”Să vă povestesc cum am ajuns să cred ca sunt cea mai bună mamă din lume!
Fiica mea s-a născut prematuri. Au fost niște complicații care îi puneau viața în pericol și medicii au decis că micuța trebuie adusă pe lume rapid, prin cezariană. Lucrurile au decurs bine și după vreo trei zile de emoții uriașe s-a putut spune că totul este în regulă, iar fiica mea se va dezvolta normal.
Este imposibil să vă spun prin ce emoții am trecut în primele zile cu ea, acasă. Era primul copil, iar fiecare suspin al ei mă copleșea. De fapt toate mamele știu prin ce trece o mamă cu un prunc nou-născut în brațe. Și primul. Și unicul pe care îl putea avea.
Pe la două luni, la un control de rutină s-a descoperit o anomalie congenitală. Era o chestiune minoră care se putea rezolva cu masaj și cu poziționarea corectă a piciorușelor copilului. Aveam să aflu că multe, foarte multe fetițe vin cu această problemă pe lume, dar care depistată la timp și tratată corect se vindecă fără probleme. Medicul care avea grijă de micuța mea mi-a spus toate acestea, dar în mintea mea răsuna un singur lucru: <<Anomalie congenitală, displazie de șold>>. Nu puteam să înțeleg nimic din ce era în jurul meu, din ceea ce mi se spunea. Urmau niște investigații suplimentare și am fost pusă să aștept cu pruncul în brațe să-mi vină rândul la un medic specialist. Îmi aduc aminte ca o țineam strâns în brațe, o priveam și plângeam. Îmi șiroiau lacrimile pe obraj și eram incapabilă să scot un singur sunet. Îmi spuneam că sunt o mamă incapabilă, rea și nepricepută, că nu merit un copil atât de frumos și de cuminte. <<Sunt o mamă rea! REA! Nu am să pot să fiu o mamă adevărată pentru copilul meu niciodată! Cum nu am observat eu problema, cum de nu am simțit! Sunt o mamă rea! Nu-mi merit copilul! >>
Medicul fetiței mele m-a văzut și oarecum mirată m-a întrebat ce-i cu mine. Dintr-o suflare i-am spus că mă consider cea mai rea și mai incapabilă mamă din lume, că nu merit un copil atât de frumos și de bun, că nu merit să fiu mama atâta vreme cât nu am putut observa problemele copilului meu, că dacă așa am început viața alături de copilul meu, cu erori și greșeli, vor fi o mamă rea si nepricepută toată viața mea.
Medicul, femeie și ea, m-a privit cu ochii mari, aproape îngrozită. M-a luat de umeri, m-a zgâlțâit zdravăn și aproape mi-a strigat: ”Femeie, ești cea mai bună mamă din lume, ești singura mamă a acestui copil, ești mama perfectă. Să nu mai spui în viața ta, câte zile vei avea de trăit că nu ești o mamă bună! Ești cea mai bună mamă din lume, așa cum fiecare mamă este cea mai bună mamă din lume! Problema copilului este banală, se rezolvă, dar chiar dacă nu era așa nu aveai cum să-ți dai seama. Nici eu, medicul care am adus-o pe lume nu mi-am dat seama, până acum! Dar tu, tu ești cea mai bună mamă din lume. Să nu uiți asta niciodată!”
A fost ca un duș rece care m-a trezit la realitate! Nicidată de atunci nu m-am mai simțit altfel decît cea mai bună mamă din lume. Chiar și atunci când am fost neputincioasă, când nu am oferit totul copilului sau când nu am putut ceea ce este mai bun.
Și eu și toate mamele din lume suntem cele mai bune mame din lume! Să nu uitați asta niciodată, indiferent cât de neputincioase, de depășite, de obosite sau de nepricepute sunteți! O femeie care aduce pe lume un copil este cea mai bună mamă din lume!”
Citeste si: Cea mai fericită femeie din lume
Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/
