Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Silvia Șerban – Tiparul unei vieți creative

Silvia Șerban – Tiparul unei vieți creative

Silvia Șerban e fost stilist și fashion editor și actual designer vestimentar cu un suflu absolut inovator. Creativitatea și interesul ei nu se restrâng doar la acest domeniu. Silvia Șerban ne vorbește despre rolul pe care îl joacă în fashion, în familia ei, pe scena teatrului și în antreprenoriatul românesc.

Este actriță amatoare în piesa „6 personaje în căutarea unui autor” și creatoarea costumelor celor care joacă în piesă. Însă actoria nu este meseria Silviei, ci numai un mod de a-și exprima sinele și de a se elibera de limite. Brandul pe care l-a construit în fashion însă este emblematic pentru femeile care-și doresc ținute inedite, precum și un model de viață demn de urmat. 

Ai fost stilist înainte de a te dedica aproape exclusiv designului vestimentar. Cum te-a ajutat această experiență în activitatea pe care o desfășori acum?

Nu am renunțat niciodată la meseria de designer sau la a avea propriul atelier. Stilist am fost din 2001 până în 2009 la mai toate revistele glossy de pe piață și, chiar dacă a fost o perioadă grea, de pionierat, când învățam pe măsură ce munceam, au existat și foarte multe satisfacții.

Ți-ai făcut stagiul cu Doina Levintza. Ce secrete ale meseriei ai „furat“ de la ea?

Eram prin anul trei de studenție când am bătut la ușa magazinului din  Benjamin Franklin și i-am cerut doamnei Levintza permisiunea de a-i arăta mapa cu lucrări. Mi-a spus să încep lucrul de a doua zi și am intrat într-un carusel care mi-a trezit stilul. Am fost fascinată de backstage, de pregătirea spectacolelor, fitting-ul cu modele pentru show-rile de modă și probele de costume cu actori pentru piesele de teatru. Am auzit spunându-se despre mine că fac haine „prea teatrale”, ceea ce m-a ajutat să îmi asum filozofia „viața e o scenă și noi suntem actorii”. Da, asta am învățat. Și mă bucur! Să fac haine pentru femei care pot fi actrițele principale ale unei piese numite Viață! Dar am învățat și un lucru pentru care nu îi sunt prea recunoscătoare doamnei Levintza – să adun materiale! Oriunde muta atelierul, veneau și o mulțime de saci cu resturi de materiale, ceea ce m-am trezit făcând și eu. Sigur, ea le folosea la celebrele colaje, însă eu nu sunt prea atrasă de genul acesta, așa că în curând va trebui să aloc un buget special ca să scap de „petice“.

De ce design vestimentar? A fost visul tău din copilarie, erai genul de fetiță care croia haine păpușilor?

Mi-e oarecum rușine să spun, dar eram genul de fetiță care tăia perdelele din casă, scotea ochii păpușilor și le tundea și, ocazional, dădea foc bucătăriei. Am supărat-o chiar foarte tare pe bunica mea, pentru că și ei i-am tăiat o fustă superbă, pictată manual, îi spunea ea din mătase japoneză. Nici nu mi-a trecut prin cap că voi face carieră în modă! Nu am avut visuri, nu m-am atașat de idealuri sau etichete.

Faci upcycling încă din studenție. Ne explici și nouă conceptul și de ce ți se pare important?

Am început cu ceea ce se numea deconstructivism, adică deconstrucția unei forme clasice și crearea alteia noi, originale – evident, din haine deja existente, și chiar aveam „pile“ pe la magazinele second-hand! Upcycling este un termen apărut acum vreo 15-16 ani, ca reacție la perioada în care s-au înregistrat consumuri majore în toate industriile, mai ales în textile. Are legătură cu principiul sustenabilității, deoarece se referă la folosirea materialelor existente pentru a crea produse noi, ceea ce are ca rezultat scăderea consumului de energie și, evident, reducerea poluării de tot felul. Ceea ce fac eu în continuare este să gândesc modele care au la bază tipare care presupun pierderi de material minime până la zero, accesorii reduse la maximum și în special modele la care se poate interveni pentru a schimba forma, măsura și câteodată funcțiunea.

Cât la sută înseamnă talent și cât muncă depusă asiduu în meseria pe care o practici?

Nu pot să răspund în procente, dar, cu siguranță, e mai multă muncă decât talent. Muncă asiduă este de câteva ori pe an, când se suprapun mai multe proiecte cu termene fixe și-atunci este mai mult de lucru, e mai multă presiune.

Cum poate deveni pasiunea pentru design o afacere prosperă?

Știu că sună a clișeu, dar e valabil: nimic nu se obține fără muncă. Doar dacă moștenești o avere impresionantă (râde). La muncă se adaugă și curajul de a face ce n-au făcut alții, răbdarea până la obținerea rezultatului dorit, dorința de a continua chiar dacă e greu și, nu în ultimul rând, aș spune puțin noroc.

Care a fost prima ta creație vestimentară și ce poveste a avut?

O colegă de facultate mi-a spus că vrea să îi facă un cadou unei prietene și m-a rugat să îi fac o ținută pe care prietena ei să o îmbrace chiar în ziua nunții. Am întrebat-o cum arată prietena, să îmi dea măcar aproximativ niște măsuri și mi-a răspuns doar atât: „ca tine”. Prietena ei a devenit și prietena mea, ținuta a fost purtată până s-a deșirat materialul, iar outfit-ul a fost gândit în straturi, o fustă petrecută din in, un maiou din tull elastic galben și o bluză crop-top peste maiou, cu detalii de coasere la terminații. O ținută pe care am reluat-o în câteva alte colecții, pe alte materiale, pentru că a marcat un eveniment important pentru mine și vorbește mult despre stilul meu.

Negrul este preponderent în colecțiile tale. Care sunt avantajele unei culori pe care mulți o consideră neofertantă sau facilă?

Îmi asum predominanța negrului și chiar și usurința cu care se lucrează sau se poartă. Dar neofertant? Nici vorbă! Mă atrage enorm să combin negrul cu negrul în toate felurile pe care imaginația mi le permite și crede-mă că n-am ajuns la limită! De câțiva ani, am încercat să adaug câte o culoare și am mers chiar într-o zonă în care nu m-aș fi gândit că voi ajunge – paiete și animal print – și în continuare voi propune și alte culori, dar negrul este never ending story.

Ai deschis, acum niște ani, Idelier, printre primele concept-store-uri care promovau designerii români. Nu te-ai temut de concurență?

În perioada în care lucram și ca fashion editor, am avut ocazia să merg în atelierele multor designeri care aveau colecții foarte bine ancorate în realitate, principii și povești foarte interesante, dar pe care prea puțini îi cunoșteau. Fiind în același timp designer, știam provocările sau lipsa de susținere cu care mulți se confruntau și am și în continuare o mare admirație pentru determinarea, curajul și, mai ales, creativitatea multora dintre designerii pe care Idelier i-a promovat. Cât despre concurență, nu prea știu ce să spun, cred că am creat-o, i-am inspirat și pe alții să promoveze designul românesc.

Ce numitor comun au creațiile tale?

Unitate în diversitate! Nu-mi plac etichetele, nu mi-a plăcut să caut ceva anume, sunt foarte flexibilă și asta îmi dă o mare ușurință să găsesc inspirație în foarte multe zone și de aceea colecțiile mele par foarte diferite între ele, însă câteva detalii sau stiluri de abordare le fac unitare. Am totuși o idee fixă care s-ar traduce frac-redingotă-crinolină. Sunt trei piese care apar constant în colecții.

Îți exprimi creativitatea și în alte domenii exploatate mai nou de tine. Cum de te-ai apucat de actorie?

La actorie mi s-a confirmat un principiu mai vechi, și anume că noi toți jucăm diferite roluri în viața de zi cu zi și ele de-abia așteaptă să iasă, să fie văzute. Scena pentru mine, o neprofesionistă, înseamnă locul perfect unde să las aceste roluri să-și facă de cap, fără să-mi pun problema judecății din partea altora, fără să mă cenzurez.

Ce te-a determinat să faci aceste cursuri de actorie?

Insistențele unei prietene. Am sunat la primul site pe care mi l-a deschis Google și uite că au trecut trei ani! A fost o perioadă când mă simțeam vinovată, aveam senzația că merg la cursuri ca să plec de acasă. E adevărat că este un escape zone pentru mine și cred că toți avem nevoie de așa ceva din când în când. În mod special însă, cursurile de actorie îmi reconfirmă nevoia de exprimare, de căutare, de resurse interioare, de comunicare și socializare. Iar aplauzele de la finalul spectacolelor sunt de neprețuit!

Cum te-ai simțit prima dată pe scena de teatru și unde te pot urmări doritorii?

Prima dată mi-a fost frică să nu uit textul! Și îmi tremura vocea de emoții, emoții care există în continuare, de câte ori avem spectacole. Grupa în care joc are acum două spectacole, „Audiția” și „Șase personaje în căutarea unui autor”, și sunt anunțate pe pagina de Facebook a FFAcademy.

Ai continuat să-ți extinzi interesul într-un mod la fel de surprinzător pentru un designer. Ai deschis o cafenea, ai luat cursuri de barman. De ce?

Pentru că habar nu aveam ce înseamnă o cafenea-bar și nu aveam de gând să mă ocup singură, chiar dacă era în aceeași locație cu Idelier și mi se părea normal ca, dacă urma să angajez un barman profesionist, să avem un limbaj comun. Și nu regret nici acum că am făcut cursul, am învățat foarte multe lucruri pe care acum le privesc drept cunoștințe de cultură generală și am un mare respect pentru meseria de bartender: pe lângă deontologie, presupune și multe aptitudini de comunicare și chiar psihologie.

