Cum îți înveți copilul să fie ordonat

Cum îți înveți copilul să fie ordonat

În loc să-l cerți sau să-l pedepsești pentru că nu-și pune lucrurile la loc, caută să-l obișnuiești să fie ordonat având în minte faptul că, pentru a-ți învăța copilul ceva, ai nevoie de două instrumente: de motivație și abilitate.

Să presupunem că cel mic nu vrea să-și strângă jucăriile și, drept pedeapsă, tu îl trimiți să stea singur în cameră pentru 10 minute. Ce a învățat? Să stea singur, să fie ordonat, să facă ce i se spune, altfel este trimis în camera lui? Probabil că nici unul dintre aceste lucruri… În continuare, îți prezentăm ce strategie ne propune experții în parenting de la BabyCenter.com.

Explică-i și motivează-l: Încearcă, în schimb, să abordezi situația dând dovadă de tact.

  • Explică-i că hainele nu trebuie să stea pe jos pentru că se murdăresc sau pentru că se șifonează.
  • Motivează-l spunându-i că, după ce-și strânge hainele, poate să se joace cu prietena care locuiește la apartamentul vecin. Ai grijă să nu îi dai de ales, folosind expresia „dacă strângi”, ca să nu înțeleagă că este ceva ce se poate negocia. În caz contrar, se va întreba – „ce se întâmplă dacă nu strâng?” sau își spune „nu-i o problemă… nu merg la Cristina, dar mă pot uita la televizor.” etc. De aceea, lasă-l să înțeleagă că strânsul jucăriilor nu se negociază, nu este o condiție, ci un lucru care trebuie făcut, pur și simplu. Formularea simplă și directă este cea mai indicată: „După ce strângi, te joci cu Cristina”.

Vorbind direct, clar, fiind onestă, nu vei încălca linia de demarcație dintre motivație și mita oferită copilului. Spunând, de pildă „dacă îți strângi jucăriile, primești înghețată”, este posibil să obții rezultatul dorit, dar copilul nu va face lucrurile nici din plăcere, nici din sinceritate sau corectitudine, ci va îndeplini ceea ce-i spui pentru un oarecare profit, explicam într-un articol despre mita la copii și de ce trebuie să renunți la ea).
Nu uita să-i lauzi comportamentul pozitiv, lucru care îl va motiva să fie și în viitor ordonat. Laudă-i comportamentul – „ai făcut o treabă bună”, „ai strâns cu atenție, camera este lună”, în loc să-l lauzi pe el, într-un mod vag („Bravo, ai fost cuminte, ascultător, harnic!”). Copiii sunt mai receptivi la mesaje pozitive şi la încurajări decât la critică. Asta nu înseamnă să-i treci cu vederea greşelile, dar nu uita să observi şi lucrurile bune şi să le lauzi. Arată că-i apreciezi realizările, nu te concentra doar pe sancţionarea greşelilor. Un exemplu interesant în acest sens îl oferă Cathy Cassani Adams, psihoterapeut şi autor de lucrări de parenting, pe site-ul Parents.com. “Rezistă tentaţiei de a sublinia fiecare eroare şi, în loc de asta, încearcă să menţionezi lucrurile bune, mărunte, pe care le face zi de zi. Poţi să-i spui: îţi mulţumesc pentru că ai adus farfuriile, asta mă ajută să strâng masă, în loc de: De ce nu ai luat ketchup-ul de pe masă?”
Foto:123RF
 
 

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Andreea Vasile | 04 decembrie 2025
De Andreea Vasile | 04 decembrie 2025

Dacă o întâlnești pe Tilly Niculae fără să știi cine este, ai putea jura că este doar o puștoaică, cu zâmbet larg și energie debordantă, care nu știe cât de complicată poate fi viața de adult. Însă realitatea este cu totul alta. Pe 28 noiembrie, Tilly a împlinit 40 de ani, iar drumul ei nu […]

Citeste mai mult