Cata intimatate sa le oferi copiilor?

Cata intimatate sa le oferi copiilor?

Unul din lucrurile pe care un părinte le acceptă cel mai greu este faptul că odrasla a atins o vârstă la care are dreptul la intimitate şi la propriile sale secrete. Este adevărat că orice mamă ar vrea să ştie în permanenţă unde este copilul ei, cu cine, ce face, dacă este expus vreunul pericol sau are probleme de orice natură şi vrea să îi ofere sprijin necondiţionat în orice situaţie. Adevărul este că tu, ca părinte, îi poţi oferi sprijin copilului tău fără a-l agasa permanent cu întrebări şi sfaturi.

Adolescenţii

Părinţii se întreabă mereu de câtă intimitate are nevoie copilul lor şi când e în regulă să o încalci. Ar trebui să existe o legătură directă între gradul de responsabilitate de care copii dau dovadă şi câtă intimitate trebuie să aibă.

Adolescenţii au nevoie să se separe de părinţi şi să îşi formeze caracterul. Pentru a se putea descurca mai târziu pe cont propriu, trebuie ca adolescenţa să îi pregătească. Trebuie să ştii că stabilirea unor limite este foarte  importantă în anii adolescenţei şi trebuie să stabileşti clar până unde are copilul tău autoritate şi de la ce punct ai şi tu voie să intervii.

Când ai un bebeluş, nu se pune problema sepărării: cel mic are nevoie de tine inclusiv pentru a mânca. Dar când copilul creşte, se stabilesc limite. Din momentul în care copilul tău merge singur la baie şi închide uşa, înseamnă că are nevoie de intimitate. Această separare este perfect normală în comportamentul uman.

Adolescenţii au nevoie de o cameră a cărei uşă o pot închide când să fie singuri. Nu trage cu urechea când vorbesc cu prietenii la telefon şi nu îi suna constant când ies în oraş. Tu ca părinte trebuie să te asiguri că ştii unde este copilul tău, cu cine şi să stabileşti ora clară la care el trebuie să fie acasă. Ţine minte: dacă adolescentul tău vrea să facă ceva imoral/ilegal, o poate face şi în timpul în care ar trebui să fie la şcoală. Este imposibil şi nerecomandat să îl controlezi la fiecare pas.

Adolescenţii sunt curioşi din fire şi de aceea vor fi tentaţi să încerce lucruri cu care tu poate nu eşti de acord. Nu îţi poţi impiedica fiica să îşi înceapă viaţa sexuală şi nici nu îi poţi impune băiatului tău să nu se atingă de  alcool. Ceea ce poţi face este să îţi informezi copiii cu privire la ceea ce se poate întâmpla. Explică-i băiatului tău despre consecinţele fizice şi legale ale consumului de alcool. Vorbeşte cu fata ta despre sex, pregăteşte-o şi dacă va avea informaţiile necesare, va putea face o alegere mult mai înţeleaptă cu privire la vârsta la care îşi începe viaţa sexuală. Este ok să întrebi ”ai făcut vreodată sex” sau ”te-ai apucat cumva de fumat”? Ceea ce nu este în regulă este o criză de isterie din partea ta în funcţie de răspunsul pe care îl primeşti. Niciodată nu este bine să fii categoric cu un adolescent.

Adulţii

Atunci când ai un copil care a trecut deja de vârsta de 23-25 de ani, lucrurile devin mult mai clare: nu mai ai nici un drept să îi violezi intimitatea. Dacă ai fost un părinte bun, nu va fi niciodată nevoie să o faci oricum. Pentru că copilul tău are foarte multă încredere în tine, el îţi va povesti mereu despre lucrurile bune şi cele rele care i se întâmplă. Şi niciodată să nu îl cerţi: el caută prietenie şi apelează la experienţa ta de viaţă pentru că tu eşti persoana care îl va ajuta mereu fără interese ascunse şi îl va iubi necondiţionat.  Când copilul tău are deja o familie, încearcă să intervii cât mai puţin posibil. Ţine minte că generaţiile evoluează şi doar pentru că relaţia lor sau modul în care îşi cresc copii este diferit de al tău, nu înseamnă că ei procedează greşit. Niciodată nu trebuie să impui ajutorul tău, chiar dacă ai cele mai bune intenţii.

 

Citeste si: Parinti celebri, copii infiati

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Dumbrăveanu Bianca | 04 decembrie 2025
De Dumbrăveanu Bianca | 04 decembrie 2025

Iarna vine cu aer mai rece sau chiar ger, vânt și o schimbare de culoare a naturii, dar și cu nevoia de a adapta rutina de îngrijire a pielii. După luni întregi de expunere la soare, apă sărată sau clor și variații mari de temperatură, pielea are nevoie de refacere. În sezonul rece, aerul devine […]

Citeste mai mult