Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > A ști să-i spui NU copilului

A ști să-i spui NU copilului

Cum mai trece timpul! Parcă ieri veneai cu bebe în braţe acasă şi acum iată că începe să meargă singurel. Ce minunăţie… care vine la pachet, desigur, cu o provocare majoră: copilul îşi exercită nevoia de autonomie, uneori cu mult mai multă energie decât noi, părinţii, suntem pregătiţi să îi oferim. Și, cum nimeni nu ne întreabă dacă ne place sau nu, trebuie să facem faţă. Este ca în anecdota aceea: „Până să am copilul, credeam că sunt perfectă“. Dar între ceea ce crezi şi ceea ce e în realitate este ceea ce presupui.

Odată cu creşterea micuţului, nu vrem să ne comportăm ca nişte părinţi protectori care îşi menţin copilul într-o stare de dependenţă (se numesc şi „părinţi elicopter“), dar nici să-l lăsăm de capul lui.

Uşor de zis, dar cum să facem să fie corect? Există o regulă pe care toţi părinţii trebuie să se bizuie în orice împrejurare, ca un fel de far călăuzitor atunci când au nevoie de îndrumare: copilul care spune că este în stare să facă singur un anumit lucru trebuie să dovedească aceasta.

A vrea autonomie înseamnă a pretinde că ai capacitatea de a fi răspunzător de tine însuţi sau a fi responsabil.

Această autonomizare pe care şi-o doresc copiii este un proces de durată, care se întinde de la momentul primilor paşi până în jurul vârstei de 18 ani. Şi, ca lucrurile să se desfăşoare într-un context firesc, într-o manieră calmă şi echilibrată, este nevoie ca părintele să-l lase pe copil să-şi asume consecinţele propriilor decizii şi fapte.

Un exemplu în acest sens poate fi: „Dacă vrei să mergi fără să mă ţii de mână, este nevoie să rămâi mereu lângă mine cât suntem pe stradă. Dacă nu respecţi această regulă, te voi lua din nou de mână“. Evident, este important ca toate aceste testări să se facă într-un mediu potrivit din perspectiva siguranţei copilului.

Una din cele mai mari provocări ale părinţilor referitoare la autonomia copilului sunt propriile frici. Trebuie ţinut cont ca acestea să nu fie trasmise ca fiind neputinţa copiilor, pentru că pe termen lung le provoacă un handicap emoţional.

Obiectivul pe termen lung primează, iar acesta este ca la copil să ajungă mesajul corect: „Arată-mi că poţi să faci cum trebuie/aşa cum îţi spun şi te voi lăsa să faci singur de acum înainte!“ Uneori, dorinţa de a face lucruri vine pe un teren în care este necesar ca tu, în calitate de părinte, să ştii cum să le spui NU, într-o manieră nonagresivă.

Mulţi părinţi cred că, dacă sunt permisivi şi spun mereu DA, asta înseamnă iubire necondiţionată, iar dacă, în plus, le oferă nenumărate lucruri, ei vor fi mai fericiţi. Nimic mai fals!

Părinţii buni educatori ştiu să spună NU la momentul oportun, învăţându-l astfel pe copil că nu i se cuvine totul, ajutându-l să deprindă valoarea lucrurilor şi, mai ales, să știe că se poate baza pe ei atunci când spun NU, întrucât ştiu clar despre ce vorbesc. Asta înseamnă să aibă încredere în ei!

Permisivitatea nu ne garantează iubirea copiilor şi, mai mult, este o frână în calea dezvoltării lor pe termen lung. Copiii au mare nevoie să îşi cunoască limitele şi de aceea a spune NU devine foarte important. Este ca atunci când plecăm într-o vacanţă şi trebuie să cunoaştem unde ne cazăm, unde mâncăm, cu ce călătorim – sunt repere extrem de importante.

NU are mai multă semnificație, mai ales pentru copii, atunci când este folosit mai puțin.

Iată zece modalităţi prin care putem spune NU într-o formulă mai blândă, noninvazivă:

  • N-o să funcţioneze…
  • Nu o să te las să…
  • Spune-mi mai mult despre…
  • Te pot ajuta?
  • Acest lucru nu funcţionează aşa pentru mine…
  • Hai să facem diferit…
  • Ai aici o altă posibilitate pe care o poţi încerca…
  • Vreau să mai aud o idee…
  • Închide ochii şi gândeşte-te cu atenţie…
  • Ştiu că te străduieşti mult…

Harul de a fi părinte te ajută să ştii când trebuie să spui DA şi când este necesar să fie precizat un NU clar şi ferm, fără agresivitate. Este o călătorie în care fiecare pas contează.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de iunie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Mirela Horumba
Foto: pixabay

Comments

comments

Leave a Reply