După 30 de ani devenim, parcă, mai precaute. Deciziile nu mai sunt luate cu ușurința alegerii unei perechi de pantofi, mai ales când ele ne pot schimba întreaga viața. Aici intră și reconversia profesională, căci, de multe ori, deși nu mai suntem mulțumite, ne este teamă să facem o schimbare.
De ce poate părea dificil să-ți schimbi cariera după ce ai trecut de vârsta de 30 de ani
Să-ți schimbi cariera după 30 de ani pare o decizie greu de luat. Când ajungi într-o astfel de situație apar și tot felul de gânduri. „Oare mă voi descurca?”, „Cine mă mai angajează?”, „Mai bine rămân într-un loc sigur, chiar dacă nu sunt fericită?”. Dar de unde vin ele și când sunt, de fapt, aceste frici justificate?
Când privim dincolo de emoții, multe frici legate de schimbarea carierei după 30 de ani au sens dacă le descifrăm lent și blând. Una dintre ele este legată de confortul familiar. Stabilitatea unui job, chiar dacă nu ne satisface pe deplin, ne oferă predictibilitate și siguranță financiară. Psihologii explică faptul că oamenii tind să stea în ceea ce este deja cunoscut pentru a evita incertitudinea, care activează în mod natural răspunsuri de anxietate în creierul nostru. Această reacție de evitare poate face schimbarea să pară și mai înfricoșătoare decât este în realitate.
Pe de altă parte, frica de eșec este una dintre cele mai frecvente. Teama că vom începe de la zero, că nu vom reuși în domeniul nou sau vom fi nevoiți să ne demonstrăm, din nou, valoarea poate să blocheze dorința de schimbare. Când ani la rând ne spunem cine suntem prin ceea ce facem, ideea de a lăsa în urmă o carieră cunoscută poate fi trăită aproape ca o ruptură de identitate.
Socialul joacă, de asemenea, un rol. Presiunea așteptărilor familiei sau a societății privind stabilitatea profesională poate alimenta frica de judecată. Stereotipurile conform cărora după o anumită vârstă „trebuie” să știm ce facem sau să fim stabili financiar sunt încă prezente în mentalul colectiv.
Când frica este justificată?
Există situații în care reținerea de a face o schimbare este o alegere matură. De exemplu, dacă nu avem un plan realist, economii de siguranță sau ne bazăm exclusiv pe impuls, atunci anxietatea poate fi un semnal că avem nevoie de mai multă pregătire și claritate. Frica de instabilitate financiară este reală și validă, mai ales în economii în care cheltuielile fixe sunt ridicate sau oportunitățile sunt limitate.
Totuși, multe dintre gândurile care ne opresc sunt amplificate de prejudecăți interne, cum ar fi credința că e „prea târziu”. Experți în carieră subliniază că schimbarea nu este un eşec și nu are o ultimă dată de expirare. La 30 de ani avem încă zeci de ani de muncă în față, iar experiența acumulată, abilitățile și capacitatea de a lua decizii bazate pe valori ne pot face mai adaptabile într-o nouă profesie.
Motivul pentru care apar aceste emoții este ceva ce psihologii numesc „inconfort cognitiv”. Mintea preferă rutinele și obișnuințele, iar ieșirea din tipare poate crea rezistență internă. Acest tip de rezistență nu este neapărat un semn că schimbarea e greșită, ci mai degrabă o parte normală a procesului de adaptare, un fel de alergie psihologică la nou.
Transformarea începe cu înțelegerea fricilor
În loc să ne judecăm pentru faptul că ne este frică, este mai înțelept să observăm ce ne spune corpul și mintea noastră. Frica poate fi un semnal că ne pasă, că drumul pe care îl alegem este important și că avem totuși resursele interioare să îl parcurgem. Psihologii spun că sentimentul de teamă este adesea un indiciu că suntem pe marginea unei schimbări semnificative.
Adevărul este că schimbarea carierei după 30 de ani poate fi una dintre cele mai împlinitoare decizii ale noastre atunci când este făcută cu grijă, planificare și autoînțelegere. Cel mai valoros atu nu este neapărat vârsta, ci claritatea, maturitatea emoțională și experiența pe care o avem. Și, da, nu e niciodată prea târziu să începi ceva nou.
