Ce să nu-i spui copilului tău niciodată

Ce să nu-i spui copilului tău niciodată

Meseria de părinte este una dintre cele mai grele din lume și nu există nici un manual din care să învățam ceea ce trebuie și ceea ce nu trebuie spus și făcut! Ritmul în care trăim, stresul, pot explică unele din excesele verbale ale părintilor. Psihorogii recomanda că în cazul în care îți recunoști faptul că ai spus „prea mult”, singură cale pe care o mai ai la este să-ți recunoști greseală și să-i explici copilului tău că totul nu a fost decât o vorbă.

Cel mai bine este, spun psihologii, să nu ajungi niciodată în situația de a spune lucruri pe care mai trâziu le vei regretă. Iată ce să nu-i spui copilului tău niciodată.

„Daca nu te oprești, te las aici!”, este ultimul lucru pe care trebuie să-l spui copilului tău, aflat în plină criză de nervi în față unui magazin de jucării. O astfel de vorba induce frică și această o să-i aducă mari prejudicii în dezvoltarea personalității.

„Ce bine era dacă semănai mai mult cu fratele/soră ta”, este o mare gafă. În primul rând nu există comparație și nici competiție între frați. Acesta naște invidie, frustrări și gelozie, ceea ce este incompatibil cu o relație reală între frați. Așa ceva nu se spune și, mai ales, nu se gândește!

„Divortez din cauza ta!”. Nimic mai fals. Nimic din relația care există între doi adulți nu poate fi vina copilului lor. Niciodată o astfel de afirmație nu trebuie făcută cel puțin din două motive. Modul în care îți gestionezi și îți cultivi relația cu partenerul tău depinde exclusiv de tine. Copilul nu este nici monedă de schimb, nici plată, nici răsplată!

„Faci, pentru că așa spun eu!” este demonstrația de autoritate a părintelui, dar greșit abordată. Copilul trebuie să facă ceea ce îi spui să facă, dar merită, are nevoie și, nu în ultimul rând, ești dator să-i explici de ce și pentru ce trebuie să facă ceea ce îi spui să facă. Impunerea unei acțiuni cu forță sau în forță nu o să aducă niciodată efectele pe care le urmărești.

„Sa-ți fie rușine pentru ceea ce ai făcut!”, este una din cele mai comune afirmații din lista cu ceea ce nu trebuie să-i spui copilului tău niciodată. Rușinea nu este un sentiment bun. Din contra este un sentiment care dăunează personalități, îndeamnă spre a te închide în tine, spre a refuză comunicarea. Rușinea are legătură cu a te simți umilit, inferior. Greșelile se pedepsesc și se îndreaptă, dar primul pas este să-i explici copilului ce și unde a greșit.

„Nu te-am vrut niciodată!” este poate cea mai gravă și mai absurdă afirmație pe care o poate face un părinte. Copilul nu a cerut să se nască și nici nu l-ai întrebat. Decizia venirii lui pe lume este a ta, deci nu pune pe umerii lui efectele decizilor tale!

Toate aceste exemple din lista cu ce nu trebuie să-i spui copilului tău niciodată sunt afirmații foarte grave, iar o dată rostite, sunt adevărate bombe cu efect întârziat. Singură cale de a le dezamorsa este să-ți cer iertare de la copilul tău și să-i explici că ai greșit.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: Thinkstock/Guliver

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026

După mai multe plecări din echipa lor de comunicare și un nou val de controverse, Meghan Markle și prințul Harry încearcă să-și stabilizeze imaginea publică întorcându-se la firma de PR Sunshine Sachs Morgan & Lylis, cu care au colaborat și înainte de ruptura de familia regală. Meghan Markle și prințul Harry se întorc la Sunshine […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp