Controalele oculare ale bebelusului din primul an

Controalele oculare ale bebelusului din primul an

In mod normal, urmarirea copilului pentru depistarea si tratarea eventualelor afectiuni oculare ar trebui sa inceapa inca din prima luna de viata, chiar din maternitate. Mai frecvent au probleme bebelusii care se nasc prematur si sunt pusi la oxigen. La ei exista riscul sa apara o afectiune oculara numita retinopatie de prematuritate, care se manifesta prin cresterea unor vase anormale pe retina.

Ochii deviati spre nas

Pana la varsta de 6 luni, poate debuta o alta anomalie: deviatia spre nas a ochilor (strabismul). Daca problema persista si dupa 7-8 luni, trebuie mers la medic, pentru ca, de obicei, strabismul este asociat cu ambliopia, cand vederea copilului scade la ochiul deviat. Tratamentul presupune acoperirea cu un pansament a ochiului sanatos. Pentru unele cazuri depistate din vreme o astfel de masura e suficienta, dar in altele poate fi nevoie si de operatie.

Canale lacrimale infundate

O alta problema oculara frecvent intalnita la copiii sub un an o reprezinta canalele lacrimale infundate. In cele mai multe cazuri se rezolva de la sine, prin simpla masare a partii dinspre nas o ochiului, de 2-4 ori pe zi, insa in altele e nevoie de interventie chirurgicala. Operatia nu se face inainte de prima aniversare. Daca puiul face infectii repetate si lacrimile nu se opresc, poate fi luata in considerare o interventie chirurgicala. In cazul in care micutului ii curge si secretie, se recomanda un unguent cu eritromicina, folosit de doua ori pe zi.

Dioptrii masurate de la distanta

Nu ezita sa duci copilul la medic daca ai suspiciuni in legatura cu vederea lui. Noile tehnologii permit masurarea dioptriilor si depistarea tulburarilor de vedere inca de la 2-3 luni, fara a chinui in vreun fel copilul. Controalele medicale se impun mai ales daca parintii au probleme cu ochii, dar si la copiii care par sa aiba vederea perfecta, tin sa atraga atentia oftalmologii.
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp