Când bebeluşul nu se simte bine, viaţa se transformă brusc din roz în… cât se poate de gri. Funduleţ roşu e o problemă iritantă (la propriu!), cu care se confruntă mai toţi bebeluşii. Cunoscută sub numele de eritem fesier sau dermatită „de scutec“, aceasta este provocată de contactul prelungit al pielii sensibile cu urina şi scaunele, respectiv cu flora bacteriană conţinută de acestea, dar poate fi şi o reacţie alergică la materialul scutecelor pe care le foloseşti.
PSIHOLOGIE ȘI RELAȚII
Psihologie, echilibru emoțional și relații sănătoase
Categoria Psihologie și relații de pe Femeia.ro oferă sprijin informațional femeilor care își doresc să se cunoască mai bine, să gestioneze stresul, să comunice eficient și să construiască relații armonioase cu cei din jur. Într-o lume în care ritmul este din ce în ce mai alert, iar presiunea socială tot mai mare, această secțiune devine un spațiu de orientare și claritate, cu informații bazate pe specialiști în psihologie și sănătate emoțională.
Aici sunt abordate subiecte legate de inteligența emoțională, echilibru interior, mecanisme de gestionare a anxietății, construirea încrederii în sine, dar și dinamica relațiilor moderne: cum își păstrează o femeie propria identitate în cuplu, cum recunoaște semnele unei relații toxice sau cum poate comunica sănătos cu partenerul, copilul sau familia extinsă.
Conținutul este prezentat într-un mod practic și accesibil, astfel încât fiecare cititoare să poată aplica imediat informațiile în situațiile reale din viața ei.
Cuplu și iubire: conectare, comunicare și respect
Relațiile de cuplu evoluează constant, la fel și provocările care apar de-a lungul timpului: primele întâlniri, schimbările din timpul conviețuirii, crizele temporare sau transformările aduse de parentalitate. În această secțiune sunt incluse articole despre:
-
comunicare empatică între parteneri
-
expresia sănătoasă a nevoilor personale
-
dorință, atașament și apropiere afectivă
-
echilibru între viața personală și cea în doi
-
gestionarea conflictelor fără tensiuni inutile
Se pune accent pe acceptarea diversității relațiilor, pe libertatea femeii de a-și exprima vocea și pe importanța respectului reciproc. Totodată, sunt oferite informații despre consiliere de cuplu, suport psihologic și limite sănătoase, mai ales în situațiile în care relațiile devin dureroase sau abuzive.
Scopul este ca fiecare femeie să se simtă în siguranță să-și construiască o viață personală care să reflecte cu adevărat cine este și ce își dorește.
Mama și copilul: legături emoționale puternice și parenting conștient
Relația mamă–copil este una dintre cele mai importante din viața unei femei. Această subcategorie oferă informații despre parenting empatic, adaptat etapelor psihologice ale copilului și nevoilor fiecărei familii. Cititoarele pot găsi:
-
soluții pentru comunicare calmă cu cei mici
-
sprijin în perioade dificile, precum tantrumuri sau anxietate
-
abordări moderne despre autonomie și încredere
-
echilibrul dintre rolul de mamă și viața personală
-
sfaturi pentru mame epuizate sau copleșite
Abordarea este lipsită de judecată și stereotipuri, punând pe primul loc sănătatea emoțională a copilului și a mamei.
Femeia.ro redă realitatea sinceră din viața părinților: momente frumoase, dar și oboseală, vinovăție sau îngrijorări. Informațiile au un ton empatic și realist, pentru ca nicio femeie să nu simtă că este singură în provocările sale zilnice.
Nu-ți stăpânești pofta de dulciuri? Te apucă durerea de cap tocmai în weekend și te confrunți cu tulburări digestive? E posibil ca stresul să fie vinovat de toate aceste neplăceri. Stresul face parte din viața de zi cu zi, iar într-o anumită măsură, este chiar benefic. Totuși, când atinge cote prea mari, sănătatea are de […]
Conform studiilor, sindromul ovarelor polichistice (SOP) afectează una din zece femei și este o problemă produsă de un dezechilibru hormonal. Netratată, afecțiunea duce la schimbarea aspectului fizic (kilograme în plus, apariție a părului pe față și a coșurilor), la infertilitate și cauzează, de asemenea, probleme de circulație sau cardiace.
Denumit şi “uzina” organismului, ficatul este cel mai mare organ din corp şi are un rol important în buna lui funcţionare. Pentru a-l menţine sănătos, este esenţial să-l curăţăm de toxine. Cu rolul de a regla circulaţia sângelui, ficatul este cel care produce aminoacizii şi substanţele ce ajută la regenerarea şi detoxifierea organismului. Ficatul se […]
Nu e atât de important să fie primul din clasă, ci mai degrabă să fie fericit și să aibă încredere în el. Orice părinte este încântat din cale afară când copilul său învață lucruri dificile la o vârstă fragedă. Când cel mic recită poezii sau citește primele litere înainte să meargă la școală, simți nevoia […]
Femeile se confruntă cu numeroase probleme. Așa se face că nici cosmeticele nu ne ajută să fim prea calme. Fie că ți-ai găsit trusa de machiaj deteriorată în urma unei călătorii, ai scăpat-o pe jos sau, pur și simplu, ai depozitat-o greșit, nu-i cazul să te gândești imediat la achiziționarea alteia. Nu intra în panică! Iată ce poți face!
Copilul tău are aproape doi ani și ți se pare că întâmpină dificultăți când socializează cu piticii de vârsta lui: privește jocul celorlalți, dar se ține departe de ei, nu merge să se joace cu ei, refuză să ofere jucării, iar când este invitat la joc, se ascunde după tine.
Date publicate în anul 2012 de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri. Totodată, România înregistrează şi cea mai mare rată a mortalității materne: 27 decese la 100.000 de nașteri. În ceea ce privește rata sarcinilor în rândul adolescentelor, […]
Unul dintre cele mai întâlnite complexe, dezvoltate chiar de la vârste fragede, este acela al urechilor cu aspect inestetic. Fie că au o formă neobişnuită, sunt prea depărtate ori inegale, acestea afectează conturul feţei, lucru care poate duce la o scădere a încrederii în sine.
Camera Deputaţilor a adoptat, cu 237 de voturi pentru, propunerea legislativă care modifică articolul 139 din Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii, ce vizează declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, zi liberă la nivel național. Astfel, ziua de 1 Iunie va fi cea mai importantă zi din an pentru părinţii şi copiii […]
Motto: “Acest curaj, atât de intim, se sprijină pe 3 ancore: a învăța să te iubești; a îndrăzni să te respecți; a-ți asuma riscul autoresponsabilizării.” (Jacques Salome) Vorbesc foarte des cu clientele mele în sesiunile noastre de coaching despre curajul de a fi tu însăți. Am ales să pun în introducerea gândurilor mele către tine […]
Să presupunem că am trecut peste pudibonderiile mamelor și bunicelor noastre și putem vorbi relaxat despre organele sexuale, la fel cum vorbim și despre celelalte organe ale corpului nostru. Și dacă tot vorbim relaxat, să ne și amuzăm un picuț. Pentru că or fi ele informații interesante, dar nu cred că nu ai fi putut […]