Un copil obraznic, un model de cum nu trebuie să fie un micuţ! Iar mama, bunica şi mătuşa lui – un simbol al ridicolului, prostului-gust şi nepriceperii în ale educaţiei. Ar putea cineva să fie încântat de asemănarea cu aceste personaje? Mai mult ca sigur, nu. Atunci, să luăm aminte şi să evitam re-crearea situaţiilor care l-au facut celebru pe Dl Goe pentru proasta lui creştere.
In vizita (cu un copil obraznic)
Sa deschidem usa salonului. Gazdele stupefiate privesc cum copilul tau, baietelul de nici 4 ani, e pornit sa cotrobaie cu hotarare prin toate sertarele la care ajunge, sa ia cate o prajitura de pe farfurie si sa o azvarle in cainele terorizat deja de el, sa smulga petalele florilor pe care tocmai le-ati oferit prietenilor vostri… Si asta nu e tot, permanent intervine in discutia adultilor, pune intrebari sacaitoare, ii ingana pe cei mari, se stramba si, fara nici o jena, isi permite sa adreseze gazdelor tot felul de calificative care nu au nimic nostim sau magulitor… Paradoxal, tu, extaziata, spui: „Vedeti ce destept este?! E curios sa vada, sa stie tot!!!”
Daca il recunosti cumva in acest copil obraznic pe micutul tau, inseamna ca deja l-ai rasfatat prea mult, ca deja el nu mai stie unde sunt limitele propriului comportament. Poate ca, din dorinta de a-i da frau liber personalitatii lui in formare, l-ai lasat sa faca si sa spuna mereu ce vrea el, poate ca de teama sa nu-i ingradesti imaginatia si curiozitatea nu-i atragi niciodata atentia asupra tendintelor lui de… a sari calul.
Ce sa nu faci! Nu mai acorda semnificatii pozitive unor conduite clar negative, care fac rau in primul rand copilului tau, apoi celor din jur. Fii constienta de faptul ca, indiferent de motivele tale, acest mod de manifestare al copilului nu reprezinta o dovada nici de desteptaciune, nici de personalitate, ci doar de proasta educatie.
Ce sa faci? Tu esti cea care poti schimba cate ceva. Copilul obraznic trebuie invatat sa fie politicos cu cei din jur, explicandu-i-se de ce nu e frumos sa faca anumite lucruri. Cand totusi se da in spectacol, ia-l imediat deoparte si explica-i fara sa tipi la el ce a gresit. Inca de pe la 2 ani si jumatate sau 3, copilul e capabil sa inteleaga sentimentele altora si chiar e in stare sa-si faca griji pentru altii. Cere-ti scuze de la gazde si spune-i si lui sa-si ceara iertare pentru ca a fost un copil obraznic si a umblat in lucrurile altora, sau pentru ca a stricat o jucarie, sau pentru ca a spart intentionat un pahar… si astfel i-a facut sa sufere pe cei din jur. Invata-l acum principiul: ce tie nu-ti place altora nu face. Fii sigura, personalitatea lui nu va avea decat de castigat, pentru ca asta nu inseamna ingradirea libertatilor, ci educatie si bun-simt.
