Esti aici
Femeia.ro > Din viață > Angela Baciu: Portretul artistei la 50 de ani

Angela Baciu: Portretul artistei la 50 de ani

Pe 14 martie i-am spus „la mulți ani“ scriitoarei Angela Baciu! Cum e implicată în foarte multe proiecte și activități, greu o puteam găsi, dar vremea molimei ne-a redus tuturor activitățile în exterior și iată că am putut să-i smulg un interviu. Totuși e o vreme care ne deschide spre cele ale sufletului, cum e folositoarea zăbavă a cititului cărților!

Când voi împlini 50 de ani mai am puțin o să spun că am aceeași vârstă cu tine. o să port un rucsac kaki o să-mi atârn de el fluierașul cu care mă feream de urși o să-mi cumpăr cei mai urâți bocanci și o să-ți arăt caprele negre promit să nu mai închid ochii când trecem podul. până atunci dau cailor cuburi de zahăr”, așa începe cea mai recentă carte a ei „Mic dejun la Frida”, apărută acum câteva zile la Editura Tracus Arte. Între timp, Angela a publicat 20 de cărți, nenumărate articole, interviuri importante, face ateliere pentru copii și adulți.

Scrisul ca dar pentru a supraviețui

R: Angela, ai împlinit 50… e vremea să-ți faci o scurtă autobiografie, cât vrei tu de romanțată!

A.B.: Și ce dacă am împlinit 50? E doar o cifră, sunt tânără, frumoasă, isteață, cu simțul umorului. Desigur, glumesc! Am vrut să devin actriță și chiar dacă nu s-a întâmplat asta, tot nu m-am îndepărtat de scenă. Când a trebuit să merg la Miss Costinești, mama a zis că e prea mult (participasem la un concurs în Galați), mi-a zis că am de învățat și că nu e de viitor. Nici cu poeziile nu am început prea bine, că aveam ba prea multe exerciții de rezolvat din Gheba, ba din Olivotto. M-au urmărit mulți ani culegerile astea. Nu mi-au plăcut. La meditații mergeam cu drag pentru că mă puteam plimba pe Faleza Dunării, priveam vapoarele și îmi imaginam cum călătoresc în jurul lumii. Mâncam multă marmeladă și corăbioare sau bomboane cip. Nu mi-a lipsit nimic, pentru că o aveam (și o am) pe mama, ce bogăție mai mare poți să ai pe lumea asta! Apropo, La mulți ani, mama mea dragă!, zilele astea și eu și ea împlinim fiecare o frumoasă vârstă. Da, suntem în aceeași zodie! Mergeam cu rotilele (am luat și niște premii), am dansat, îmi plăcea dansul contemporan. În adolescență am făcut și o revistă, se numea „Copilărosul amurg”. Mama și tata m-au sprijinit în tot ce făceam, cu toate că nu prea au înțeles de la început la ce mă ajuta scrisul. M-am îndrăgostit la 16 ani, la 17 am debutat literar în revista „Amfiteatru” cu un grupaj de poezie și o prezentare semnată de regretatul critic literar Radu G. Țeposu, lui îi datorez mult. La 18 ani am luat marele premiu la Festivalul „Baladele Dunării”. Am plecat la Bucureșți să învăț mai departe, studenția a fost una dintre perioadele cele mai frumoase din viața mea. La 24 de ani am devenit mireasă într-o trăsură cu cai albi și am debutat literar cu volumul „Fragmente dintr-o cavatină”. După un an și ceva am descoperit iadul pe pământ: soțul meu suferea de o boală grea: scleroză multiplă (numită și scleroză în plăci). Zilele, nopțile, anii, au însemnat lupta noastră cu boala, cu durerea, încrederea că va fi bine, dorința de a fi împreună, de a privi răsăritul. Am încercat să fiu puternică, curajoasă, încrezătoare pentru el, pentru mine, pentru părinți. Nu regret nimic. Dacă ar trebui mâine să o iau de la capăt, aș face la fel. Nu prea vorbesc despre acea perioadă. În tot acest timp, scriam. Am spus-o de multe ori: scrisul a fost ca un dar pentru a rezista, pentru a mă cunoaște mai bine, a deveni un om mai bun. La 37 de ani mi se spunea „văduva”. Viața mea se schimbase cu totul. Ce era important ieri, astăzi aproape că nu mai exista. Mă maturizasem înainte de vreme și am înțeles că fiecare are steaua lui, un destin dinainte stabilit, pe care mergem indiferent dacă suntem legați la ochi sau nu, indiferent dacă vrem să jucăm sau nu X și 0 cu viața. Renunțasem să îmi mai pun întrebări, nu mai aveam timp pentru „de ce-uri!”. La aproape 40 de ani am descoperit iubirea profundă, atunci când credeam că nu mai poți lua totul de la capăt, când credeam că s-a sfârșit. Am continuat să scriu poezie, proză, interviu. Mereu am scris despre viață, iubire, bucurie. “Ești un <munte de optimism>”, îmi spune mama. Pentru că, da, cea care ne ține mereu cu ochii larg deschiși este iubirea.

Un munte de optimism

R: De unde vii și încotro mergi?

A.B.: M-am născut la Brăila (sau Ibraila cum se spunea pe vremuri) într-un oraș cosmopolit plin de culoare și cu iz oriental. Am povestit de multe ori lucrul ăsta. Străzi misterioase, case vechi, peste tot întâlneai marinari, căpitani veniți de peste mări și țări, evrei, turci, greci, armeni, ruși, tătari, bulgari, polonezi. Se vorbeau toate limbile pământului. Mergeam cu mama mea Lizeta în centru „la ceas”, să ne răsfățăm cu halva turcească (adusă special cu vapoarele) și o cafea la nisip băută în degetare de argint. Și astăzi îmi place să beau cafea la nisip. Copil fiind, eram fascinată de aceste lucruri, le-am și povestit în cărțile mele, îmi plăcea să merg la teatrul „Maria Filotti”, îmi plăcea gustul de năut și nuga cu nucă (trei de „n”). Închid ochii și parcă aud și astăzi: „Hai la limonadă rece!”striga limonagiul şi lumea se aduna ciorchine să vadă ce are de vânzare. Ce vremuri frumoase! Apoi, erau grecii şi macedonenii care vindeau şi ei cei mai buni covrigi cu susan şi plăcinte cu brânză dulce, ca la mama acasă. „Avem lapte proaspăt!!!” strigau lăptarii şi iaurgii spre încântarea copiilor din cartier. „Taze simit, sicak simit” strigau și turcii, adică ”avem covrigi proaspeți, covrigi fierbinți”… Câte amintiri, cum să nu iubești Brăila și cum să nu fii mândră când ți se spune Chira Chiralina. Cred că am trăit într-o altă viață undeva, într-o țară orientală, prea mult mă fascinează cultura și tradițiile Orientului… Mai târziu, am fost adoptată de Galați, tot un oraș la Dunăre cu povești impresionante. Adolescența mi-a fost marcată de lungile plimbări pe Strada Domnească, cu clădiri vechi, construite în stil neoclasic. Priveam ore în șir poarta turcească, Dunărea, plaja „Cocuța”… păcat că s-au pierdut atât de multe lucruri!

Angela Baciu

R: Care este prima ta amintire?

A.B.:  Gustul unui profiterol și al unei amandine, aveam vreo 4 ani, eram în centrul Brăilei la cofetăria „Casata”. A, îmi amintesc și de un yoyo albastru cu roșu, plin de rumeguș, îl chema „Băiețica”, îl iubeam ca pe fratele meu (eu nu am frați…). Nu a trăit mult, mi-l luase mama de la un bâlci. Mai întâi s-a rupt elasticul, apoi mingea s-a spart și în loc de inimă… era doar rumeguș, cred că a fost prima mea pierdere.

R:  Ce lipsește din literatura de azi, de la noi și din lume?

A.B.: Să vorbim mai multe despre oameni, sentimente, trăiri… Să fim mai apropiați unii de ceilalți, dar nu prin internet și rețele de socializare. Umorul.

R:  Câte cărți ai publicat până acum și ce ți-ar mai plăcea să scrii?

A.B.: Am publicat până în 2020 fix… 20 de cărți și se împlinesc 33 de ani de la debutul literar și 26 de la debutul editorial. Am scris poezie, proză, jurnal, interviu, experiment. Mi-ar plăcea să mai pot scrie poezie (se spune că poezia se scrie doar la tinerețe), teatru… vom mai vedea.

R:  În cartea „Mic dejun la Frida” arce tocmai a apărut, este vorba tot despre iubire?

 A.B.: Da, este povestea de dragoste a unei femei stângace pentru balerinul cu coup-de-pied-ul rănit. Este o carte vie, plină de viață, în care timpul curge banal ca viața de toate zilele.

Mic dejun la Frida

R: Știu că eșți trainer, ții ateliere de scriere pentru copii și adulți. De ce vin adulții la astfel de ateliere? Dar copiii? Ce ar trebui să știe înainte de a veni aici și ce îți place să le transmiți, cu ce ți-ar plăcea să plece de la atelierele tale?

A.B.: Atelierele sunt ca niște povești, loc de joacă, mărturisiri, amintiri. Copiii abia așteaptă să se întâlnească cu „doamna Angela” pentru că  știu că sunt iubiți, am răbdare cu ei, îi ascult, mă joc cu ei, inventăm povești și personaje, dar, mai ales, ne învățăm unii pe alții să ne cunoaștem și să ne înțelegem. Copiii se deschid, devin mai creativi, încrezători, veseli, își dezvoltă imaginația, îmbinăm toate aceste lucruri și cu exerciții de dicție și lectură. Cu adulții este o altă poveste. Ei vin la atelierele de scriere din dorința de a vedea că pot face ceva și pentru ei, de a regăsi ceva pierdut, de a se reinventa, descoperi. Fiecare are motivul lui. De la cei peste 25 de ani, până la cei peste 65, fiecare are un motiv întemeiat, un scop. Poate o modalitate de a învinge niște frici sau temeri, formă de terapie, înlocuirea singurătății sau a unor sentimente, dorința de a lăsa ceva în urmă, socializare.

R: De-a lungul timpului, ai intervievat mari personalități culturale. Care întâlnire te-a marcat cel mai tare sau într-un mod deosebit?

A.B.: Am publicat patru cărți de interviuri, am avut șansa să cunosc mari personalități ale literaturii române, nu pot uita interviurile cu Mircea Sântimbreanu, Radu G. Țeposu, Laurențiu Ulici, Mircea Horia Simionescu, Cezar Ivănescu, Emil Manu, Nina Cassian, Fănuș Neagu, Mircea Zaciu, Constantin Ciopraga, asta ca să îi amintesc pe cei plecați la îngeri. Am și scris câteva povestiri cu și despre ei. Dar îmi rămân în minte și interviurile cu Ana Blandiana, Eugen Simion, Lucian Vasiliu, Nora Iuga, Adrian Alui Gheorghe, Constantin Abăluță, și mulți alții.

R:  Știu că ai scris o carte cu Nora Iuga. Cum se face că ați scris împreună?

A.B.: Mai întâi a apărut cartea „4 zile cu Nora” la editura Charmides. În urma unui turneu, Nora Iuga a ajuns și în orașele Galați și Brăila, unde a stat 4 zile. Am avut bucuria să îi fiu în preajmă, să moderez întâlnirile cu publicul, să realizez câteva interviuri pentru televiziunile locale. Astfel s-a născut cartea. Era și este o personalitate fascinantă. Șțiți că are aproape 90 de ani?! Povestea atât de multe lucruri, vorbea despre copilăria ei la Ursuline, despre părinții artiști (mama balerină și tatăl instrumentist), despre studenție, familie – soțul, poetul George Almosnino, fiul Tiberiu Almosnino, prim-balerin la Opera Română, despre iubirea față de Regele Mihai, călătoriile în lume, bucuria de a vorbi despre echipa Rapid, Pancu și alți jucători… Mai târziu, am început să ne notăm pe bilețele lungile noastre convorbiri la telefon sau când ne întâlneam la o cafea. Ele au luat o formă jucăușă, s-au transformat în tablouri și vise și, astfel, s-a născut o carte experiment „mai drăguț decât Dostoievski”, publicată la editura „Polirom”, și ilustrată de Ion Barbu. A avut loc și o adaptare cu o regie semnată de Chris Simion-Mercurian, iar din distribuție au făcut parte Maia Morgenstern în rolul “N” și Carla-Maria Teaha în rolul “A”, spectacol dat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent “Undercloud” 2018, Bucureșți.

mai drăguț decât Dostoievski

Poezie și viață

R: Te-ai implicat de-a lungul timpului în tot felul de acțiuni caritabile. Cum te-ai decis să faci asta și pe cine ai vrut să ajuți în primul rând?

A.B.: Nu prea îmi place să vorbesc despre asta, atunci când vrei să faci un bine, fă-l. Totul este să îți dorești să fii mai aproape de oameni, să îi simți, să îi ajuți dacă poți, iar dacă tu nu poți, să cauți alți oameni care ar putea să o facă. Fiecare zi contează. Așa cum îți faci ție un bine, un dar, o bucurie, așa încearcă să faci și pentru alții. Stă în noi puterea de a mișca lumea, de a muta munții, de a crește copii, de a ridica orașe. Dăruiește în fiecare zi un zâmbet, o îmbrățișare, un „te iubesc!”.

R: Care este cea mai mare bucurie a ta acum?

A.B.: Iubesc și sunt iubită, părinții sunt sănătoși, trăiesc și scriu.

R: Ce înseamnă pentru tine poezia?

A.B.: Viață.

R: Dacă nu ai fi făcut literatură, ce te vedeai făcând? Ai vreun regret? 

A.B.: Mi-aș fi dorit să fiu actriță. Nu e un regret, e o dorință neîmplinită. Regrete nu am!

R: Dar timp ai?

A.B.: Sigur că am timp. Întotdeauna am avut. Am timp să văd cerul, soarele, când vin și pleacă ciorile (știi că au un orar al lor? pleacă dimineața la 5 și se întorc seara la 17), să mă joc, să citesc, să mă răsfăț, să joc table și camerun cu T., să iau duminica prânzul cu ai mei… am timp pentru viață.

R: Ce vrei să transmiți unei fete de 18 ani?

A.B.: Să fie liberă!

R: Dar unei femei de 40 de ani?

A.B.: Să fie fericită!

R: Dar unei femei de 50 de ani? 

A.B.: Să iubească, să fie liberă și fericită!

 

***

Angela BACIU s-a născut pe 14 martie 1970 în Brăila. Este poetă, prozatoare, publicistă, trainer. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Membră PEN CLUB România. A publicat 20 cărţi, printre care: Maci în noiembrie (1997), Trei zile din acel septembrie (2003), Tinereţe cu o singură ieşire (2004), De mîine pînă mai ieri alaltăieri (2007), Mărturii dintre milenii (2012), Despre cum nu am ratat o literatură grozavă (2015), 4 zile cu nora (2015), Mai drăguț decît dostoievski (2017) – carte scrisă împreună cu Nora Iuga, Hotel Camberi (2017), Charli. Rue Sainte – Catherine 34 (2017), Mic dejun la Frida (2020). Spectacole: Mai drăguț decît dostoievski (2017, Editura Polirom), adaptare după poemul dramatic cu același nume, de Nora Iuga și Angela Baciu, ilustrații: Ion Barbu; dramatizare: Chris Simion-Mercurian, distribuție: Maia Morgenstern & Carla-Maria Teaha – în cadrul Festivalului Internațional de teatru Independent “Undercloud” 2018, București.
Dintre distincțiile primite de autoare: 2008 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru Eseu și Publicistică vol. Mărturii dintre milenii; 2014 – Titlul de „Poetă a Iașului”, oferit de Primăria Iași; 2015 – a primit Premiu pentru Publicistică la Concursul de Creație Literară „Vasile Voiculescu” (Buzău); 2016 – Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Literatură „Lucian Blaga” (Sebeş-Lancrăm); 2016, septembrie – Premiul BALCANICA pentru poezie românească la „Festivalul Poeţilor din Balcani”, ed. a X-a, România-Turcia; 2017 – a primit Premiul I la Concursul Național de Poezie „Lidia Vianu Translates” – în urma căruia a fost publicat volumul de poezie “Charli. Rue Sainte-Catherine 34”, în ediție româno-engleză; 2018, noiembrie – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași „Premiul pentru calitatea operei și activitatea scriitoricească”; 2019, 18 mai – Titlul de „Poet al Capitalei Istorice a României”, oferit de Primăria Iași.

Citește și:

https://www.femeia.ro/bani-cariera/camelia-cavadia-cartile-sunt-parte-din-mine

https://www.femeia.ro/bani-cariera/andreea-rasuceanu-viata-ca-o-carte

Text: Roxana Melnicu

Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns