Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și diferențele dintre femei și bărbați am vorbit cu psihologul Diana Ioaneș.
Cum ne comunicăm așteptările în cuplu? Diana Ioaneș: „Femeile întotdeauna și-au pus întrebări”
O relație armonioasă, sănătoasă, în care femeia zâmbește și bărbatul nu se plânge pe la colțuri că este „cicălit”, pare un adevărat vis. Iar dacă vedem un astfel de exemplu, e posibil să auzim foarte curând: „sigur ceva ascund ei”. Și atunci, inevitabil, ne întrebăm: încotro ne îndreptăm?
La unele astfel de curiozități e greu să găsim răspunsuri singuri, așa că am apelat la Diana Ioaneș, psiholog cu peste două decenii de experiență, care ne-a explicat cum stau lucrurile: femeile își pun întrebări, iar bărbații sar direct la soluții. Dacă am învăța asta, am face deja un pas important spre o comunicare mai eficientă — și, poate, spre relații ceva mai liniștite.
„Femeile întotdeauna și-au pus întrebări, au fost mult mai analitice cu privire la ce se întâmplă în viața lor și au căutat soluții. Poate nu întotdeauna le-au găsit pe cele mai bune. Bărbații caută direct soluții, înțeleg mai puțin, ei merg pe soluții. Femeile se apleacă mai mult asupra unor aspecte.
Într-o relație de cuplu, când femeia are o problemă și o povestește partenerului, el îi dă soluții, iar ea spune: ‘dar nu vreau decât să fiu ascultată ‘. Și viceversa, bărbații povestesc mai puțin despre problemele lor și, uneori, caută soluții chiar atunci când devin și ei vulnerabili, pentru că mai rar bărbații devin vulnerabili”, ne-a dezvăluit Diana Ioaneș.
„În plan real, sunt multe așteptări față de o femeie în ziua de azi, în viața de cuplu”
De altfel, chiar din grupurile de dezvoltare personală pe care le susține cu elevi de gimnaziu și liceu, Diana a observat un tipar interesant: fetele vorbesc pe larg despre trăirile lor din timpul exercițiilor, în timp ce băieții rămân mai degrabă… monosilabici. Pentru a înțelege mai bine diferențele dintre așteptările femeilor și ale bărbaților într-o relație — și cum acestea se conturează încă din copilărie —, ne-a împărtășit un exemplu care surprinde perfect contrastul dintre cele două perspective.
„Într-un grup de clasa a șasea, a șaptea, cu băieți și fete, la un moment dat, în discuție, în grupul de terapie, s-a ajuns la ‘ce așteptări ai de la prietenul tău/ prietena ta, iubitul tău/ iubita ta?’. Și au fost întrebate fetele, iar ele au început: ‘vreau să mă sărute așa, să mă țină așa, să fie într-un fel când e în grup, dar când e cu mine să fie altfel’ și vorbeau cinci-zece minute. Băieții, adolescenți de 13-14 ani, deja, la un moment dat, erau pierduți, își dădeau cu mâinile peste frunte, nu mai puteau ține firul a ceea ce cereau ele.
Când am trecut la următoarea fată a spus zece-douăzeci de așteptări foarte detaliate. Apoi, prima a revenit și a zis: ‘stați că n-am terminat, mi-am mai amintit niște lucruri pe care le vreau de la iubitul meu’. Fetele au vorbit o oră. Când am trecut la băieți, întrebați cum ar vrea să fie prietena lor, cu greu, primul a răspuns: ‘să fie frumoasă’ și n-a mai zis nimic. Și fetele au sărit: ‘doar atât?’.
Greu am scos trei lucruri de la băieți, în timp ce fetele aveau liste întregi de așteptări. Și, ca o glumă, dar nu era o glumă, era o realitate, le-am spus: ‘dragii mei, încercați să fiți conștienți că aceste persoane vor fi, peste 10-15 ani, cele cu care vă veți căsători’. Adică, dacă vor avea dificultăți în viața de cuplu, să înțeleagă ce așteptări are fiecare de la celălalt.
Dacă te uiți la acele tinere care aveau 13-14 ani, aveau multe așteptări de la ei, nu? Formulate, da. Băieții nu aveau multe așteptări formulate, dar eu cred că diferența venea din verbalizare. Pentru că, în plan real, sunt multe așteptări față de o femeie în ziua de azi, în viața de cuplu. Dar poate bărbații nu verbalizează atât de ușor ce așteaptă de la cealaltă persoană.
În planul verbalizării, băieții sunt deficitari. E foarte greu să vorbească despre aspecte legate de ei înșiși. La întrebarea ‘cum te-ai simțit în exercițiul anterior?’, elevul de la un profil real, de liceu, răspunde: ‘a fost ok’. În timp ce fetele, mai ales dacă sunt la uman, pot vorbi cinci-zece minute despre starea lor”, ne-a povestit Diana Ioaneș.
Așteptările bărbatului în cuplu: când imaginea soacrei afectează relația
Chiar dacă nu-și verbalizează așteptările, bărbații au dorințe și pretenții în cuplu. Nu-s puține poveștile cu soacre „poame acre” care își stresează nurorile. Și nici nu trebuie să fie fizic prezente: fii lor le privesc ca pe un model și, fără să vrea, proiectează asupra iubitei comportamentele care i-au marcat.
„Într-adevăr, dacă ne uităm la cuplurile de acum, de adolescenți, 16-17-18 ani, probabil așteptările unora față de alții sunt diferite. Deși, pentru băieți, va conta foarte mult mama pe care au avut-o. Dacă mama a fost foarte gospodină, e posibil ca, inconștient, mama să se confunde cu soția și să aibă senzația, așteptarea, că a trecut de la una la alta și va urma același lucru.
Dacă o femeie are o soacră foarte gospodină, ca să pun între ghilimele, atunci e posibil ca așteptările partenerului să fie destul de mari în privința gospodăriei și a modului în care se descurcă. Lucru de care nu știu în ce măsură suntem conștienți”, a dezvăluit Diana Ioaneș.
E bine să ținem cu dinții de așteptările noastre? Răspunsul pe scurt este simplu: da, dar numai de cele importante. Altele, în schimb, pot fi reale absurdități. Și singurul mod de a fi îndeplinite este comunicarea. Oricât de clișeic ar suna, partenerul nu ne poate citi gândurile, așa că trebuie să le exprimăm clar.
„La un moment dat, va trebui să acceptăm că toate nu vor fi împlinite. Putem visa în continuare. Trebuie să ne decidem asupra aspectelor importante din cuplu, adică lucruri peste care nu putem trece.
Dacă lucrurile importante din cuplu vor fi îndeplinite, acesta poate merge mai departe. Trebuie să învățăm să cerem, pentru că unele persoane nu au încredere în ele, nu au curajul să ceară. Trebuie să fim destul de explicite când cerem ceva și să vedem dacă se poate întâmpla”, spune specialista.
„Pot fi și situații absurde”
Bineînțeles, unele așteptări pot fi nerealiste, născute din anxietate sau din experiențe mai puțin fericite. Dacă partenerul le urmează fără rezerve, poate fi un semnal de alarmă. Diana Ioaneș ne amintește: înainte să cerem ceva, să ne întrebăm cât de rațional este acest lucru.
„Pot fi și situații absurde, exagerate. ‘Vreau să mă suni din 5 în 5 minute’, dispune ea lui. Păi, cred că e ceva neregulă dacă vrei ca el să-ți trimită mesaje tot la 5 minute. Nu e o așteptare realistă și pare o pretenție care ascunde multă anxietate. Poți renunța la o relație doar pentru că nu te-a sunat din 5 în 5 minute. Există situații. ‘Nu-mi dă suficientă atenție’.
E ceva în neregulă și cu faptul că partenerul intră în această așteptare. Pare chiar puțin patologic. Dacă tu răspunzi unei absurdități, spune ceva și despre tine.
Anumite lucruri pe care le așteptăm în cuplu, noi trebuie să le gândim logic și rațional și să ne spunem: ‘din toată lista asta de pretenții, care sunt cele esențiale, la care nu pot renunța?’. Și acelea trebuie discutate cu partenerul: ‘uite, eu mi le-aș dori pe acestea’ — și poți să le enumeri pe toate.
Sigur că asta va lua timp, o să fie probabil șocat: ‘Doamne, câte sunt pe lista asta?!’. Poate nici nu le va citi pe toate. Ok, ‘acestea le considerăm opționale, pot să trăiesc fără ele, dar acestea sunt esențiale’. Comunicate verbal sau puse pe listă, depinde.
Fiecare cuplu comunică în modul lui, la un moment dat. Oamenii știu cum trebuie să comunice — sau poate nu știu nici după mulți ani de relație — cum trebuie să comunici cu celălalt ca să ajungă informația, să te asculte și chiar să se rezolve ceva. Aici intră în joc nivelul de maturitate al fiecărei persoane”, dezvăluit Diana.
„Dacă trebuie să cer, nu mai vreau” – este atitudinea corectă?
Pe de altă parte, de multe ori auzim printre prietene sau pe social media: „dacă trebuie să cer, nu mai vreau”. Psihologul ne spune că e ușor de înțeles la adolescență, dar la maturitate, asta trebuie să dispară – dacă vrei ceva, spune-o!
„Persoanele mature spun clar, cu subiect și predicat: ‘îmi doresc asta’. Pe măsură ce avansăm în relații, trecem de la relația 1 la relația 2, la relația 3, învățăm. Unii chiar învață din lucrurile care n-au mers în relațiile anterioare și schimbă ceva în cele care vor urma. Se pare că, pe măsură ce se maturizează, oamenii știu mult mai clar ce vor decât știau la 20 de ani.
Și îndrăznesc să ceară mai mult. Ține de încrederea în sine, de maturizarea persoanei, de dorința de a nu mai pierde timpul inutil. E specific adolescenței ca el să ghicească lipsurile, gândurile tale, dar se întâmplă rareori”, a încheiat Diana Ioaneș.
