Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Alice din tara dulciurilor

Alice din tara dulciurilor

Îţi aminteşti celebrele dozatoare de la începutul anilor ’90? Stăteai la coadă la un suc doar pentru că era ceva foarte spectaculos faţă de ce fusese înainte.

Ei bine, aşa a început Alice Pascariu o afacere, nu atât profitabilă, cât „ca la carte“. Alice este proprietara cofetăriei cu acelaşi nume, renumită în Bucureşti, şi a pornit de la un dozator. Totul a început în ’96, absolut întâmplător. „Nu-mi propusesem deloc să mă fac vreun om de afaceri. Sunt economist, aveam o slujbă bună, ce-mi trebuia durere de cap?!“

Dozatorul fermecat

„Era în ’96, când ne-am trezit cu un spaţiu. Cumnatul meu avea spaţiul, unul mic, iar pentru că făcuse o afacere nereuşită, pe care întâmplător o intermediasem eu, ne-a cedat spaţiul şi un dozator rugându-mă să fac în aşa fel, încât să plătesc eu datoria lui. Nu ştiu dacă îşi mai aminteşte lumea de celebrele dozatoare TEC. Făceau coadă de dimineaţă până seara fiindcă mă străduiam să păstrez reţeta cât mai bine, să folosec îndulcitorul cel mai bun. În doi ani, am reuşit să plătesc datoria cumnatului meu, chiria spaţiului şi rata la TEC şi chiar să mă dezvolt. Şi asta doar din sucuri“, povesteşte cu emoţie, dar şi cu mândrie, pentru că, da, chiar e de mândrie ce-a făcut. Avea o slujbă bună, sigură şi nici gând să devină femeie de afaceri. Dar pentru că s-a întâmplat, a luat treaba în serios şi a reuşit. Primul pas.

Citește și: Dulciuri ca-n povesti

Cuptorul şi măgarul

După o vreme, cumnatul meu i-a adus şi un cuptor. Habar n-avea ce se face cu el, dar… din nou pas cu pas! A pus un anunţ pe geam cum că angajează patiser. „Nu ştiam nimic despre patiserie, darămite despre cum să pui la cale o afacere de asta. Am  învăţat din mers, de la oamenii cu care am lucrat. După anunţul cu angajarea, a venit o doamnă – ieşise la pensie şi căuta ceva suplimentar. Când a venit să se apuce de treabă, mi-a zis: «Am nevoie de un măgar!» Am făcut ochii mari, întrebându-mă ce-ar putea face cu măgarul în patiserie, în mijlocul Bucureştiului. Era vorba despre o masă specială…“ Doamna aceea, dar şi clienţii, au învăţat-o să cumpere cele trebuincioase. Mai întâi tăvi, apoi cleşti şi mănuşi: „Veneau clienţii şi spuneau: «Vai, cum serviţi cu mâna?!» Sau: «E posibil să nu vă puneţi mănuşi când serviţi?!»“ Apoi, făina mai bună şi brânza mai potrivită… şi tot aşa. Avea cele mai bune pateuri, pentru că niciodată – dar niciodată! – nu a făcut rabat la calitate. „Am privit afacerea asta din punctul de vedere al clientului. De ce un pateu să aibă mai multă brânză, de ce să fie unele mai mici, iar altele mai mari? Aşa că în laboratorul meu nu există expresia «din ochi» şi totul e făcut ca în bucătăria de acasă, nu industrial.“

Citește și: 4 retete de dulciuri cu putine calorii

Cofetăria, o necesitate

Nu după mult timp, patiseria devenise vestită. Coadă mereu, în timpul săptămânii însă. Sâmbăta şi duminica, vânzări foarte mici. Aşa a apărut necesitatea încă unui pas înainte. Alice Pascariu s-a gândit, s-a răsucit şi a hotărât să facă şi prăjituri. La început, prăjiturile clasice: amandine, savarine, ecler. Tocmai bune pentru îndulcit weekendurile clienţilor. Cu vremea, spaţiul cel mic a devenit mai mare, investiţiile au fost făcute în acelaşi ritm calm, constant, fără excentricităţi. Şi… din nou succes! În primul rând, datorită corectitudinii, iar din această corectitudine a venit gustul. În plus, în cofetăria Alice nu sunt acceptate produse de câteva zile. Este şi motivul pentru care laboratoarele lui Alice Pascariu nu livrează prăjituri în alte părţi. „Nu pot controla cum sunt prezentate, cât de mult stau în galantar, cât de proaspete sunt. Aşa că prefer să fac mai puţine, dar mereu de cea mai bună calitate.“

Cu paşi mărunți

De la dozatorul-minune cu un singur angajat, schimbat din când în când de patroană, Alice a ajuns să aibă astăzi în jur de o mie de clienţi zilnic, peste 150 de angajaţi, cofetari, patiseri, vânzători. Dar nu s-a gândit niciodată să conducă prin delegare. Ea este la cofetărie zilnic, supraveghează aprovizionarea, din când în când vânzarea. „Nu vreau să mă extind, pentru că nu vreau să pierd controlul şi pentru că nu vreau să renunţ nici la viaţa personală.“ Curăţenia este impecabilă, vânzătoarele – extrem de politicoase, atmosfera e de cofetărie pariziană. Iar prăjiturile – o minunăţie.

Citește și: Dieta cu dulciuri

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.48/04.12.2014

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Radu Vintilescu


Lasă un răspuns

Sus