mănuşile se vor uda rapid, dacă nu sunt impermeabile.

4. Ai grijă de imunitate

Alimentaţia este foarte importantă pentru bebe iarna. Dacă vrei ca mititelul să fie rezistent la frig şi protejat de viroze, din dietă nu trebuie să lipsească fructele bogate în vitamina C şi legumele. O cură de cătină cu miere este binevenită!

5. Nu îi pune fularul la gură

Umezeala care se creează din cauza respiraţiei este extrem de periculoasă. Mult mai periculoasă decât dacă ar respira aerul rece fără bariera fularului!

6. Ai grijă de pielea lui

Înainte de a ieşi din casă şi după fiecare duş, dă-l cu loţiuni hidratante.

7. Fii atentă la lungimea fularului

Cu cât e mai lung, cu atât e mai periculos. Se poate agăţa de diverse obiecte, strangulându-l pe copil.

8. Nu uita de hidratare

Poate părea paradoxal, dar pe timpul iernii copiii se pot deshidrata, pentru că nu consumă la fel de multe lichide ca vara. Sucurile naturale din fructe sau laptele cald îndulcit cu pudră de roşcove sau miere sunt pline de vitamine şi antioxidanţi.

9. Ia-i o sanie sigură

Cât este încă mititel, cele mai bune sunt săniile mai înalte şi stabile, care-l protejează de căzături. Evită-le pe cele joase, din plastic, în care este foarte expus.

10. Nu îi lua încălăţminte fixă

O cizmuliţă care stă strânsă pe picior opreşte circulaţia sangvină şi face ca acesta să îngheţe mult mai repede. Ia-i cizmele cu un număr mai mare.
Foto: Thinkstock / Guliver

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Andreea Vasile | 04 decembrie 2025
De Andreea Vasile | 04 decembrie 2025

Dacă o întâlnești pe Tilly Niculae fără să știi cine este, ai putea jura că este doar o puștoaică, cu zâmbet larg și energie debordantă, care nu știe cât de complicată poate fi viața de adult. Însă realitatea este cu totul alta. Pe 28 noiembrie, Tilly a împlinit 40 de ani, iar drumul ei nu […]

Citeste mai mult