Pe lângă toate rolurile pe care le joci pe plan profesional, ești mama a două fete superbe și soție. Cum reușești să le bifezi pe toate câte le ai pe To do list?

Aș vrea să spun că fac ceea ce-mi place și de aceea totul este perfect, dar aș fi ipocrită. Sunt multe zilele în care viața bate filmul! Ceea ce îmi propun se schimbă câteodată și din cinci în cinci minute. Toate experiențele pe care le-am trăit până acum m-au dus încet, dar sigur, la o concluzie: totul este exact așa cum trebuie să fie. Momentele fericite îmi dau curajul să merg mai departe, iar cele dificile duc în final tot la ceva bine pentru mine sau cei apropiați. Așa că reduc stresul cu lamentări și văicăreli și încerc să văd ceva bun chiar și acolo unde nu pare nimic. Cu două fete nu e ușor, una e deja studentă, are 19 ani, iar cealaltă este în plină perioadă de căutare, are 15 ani, s-au trântit multe uși prin casă, au fost și ore petrecute pe la psihologi, dar și vacanțe minunate sau momente în care ne-am recunoscut fiecare realizările și am sărbătorit.

Ele sunt interesate de haine? Crezi că îți vor călca pe urme?

Sigur că sunt interesate de haine! Jumătate din hainele mele sunt în dulapul lor. Și din încălțăminte! Au crescut și au mai mult discernământ în alegeri și singura pretenție nenegociabilă pe care am avut-o de la ele a fost să respecte limitele decenței. Trăiesc lângă doi designeri și influențe au fost, cu siguranță, dar nu le-am impus drumul pe care trebuie să meargă. Alia este studentă la Arhitectură, iar Anouk ar vrea să facă film, benzi desenate, modă sau actorie. Are timp să se hotărască.

Ce piesă vestimentară putem găsi în dressingul tău indiferent de trenduri și sezon?

Blugi, evident!

Ne poți da, te rog, trei interdicții vestimentare?

A nu se cumpăra haine prea largi sau prea strâmte în ideea că ne mai îngrășăm sau mai slăbim, devenim ceea ce purtăm așa că hainele care nu spun corect cine suntem sunt interzise și… respectați tendințele pentru ce sunt: pentru a fi personalizate!

Dacă ar fi să-ți schițezi viitorul, cum ar arăta?

O casă în Grecia, dar încă nu m-am hotărât dacă pe malul mării sau într-un oraș de munte. De aici, multe se pot face!

Ce vis neîndeplinit ai în carieră?

A fost o perioadă în care regretam că nu am făcut un stagiu la un brand internațional sau o mare casă de modă. Mi-a trecut și nu cred ca e ceva neîndeplinit acum.

Apropo de carieră, se poate trăi bine din design vestimentar în România?

Dacă sunt respectate niște reguli, da, ca din orice altă meserie.

Numește primele trei cele mai mari realizări din viața ta. Și de ce.

Eu aș trece la realizări mari și bucuriile mici și mi-e greu să răspund la întrebare… am o familie sănătoasă, fac ce-mi doresc și mi-e frică de foarte puține lucruri. Am contribuit la toate acestea, deci cred că pot să spun că sunt realizări!

Dar și motivul pentru care îți vine să te lași de meserie câteodată.

Motivul principal pentru care îmi vine să închid totul este lipsa de sprijin din partea statului. De 20 de ani am trecut prin toate schimbările pe care le-a propus fără să propună soluții clare, am acceptat tot trecând prin momente foarte grele care nu s-au terminat.

Și ce te motivează din nou să-ți continui activitatea?

Faptul că o clientă îmi spune că o rochie făcută de mine i-a schimbat viața este motivul care deocamdată mă face să continui.

Ultima curiozitate: ce exemplu crezi că ești pentru copiii tăi?

Când am început cursul de actorie și am aflat că la final vom avea un spectacol, nu le-am spus fetelor nimic despre asta, ci doar lui Cosmin. În ziua spectacolului, le-am spus să vină să vadă ce am mai lucrat în ultima vreme, dându-le cumva impresia că vor veni să vadă costumele la un spectacol. M-au văzut jucând, arătându-mă în fața unor oameni necunoscuți, arătând că limitele nu există decât dacă noi ni le creăm, că etichetele pe care societatea ni le pune sunt doar niște obstacole care trebuie sărite. Asta îmi doresc să arăt fetelor mele, că, atunci când „sună” o idee, nu e întâmplător, ceva bun pentru noi este acolo și trebuie pus și în practică.

Am mințit! Încă o întrebare: ce admiră cel mai mult soțul la tine? 

Cred că multe, dar stai să-l întreb că e lângă mine: talentul, tenacitatea și faptul că îl suport. (râde) Îl iubesc!

Citește și:

 

Interviu apărut în nr. de aprilie 2018 al revistei Femeia.

Rubrică – Din pasiune

Text – Alexandra Rotărescu

Foto: Mihai Nicolae

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus