PSIHOLOGIE ȘI RELAȚII

Psihologie, echilibru emoțional și relații sănătoase

Categoria Psihologie și relații de pe Femeia.ro oferă sprijin informațional femeilor care își doresc să se cunoască mai bine, să gestioneze stresul, să comunice eficient și să construiască relații armonioase cu cei din jur. Într-o lume în care ritmul este din ce în ce mai alert, iar presiunea socială tot mai mare, această secțiune devine un spațiu de orientare și claritate, cu informații bazate pe specialiști în psihologie și sănătate emoțională.

Aici sunt abordate subiecte legate de inteligența emoțională, echilibru interior, mecanisme de gestionare a anxietății, construirea încrederii în sine, dar și dinamica relațiilor moderne: cum își păstrează o femeie propria identitate în cuplu, cum recunoaște semnele unei relații toxice sau cum poate comunica sănătos cu partenerul, copilul sau familia extinsă.

Conținutul este prezentat într-un mod practic și accesibil, astfel încât fiecare cititoare să poată aplica imediat informațiile în situațiile reale din viața ei.

Cuplu și iubire: conectare, comunicare și respect

Relațiile de cuplu evoluează constant, la fel și provocările care apar de-a lungul timpului: primele întâlniri, schimbările din timpul conviețuirii, crizele temporare sau transformările aduse de parentalitate. În această secțiune sunt incluse articole despre:

  • comunicare empatică între parteneri

  • expresia sănătoasă a nevoilor personale

  • dorință, atașament și apropiere afectivă

  • echilibru între viața personală și cea în doi

  • gestionarea conflictelor fără tensiuni inutile

Se pune accent pe acceptarea diversității relațiilor, pe libertatea femeii de a-și exprima vocea și pe importanța respectului reciproc. Totodată, sunt oferite informații despre consiliere de cuplu, suport psihologic și limite sănătoase, mai ales în situațiile în care relațiile devin dureroase sau abuzive.

Scopul este ca fiecare femeie să se simtă în siguranță să-și construiască o viață personală care să reflecte cu adevărat cine este și ce își dorește.

Mama și copilul: legături emoționale puternice și parenting conștient

Relația mamă–copil este una dintre cele mai importante din viața unei femei. Această subcategorie oferă informații despre parenting empatic, adaptat etapelor psihologice ale copilului și nevoilor fiecărei familii. Cititoarele pot găsi:

  • soluții pentru comunicare calmă cu cei mici

  • sprijin în perioade dificile, precum tantrumuri sau anxietate

  • abordări moderne despre autonomie și încredere

  • echilibrul dintre rolul de mamă și viața personală

  • sfaturi pentru mame epuizate sau copleșite

Abordarea este lipsită de judecată și stereotipuri, punând pe primul loc sănătatea emoțională a copilului și a mamei.

Femeia.ro redă realitatea sinceră din viața părinților: momente frumoase, dar și oboseală, vinovăție sau îngrijorări. Informațiile au un ton empatic și realist, pentru ca nicio femeie să nu simtă că este singură în provocările sale zilnice.

21 noiembrie
13:21
De Corina Matei |
Fă rai din ce ai

Fă rai din ce ai – În fiecare zi alergăm după ceva. Bani, lucruri, faimă, iubire. Ne culcăm obosiţi şi ne trezim la fel, dar cu aceeaşi dorinţă de a avea şi mai mult. În ciuda tuturor eforturilor, fericirea pare tot mai greu de atins. Oricât am avea, niciodată nu va fi destul. Într-un fel […]

Citeste mai mult
18 noiembrie
14:40
De Corina Matei |
Copii care au copii

Mame minore… Pare antitetică alăturarea și totuți e cruda realitate. În ultimile zeci de ani, perioada de fertilitate feminină începe tot mai devreme, orice contact sexual neprotejat poate duce la o sarcină. Cât înțelege o tânără minoră despre ce înseamnă asta, cât înțelege statul despre ce ar trebui să facă pentru a reduce consecințele unei […]

Citeste mai mult
17 noiembrie
19:58
De Echipa Femeia |
Feminină și feministă? Care-i diferenta?

Feminină și feministă? – Discuțiile despre feminism sunt încă dificil de purtat în țara noastră. Societatea patriarhală nu lasă mult loc pentru dezbateri deschise și lipsite de prejudecăți, deși, de 70 ani încoace, femeile au avut dreptul să muncească cot la cot cu bărbații. Cum arată feminismul în România? A fi femeie nu este doar […]

Citeste mai mult
17 noiembrie
18:31
De Echipa Femeia |
Depresia la copii. Ce trebuie spus si ce trebuie sa stie parintele

Depresia la copii – Depresia, o afecțiune psihică gravă și cu consecințe pe termen lung, poate apărea și la copii, dar deseori nu este diagnosticată ca atare. Psihologii dezvăluie care sunt semnele pe care este necesar să le știe orice părinte. ♥ Între 2 și 4% din copiii de vârstă școlară trec prin episoade depresive […]

Citeste mai mult
11 noiembrie
10:07
De Alina Neamtu |
Ghid pentru alegerea ghetelor și cizmelor de toamnă-iarnă ale copiilor

Atunci când vine vremea de cizme și ghete pentru copii, parinții au o mulțime de variante care să îi surprindă plăcut și care să le fie folositoare. Pentru că nu fiecare copil este la fel și pentru că orice om are plăcerile și nevoile sale, cumpărarea unor perechi de încălțăminte pot să fie uneori plina […]

Citeste mai mult
23 octombrie
15:50
De Corina Matei |
Sexul subversiv și detaliile care ucid o relație

Sexul subversiv și detaliile care ucid o relație – Despre infidelitate și avatarurile ei moderne, cu o specialistă de frunte din Statele Unite, Esther Perel. Esther Perel se numără printre terapeuții de top ai New Yorkului, iar discursurile sale TED au devenit într-un timp foarte scurt printre cele mai vizionate la nivel mondial, însumând până […]

Citeste mai mult
23 octombrie
15:36
De Corina Matei |
Dependentă de net, dar mă tratez! Viata online, nu este viata

Dependentă de net, dar mă tratez!  –  Simți nevoia să fii mereu online? Nu ai liniște dacă nu-ți controlezi telefonul smart în fiecare minut? Vrei să știi mereu dacă ai primit e-mailuri? Cumperi mereu online? Nu te poți opri din a verifica mereu facebookul? Este posibil să suferi de ceea ce psihologii numesc dependență de […]

Citeste mai mult
18 octombrie
10:05
De Corina Matei |
Tu cum stai cu vinovăția?

Tu cum stai cu vinovăția? Sentiment complex, cu implicații extinse asupra comportamentului nostru, vinovăția apare când simțim că am greșit sau că am făcut ceva car nu se aliniază cu sistemul nostru de valori. Vinovăția poate fi rezultatul celor mai banale lucruri pe care le facem sau le spunem – că am întârziat la muncă […]

Citeste mai mult
06 octombrie
19:10
De Corina Matei |
10 aplicații utile pentru copilul tău

10 aplicații utile pentru copilul tău – Suntem în 2019, în era tehnologiei, și, oricât ne-am dori uneori, activitățile copilăriei s-au schimbat. Să-i privăm de tehnologie înseamnă să le creăm un dezavantaj. Tot ce putem face este să le punem la dispoziție activități care le dezvoltă creativitatea și le furnizează informații noi prin jocuri și […]

Citeste mai mult
23 septembrie
07:23
De Echipa Femeia |
Tu, eu și orgoliul meu

Tu, eu și orgoliul meu – O personalitate sănătoasă presupune și un dram de orgoliu, cu care ne afirmăm în lume și care ne ajută să ne punem într-o lumină bună. Însă prea mult strică, lucru valabil și pentru orgoliu, mai ales când vine vorba de relații de prietenie sau de iubire. Orgoliul are un […]

Citeste mai mult
22 septembrie
18:50
De Echipa Femeia |
Secretul gesturilor. Descifram detalii care te vor surpinde

Secretul gesturilor – Modul de a se exprima, vocea şi aspectul exterior sunt primele pe care le remarci la persoana cu care stai de vorbă. Privind-o cu un plus de atenţie, vei putea observa şi acele gesturile simple, involuntare, care-i trădează gândurile şi sentimentele. Psihologii au constatat că la o primă întâlnire, când suntem foarte […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp