Două mame vorbesc despre copiii lor și despre cum au înțeles ele că este cel mai bine să-ți crești și să-ți educi copiii în ziua de azi. Le-am întrebat care au fost principiile care au stat la baza educației, care consideră ele că sunt temeliile succesului în viață și le-am mai rugat să ne spună o poveste, o pildă care să reflecte educația copiilor lor.
Iată răspunsurile. Cine a greșit? Cine a procedat corect?
Prima mamă: ”Am două fete. Una are 20 de ani, alta 14 ani. Le-am crescut cum am putut eu mai bine și am pus în ele toata dragostea și toată grija din lume. Sunt frumoase, sunt deștepte, sunt bune, blânde și pline de bun simț. Le-am învățat că adevărate valori sunt bunătatea, inteligența, bunul simț și eleganța sufletească. Le-am învățat să muncească, să lupte pentru dorințele lor, care nu se împlinesc niciodată altfel decât prin efort și dăruire, le-am învățat să se sacrifice acum dacă vor să fie ceva în viață, să fie ambițioase și răbdătoare, să aibă înțelege și îngăduință pentru cei din jur, să dea înainte să ceară, să nu aștepte să primească ce nu merită, să prețuiască ceea ce au…
Să vă spun și o poveste, mai mult o pildă care pe mine m-a călăuzit în tinerețea mea și am spus-o și fetelor mele, în repetate rânduri. Bunica mea spunea că îți dai seama de educația unui om după cum știe să închidă ușa după el. Cel care o trântește vrea să fie băgat în seamă pentru zgomot, cel care o închide cu grijă se face remarcat după parfumul pe care îl lasă în urmă…”
A doua mamă: ”Am o fată. Are 17 ani. M-am străduit eu ce m-am străduit ca să o modelez așa cum m-a crescut și pe mine mama, dar în final am reununțat, pentru că educația pe care am primit-o eu de la mama (bună, harnică, cuminte, silitoare și așa mai departe) nu mi-a ajutat la nimic. Ba chiar din contră, m-a tras înapoi. Eu am fost silitoare, am învățat de mi-a trecut os prin os, am fost cuminte și cu bun simț, dar ce folos. În ziua de azi reușește cel care are mai multă îndrăzneală, mai mult tupeu, ăla care știe să iasă în față și să facă pe victimă. Puturosul e mai bine văzut ca ăla harnic, leneșul câștigă mai bine, fata cu fițe are lumea la picioare în timp ce omul cu bun simt este considerat prost și muncește până moare. Așa ca fiicei mele i-am spus că trebuie să îndrăznească, să dea din coate, să calce lumea pe picioare, să ceară și să pretindă pentru că doar așa o să fie băgată în seamă. Poate greșesc, dar dacă educația asta <oribilă> pe care a aplic eu, este calea spre succes? În ziua de azi, bunul simț este considerat prostie….
Să vă spun o pildă? Îmi aduc aminte că pe vremea când eram eu copil era mereu foarte aglomerat în mijloacele de transport în comun. Eu eram foarte mică, slabă și oamenii mă striveau, mă sufocau. Nu sesiza nimeni că-i un copil acolo. Într-o zi, îmi aduc foarte bine aminte, parcă nici nu mai puteam respira. Cu ultimele puteri am început să-i calc pe oameni pe picioare, apoi să-i înghiontesc cu coatele. Mi-am făcut loc, și-am putut respira. Mai mult, toată lumea și-a dat seama că sunt acolo…. ”
Judecați voi cum este mai bine!
Citeste si: Lupta cu viața este cea mai frumoasă bătălie
Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com