Esti aici
Femeia.ro > Casa și grădina > Villandry, o grădină de vis

Villandry, o grădină de vis

Când auzeam pe alții povestind și îmi imaginam Valea Loirei vedeam cu ochii minții filme diferite… De mult de tot mi se derulau fragmente din romanele lui Alexandre Dumas sau „Regii blestemați“, mai apoi, când studiam istoria artei după diapozitive, era locul de întâlnire al pictorilor și sculptorilor, locul unde se adunau tapiserii fabuloase și se comisionau vitralii spectaculoase, locuri unde s-au ridicat de-a lungul timpului castele  grandioase cu grădini majestuoase, locuri unde istoria chiar s-a întâmplat, cu comploturi și asasinate, dar și cu poezie și mecenat, locuri pe care nu credeam că o să le calc vreodată. Recunosc că am tot amânat pentru că aveam și o oarecare strângere de inimă să mă duc la pomul lăudat. Dacă toate filmele mele se transformau într-un alb/negru gri, sfărâmicios și mucegăit?

Până la urmă nici n-am mai avut timp de emoții. O să râdeți, dar am ajuns acolo punând degetul pe hartă ca să împărțim în două o etapă mai lungă de drum. Sigur că atunci când am văzut unde s-a nimerit să fie acel punct, am hotărât să lungim etapa ca să nu trecem pe acolo ca gâsca prin apă și apoi să ne pară rău. Și bine
am făcut!

Chiar dacă eram la granița dintre octombrie și noiembrie am avut noroc de soare mult, ploaie puțină și nori din când în când, deci tocmai bine pentru plimbare și desfătare.

Am avut privilegiul să fim găzduiți într-o moară veche de 1000 (!) de ani – a doua cea mai veche din Franța după cum aveam să aflăm – și de acolo să explorăm în susul și în josul văii. Sezonul era teoretic închis și asta s-a resimțit mai ales la restaurante și reședințe private, dar nu ne-a deranjat prea tare. Mari mâncăi n-am fost niciodată și era așa de mult de văzut că oricum nu ne-a ajuns timpul…

De la Blois și până la Amboise, înșirate ca perlele pe ață, sunt… o mulțime de orașe și orășele, fiecare cu cel puțin un castel mai impunător, cartiere vechi și pitorești, catedrale monumentale, biserici și capele parohiale, unele în funcție din secolul al XII-lea sau al XIII-lea.

O zonă aproape suprasaturată de istorie. Și dacă vă închipuiți că poate deveni monoton… Ei bine, nu e!

Fiecare clădire își are personalitatea proprie, fiecare grădină un caracter aparte. E foarte greu de spus care a fost cea mai cea. Am fost surprinși de fiecare dată și cuceriți de câte ceva unic. Cea de la Villandry ne-a lăsat însă cu gura căscată. Foarte întinsă, foarte ordonată, foarte complexă, ca toate grădinile franțuzești de altfel. Că nu degeaba „grădina franțuzească“ a devenit un concept. Aranjarea riguroasă a straturilor, tunderea drastică a arborilor și arbuștilor, covoare enorme de flori sunt create de peisagiști celebri. O artă pe care mulți o admiră, dar puțini se încumetă să o experimenteze în grădina proprie. Suprafețele pe care noi ne putem „juca“ par de-a dreptul meschine dacă e să facem comparații, de multe ori trebuie să ne hotărâm între frumos și util pentru că sigur, florile sunt foarte frumoase, dar parcă și o roșie sau un ardei ar fi bune…

 

Villandry

Nu m-am gândit niciodată să combin cele două! Până am trecut de porțile castelului și în față ni s-a deschis perspectiva unui splendid covor multicolor din… legume! Combinate cu plante aromatice, pomi fructiferi și câteva flori. Pe de o parte de o simplitate absolută și pe de alta de o frumusețe cuceritoare. Am început să mă reped când colo, când dincolo, ca un bondar zăpăcit! Ciclamen de la varză, galben de la ardei, portocaliu de la dovleci, alb de la altfel de varză sau vinete (!), negru de la niște ardei foarte mici și foarte iuți, verde de la frunze de morcovi sau țelină, violet dintr-un soi special de busuioc… și paleta e practic inepuizabilă! Câte un trandafir pune accente suplimentare și pomișorii din colțuri puteam numai să mi-i închipui în plină floare de primăvară. Aproape că nu mai vedeam begoniile sau tagitisul care erau și ele parcă rătăcite printre legumele cele frumoase… Bineînțeles că am de gând să încerc și eu una-alta, mi-am făcut notițe și am alcătuit o mică legendă de culori pe care cu drag v-o pun la dispoziție. La sfârșit.

Surpriza a fost probabil absolută și pentru că ne-am dus, ca de obicei, „nepregătiți“. Nu prea citim înainte pentru că nu vrem să stricăm prospețimea descoperirii și de data asta am nimerit-o din plin… Chiar dacă după, când am vrut să aflu amănunte, m-am rușinat un pic de ignoranța mea. Aveam să descopăr că acest gen de grădinărit datează din evul mediu! Călugării obișnuiau să planteze legumele în forme geometrice și mai ales în cruce – pomișorii de trandafir dispuși simetric în interiorul celor nouă pătrate sunt un pios omagiu adus predecesorilor și simbolizează călugării aplecați deasupra straturilor.

Villandry

Din dorința de a crea un cadru potrivit pentru etalarea noilor legume aduse din „Americi“, peisagiștii francezi ai secolului al XVI-lea (J. Androuet du Cerceau) aveau să combine această tradiție cu cea italienească de decorare cu mici fântâni, ghivece ornamentale și ­flori. Și da, grădina de la Villandry este atât de veche! Chiar dacă pentru o perioadă tot parcul a fost transformat în ­grădină englezească, Jaochim Carvallo, care a cumpărat proprietatea în 1906, a făcut cercetări aprofundate, atât documentare cât și arheologice, reușind cu multă trudă și investiții să redea grădinilor vechea destinație și splendoare. Pentru că mozaicurile din legume, înnoite de două ori pe sezon (martie-iunie și iunie-noiembrie) sunt numai o parte a superbului parc…

Dar despre toate celelalte, inclusiv culorile promise… în episodul următor.

Text și foto: Corina Dorobanțu

Material apărut în nr. 2/2019. Revista „Grădina mea de vis” poate fi achiziționată în format pdf de pe www.magzter.com.

Comments

comments

Lasă un răspuns