3 ceaiuri calmante care ajută copiii să adoarmă

3 ceaiuri calmante care ajută copiii să adoarmă

Da, și copiii au insomnii. Mai exact, probleme cu adormitul. Agitația de peste zi, poate o ceartă în familie sau chiar emoțiile pentru școală/grădiniță îi pot face să aibă o neplăcere legată de somn.

Recomandarea pediatrilor este să nu apelezi la calmante de sinteză, nici măcar la ajutorul plantelor puternice precum valeriana. Pentru copii, cel mai simplu este un program riguros de culcare, o discuție ca-ntre prieteni dacă-l vezi îngrijorat, o poveste când e mai mic, o carte de citit când e mai măricel. Poți folosi și un ceai liniștitor. În continuare, le vei afla pe cele mai eficiente.

Anason

Este cel mai cunoscut calmant pentru bebeluși; are proprietăţi antiseptice, bactericide şi vermifuge, dar este foarte eficient și pentru copiii mai măricei.  O cană cu infuzie călduță consumată seara, înainte de culcare, face minuni.

Anasonul este însă bun și pentru mămici; aceeași cană cu infuzie călduță poate înlocui cu succes apa de gură. Proprietățile antimicrobiene și antibacteriene ale anasonului sunt benefice pentru curățenie și sănătate orală. Dar, mai important, și anasonul european, și cel stelat sunt recunoscute ca stimulente pentru lactație.

Citește și: Beneficiile anasonului stelat. Ce afecțiuni tratează?

Mușețel

Mușețelul are proprietăți antispastice și dezinfectante la nivel intestinal, ceea ce-l recomandă bebelușilor, împotriva colicilor și pentru un somn liniștit. Are și efect calmant pentru copiii mai măricei, îngrijorați sau agitați. Ajută sistemul imunitar, combate stresul.

La fel ca în cazul anasonului, și mușețelul poate fi recomandat mămicilor. Ceaiul din această plantă are efect analgezic în durerile reumatice, de spate sau de dinți. În plus, liniștește crampele menstruale.

Tei

Ceaiul de tei are proprietăţi neurosedative, somnifere, întăritoare, emoliente, fiind recomandat în insomnie, stări de nelinişte, anxietate, atacuri de panică. Este suficientă o cană cu infuzie caldă, băută cu 30 de minute înainte de culcare.

Citește și: 7 ceaiuri anti-aging

 

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursă foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp