PSIHOLOGIE ȘI RELAȚII

Psihologie, echilibru emoțional și relații sănătoase

Categoria Psihologie și relații de pe Femeia.ro oferă sprijin informațional femeilor care își doresc să se cunoască mai bine, să gestioneze stresul, să comunice eficient și să construiască relații armonioase cu cei din jur. Într-o lume în care ritmul este din ce în ce mai alert, iar presiunea socială tot mai mare, această secțiune devine un spațiu de orientare și claritate, cu informații bazate pe specialiști în psihologie și sănătate emoțională.

Aici sunt abordate subiecte legate de inteligența emoțională, echilibru interior, mecanisme de gestionare a anxietății, construirea încrederii în sine, dar și dinamica relațiilor moderne: cum își păstrează o femeie propria identitate în cuplu, cum recunoaște semnele unei relații toxice sau cum poate comunica sănătos cu partenerul, copilul sau familia extinsă.

Conținutul este prezentat într-un mod practic și accesibil, astfel încât fiecare cititoare să poată aplica imediat informațiile în situațiile reale din viața ei.

Cuplu și iubire: conectare, comunicare și respect

Relațiile de cuplu evoluează constant, la fel și provocările care apar de-a lungul timpului: primele întâlniri, schimbările din timpul conviețuirii, crizele temporare sau transformările aduse de parentalitate. În această secțiune sunt incluse articole despre:

  • comunicare empatică între parteneri

  • expresia sănătoasă a nevoilor personale

  • dorință, atașament și apropiere afectivă

  • echilibru între viața personală și cea în doi

  • gestionarea conflictelor fără tensiuni inutile

Se pune accent pe acceptarea diversității relațiilor, pe libertatea femeii de a-și exprima vocea și pe importanța respectului reciproc. Totodată, sunt oferite informații despre consiliere de cuplu, suport psihologic și limite sănătoase, mai ales în situațiile în care relațiile devin dureroase sau abuzive.

Scopul este ca fiecare femeie să se simtă în siguranță să-și construiască o viață personală care să reflecte cu adevărat cine este și ce își dorește.

Mama și copilul: legături emoționale puternice și parenting conștient

Relația mamă–copil este una dintre cele mai importante din viața unei femei. Această subcategorie oferă informații despre parenting empatic, adaptat etapelor psihologice ale copilului și nevoilor fiecărei familii. Cititoarele pot găsi:

  • soluții pentru comunicare calmă cu cei mici

  • sprijin în perioade dificile, precum tantrumuri sau anxietate

  • abordări moderne despre autonomie și încredere

  • echilibrul dintre rolul de mamă și viața personală

  • sfaturi pentru mame epuizate sau copleșite

Abordarea este lipsită de judecată și stereotipuri, punând pe primul loc sănătatea emoțională a copilului și a mamei.

Femeia.ro redă realitatea sinceră din viața părinților: momente frumoase, dar și oboseală, vinovăție sau îngrijorări. Informațiile au un ton empatic și realist, pentru ca nicio femeie să nu simtă că este singură în provocările sale zilnice.

03 februarie
14:19
De Echipa Femeia |
Flirtul este sănătos și te face mai atrăgătoare

Flirtul, o conversație cu aluzii erotice, o privire cu semnificații, o bătaie din gene și alte câteva semnale transmise prin limbajul trupului. Asta ar fi, pe scurt, definiția flirtului. Îndeobște, o femeie implicată deja într-o relație serioasă consideră că ar trebui să uite toate aceste date ale flirtului. S-ar numi, nu-i așa, că, dacă are […]

Citeste mai mult
02 februarie
19:49
De Corina Matei |
Calea spre pacea lăuntrică

Folosim deseori cuvintele „pace, împăcare, împăciuitor“, dar la fel de frecvent nu reușim să ne așezăm durabil și stabil într-o stare de pace interioară. De-a lungul vremurilor, misticii și credincioșii s-au străduit să descopere înțelesul vieții și să atingă o stare de luminare pe care o echivalau deseori cu pacea. Dar ce este ea? „Începutul […]

Citeste mai mult
31 ianuarie
15:57
De Corina Matei |
Cum gestionează părinții sentimentul de vinovăție față de copil

Cu toate că este celebră și previzibilă diferența dintre teorie și practică, experiența directă a creșterii unui copil tot surprinde cu o serie de dificultăți. Literatura de specialitate e generoasă în informații, însă, oricât de mare ar fi determinarea de a ne documenta, nu putem ține pasul cu toate cărțile publicate. Cel mai probabil, mai […]

Citeste mai mult
30 ianuarie
18:40
De Corina Matei |
Amor cu capul. Ce înseamnă să fii sapiosexuală

Ce înseamnă să fii sapiosexuală? Adică te excită mai degrabă inteligența partenerului decât prăpădiții de feromoni. Pentru că, da, există oameni, mai mult femei decât bărbați, care se activează sexual nu prin mângâieri, ci prin conversații la nivel înalt. Chestia asta se numește sapiosexualitate (de la „sapiens“, care înseamnă înțelept) și, oricât ți s-ar părea […]

Citeste mai mult
30 ianuarie
18:10
De Corina Matei |
A fi sau a avea? Ce contează mai mult, ce are mai multă importanță

A fi sau a avea? Aceasta pare să fie întrebarea cea mai grea. Și nu de ieri, de azi, ci de la începutul revoluției industriale, adică de aproape 200 de ani. Fiecare eră are un început entuziast, o culme glorioasă și un declin inevitabil. În această din urmă parte, oamenii încep să aibă îndoieli cu […]

Citeste mai mult
29 ianuarie
07:10
De Corina Matei |
Sex fără prejudecăți. Te-ai rușinat că dorința nu ține cont de prejudecăți

Mai cu seamă în materie de educație sexuală, suntem campioane la prejudecăți. Le las deoparte pe cele legate de sexul mai fără tabuuri… dar actul sexual în timpul menstrei? Oroare, în timpul sarcinii? Scârbos! Și nici măcar imediat după naștere nu e tocmai „recomandabil“, nu? Sunt momente în viața femeii în care numai la sex […]

Citeste mai mult
28 ianuarie
07:00
De Echipa Femeia |
Terapia de cuplu nu e un moft și poate salva căsnicii

La voi în casă domnește o atmosferă apăsătoare sau aveți mereu tendința de a vă zgândări și certa. Nu reușiți deloc să stați de vorbă cu calm și prietenie. Poate că-i momentul să apelați la un psiholog și aveți nevoie de terapie de cuplu. Terapia de cuplu a luat amploare în ultimii ani, un motiv […]

Citeste mai mult
27 ianuarie
07:00
De Echipa Femeia |
Dragostea pe internet este reală sau virtuală?

Să fie oare site-urile de întâlniri online cea mai bună modalitate de a-ți găsi dragostea? Poți accesa milioane de profiluri, atât ale bărbaților, cât și ale femeilor care doresc să întâlnească persoana potrivită. Dar dragostea pe internet este într-adevăr posibilă? S-au scris multe despre dificultățile iubirii. Sute de cărți arată măsura în care iubirea este […]

Citeste mai mult
22 ianuarie
20:46
De Corina Matei |
Lasă-ți mintea și sufletul libere. Ce înseamnă conceptul flow

Lasă-ți minte și sufletul libere. Ce înseamnă conceptul flow – În ultima vreme, în psihologie a intrat conceptul de flow, flux sau curgere. Se pune mare accent acum pe această stare de spirit care-i permite minții și sufletului să se simtă libere și nelegate. Dar ce înseamnă de fapt flow? Te-ai simțit vreodată scufundată complet […]

Citeste mai mult
20 ianuarie
18:40
De Corina Matei |
Tu cine vrei să fii când te faci mare?

Tu cine vrei să fii când te faci mare? De când nu ți-ai mai pus această întrebare? Acum, că te-ai făcut mare, pare oricum inutilă. Și totuși când știi că te-ai făcut suficient de mare? Când se încheie „crescutul“ ăsta? Când ai ajuns unde trebuia? În copilărie, noțiunea de „adult“ e liniară. Un drum drept, […]

Citeste mai mult
16 ianuarie
13:01
De Corina Matei |
Anxietatea. Ce este și ce efecte are asupra ta

Anxietatea este o emoție pe care o întâlnim la oamenii din toate culturile. În limbaj comun, reprezintă o stare accentuată de neliniște, în care putem experimenta un sentiment general de teamă și îngrijorare sau ne-am putea teme de un anumit loc/eveniment. Când se declanșează anxietatea, e dificil să ne găsim liniștea, ne irităm ușor, ne […]

Citeste mai mult
13 ianuarie
12:28
De Echipa Femeia |
6 lucruri care îți îmbunătățesc instantaneu starea de spirit

6 lucruri care îți îmbunătățesc instantaneu starea de spirit. Unele zile sunt absolut minunate, toate merg ca pe roate și nimic nu ne umbrește zâmbetul. Altele, însă, sunt pline de întâmplări neprevăzute, discuții în contradictoriu cu diverse persoane, iar starea noastră de spirit este la pământ. Din fericire, există câteva lucruri care ne pot îmbunătăți […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp