Experiment științific: oul transparent

Îți prezentăm un experiment științific prin care copilul tău descoperă ce se ascunde dincolo de coaja unui ou.

În mod ideal, la școală elevii învață despre ființe – de ce au nevoie, cum cresc și cum se schimbă. Uneori copiilor li se dă șansa de a observa viețuitoare în clasă, de la insecte la broscuțe, iepurași sau puișori. Dar există și lucruri care nu pot fi văzute, cum ar fi omizile în cocon sau interiorul unui ou.
Iată, în un mic experiment științific în care afli ce poți face cu un ou adevărat. Pe scurt, folosind oțet alb poți dizolva coaja oului și copilul tău va observa ce este înauntrul acesteia, fără să fie nevoie să spargă oul!

Materiale necesare

  • 1 ou crud
  • oțet alb
  • un borcan cu capac
  • o pipetă

Cum procedezi
Așază ușor oul nefiert pe fundul borcanului. Toarnă deasupra lui oțet până când se acoperă complet. Acoperă borcanul și observă ce se întâmplă. Discută cu cel mic, întreabă-l ce observă în borcan? (se vor forma bule). Ce crede că se întâmplă? Explică-i că bulele pe care le vedem sunt un rezultat al dizolvării cojii oului. Oțetul „mănâncă” ceea ce face coaja tare: calciu.
Pune borcanul în frigider pentru 24 de ore. Scoate-l și folosește pipeta pentru a scoate aproape tot oțetul (cu grijă să nu atingi oul, coaja lui e aproape dizolvată). Toarnă apoi oțet proaspăt peste ou și reintrodu la frigider pentru alte 24 de ore.
Continuă procedura până când coaja devine transparentă. Foarte ușor folosește o lingură pentru a scoate oul din borcan. Este acum un ou fără coajă! Se poate observa interiorul oului, acoperit doar de membrană. Pune întrebări despre ea copilului, care crede că este rolul ei? (ține la distanță microbii și alte substanțe nocive și permite aerului să intre).
Pune-i copilului întrebări despre ce mai observă. Care sunt celelalte părți ale oului? (albuș, gălbenuș etc) Dacă dorește, dă-i în mână oul – deasupra unei chiuvete – și lasă-l să-l spargă, pentru a simți textura lui. Discutați de ce este interiorul oului perfect pentru un puișor.

Cum ți se pare acest experiment științific? Ce alte experimente ai făcut cu copilul tău?
Foto: Guliver/ Thinkstock, Sursă: Education.com, Traducere: Adina Gruia

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp