Esti aici
Femeia.ro > Familie > Când iubirea lasă răni

Când iubirea lasă răni

Totul începe cu o ceartă banală. Apoi te controlează, te urmăreşte şi e anormal de gelos. Îţi interzice să faci lucruri care îţi plac. Apoi te înjură. Te acuză pentru frustrările lui. Urmează o palmă. Apoi o bătaie ce lasă semne. Îl ierţi, găsindu-i scuze, dar nimic nu se schimbă. Eşti fericită? E iubirea pe care ți-ai dorit-o?

Violenţa domestică nu trebuie tratată cu indiferenţă. Ea nu înseamnă doar abuz fizic, ci şi emoţional. Violenţa în cuplu nu ţine cont de clasa socială, de nivelul de educaţie, de vârstă, de etnie, de mediul rural sau urban. Pur şi simplu se întâmplă, iar femeile trebuie să ştie că din orice situaţie de abuz există o cale de ieşire.

La orice vârstă

Ana și Marius s-au cunoscut întâmplător. Ea avea 24 de ani, el – 25. La început a fost frumos. „Lucrurile au început să se strice din momentul în care m-am mutat la el. Ne doream foarte tare să petrecem cât mai mult timp împreună, așa că mutarea mea a venit într-un mod natural”, mi-a povestit Ana. Marius era genul de bărbat căruia îi plăcea să dețină controlul oricărei situații, inclusiv asupra Anei – o fire independentă, puternică și sigură pe ea. „Începuse să fie gelos din motive irelevante, până și pe o privire aruncată de un străin pe stradă.“

Deși Ana își dădea seama că nu era de bun augur atitudinea lui, nu a luat măsuri, crezând că gelozia era o dovadă de iubire. „Am locuit aproape un an împreună, timp în care m-am simțit foarte singură. Dacă luam decizii fără să-l întreb, făcea astfel încât să îmi pară rău de alegerea făcută.“ Lucrurile au mers din rău în mai rău, pentru că Marius și-a pierdut serviciul, iar Ana a trebuit să-l susțină financiar. „Eram blocată în relația aceea, dar nu aveam curajul să fac nimic. Obișnuința își spunea cuvântul, la fel comoditatea.“

Marius și-a găsit serviciu, iar într-o zi de vineri a plecat cu noii colegi la mare, fără să spună prea multe, și nu a mai răspuns la telefon. „Eram hotărâtă să rup această relație nocivă. Așa că am ajuns acasă să-mi fac bagajul și să încheiem. În momentul în care m-a văzut că împachetez, a început să fie violent verbal. Eu îmi strângeam lucrurile, el îmi arunca hainele prin toată casa. Când i-am spus că nu există cale de întoarcere, m-a lovit. Nu se mai întâmplase asta. M-a târât de păr până în bucătărie, m-a dat cu capul de pereți, repetându-mi obsesiv că și-a pierdut timpul cu mine. Totul, cu părinții lui de față, care nu au intervenit.“ Ana e uimită și acum că nu a putut reacționa. A plecat de acolo cu ajutorul unei prietene, pe care a reușit să o sune la timp.

Marius nu a acceptat despărțirea. Și-a urmărit fosta iubită, care stătea acum la prieteni ca el să n-o găsească. A venit după ea la serviciu, i-a trimis mesaje cu lucruri pe care nu credea că le va auzi vreodată de la el. Apoi a amenințat-o de mai multe ori că se va sinucide. Dar nu i-a păsat, nu i-a mai răspuns, iar el a cedat. „Am crezut că voi fi dărâmată, dar tot ce am simțit a fost ușurare. Nici dor, nici regrete, nici frustrări. Doar ușurare.“

Indiferent de starea de sănătate

La cei 36 de ani ai săi, Doina a trecut prin prea multe rele. S-a născut cu un picior mai scurt, a crescut în căminul de copii, s-a îmbolnăvit la 11 ani şi a stat ani întregi prin spitale ca să-şi facă tratamentul cu citostatice. Nu a putut să-şi continue studiile. La 17 ani, a fost operată la coloană pentru că paralizase de la brâu în jos. În plus, a fost exclusă din cauza etniei rome.

Pe la 22 de ani, când era în spital pentru tratament, un băiat care venea în vizită la vărul său a invitat-o la un suc. A refuzat de multe ori, dar apoi a cedat şi au început o relaţie. El s-a mutat la ea, iar după trei luni, încetul cu încetul, lucrurile au început să se urâțească. Între treburile casei şi internările în spital, Doina mai suporta şi câte o palmă. „Eu am fost fraieră că l-am tot iertat, credeam că o să se schimbe, dar a fost mai rău. Venea în genunchi să-mi ceară iertare. Iar eu cedam.” Ani la rând, relaţia a decurs aşa: bătaie, despărţire, apoi împăcare. De fiecare dată era mai rău: voia bani şi mâncare peste posibilităţile Doinei, în condițiile în care el nu muncea. Loviturile erau crunte, el fiind boxer. Comportamentul concubinului ajunsese să depăşească orice limită. „Începuse să aducă femei în casă când eu eram la muncă. La trei dimineaţa, mă trezea din somn ca să mă bată, aveam numai cucuie în cap.“ La un moment dat, Doina nu a mai suportat şi s-a dus la poliţie „Au râs de mine… că aşa suntem noi, ţiganii, şi nu au vrut să mă ajute. Am dormit pe trepte acolo şi tot nu m-au luat în seamă.“ „Ajunsesem atât de deprimată, încât mă gândeam să mă arunc în faţa primei maşini care trecea pe drum. Mă înjura, mă făcea în toate felurile, mă ameninţa. Şi nu puteam să mă duc în casa MEA. Îmi spunea că, dacă nu-i dau bani, mă desfigurează şi mă pune înapoi în căruciorul cu rotile.“

Într-o zi, a sunat la 112, a venit poliţia, iar bărbatul s-a liniştit pentru moment. Situația însă nu avea să fie mai bună. „Amanta s-a mutat la noi, eu eram intrusa, doar-doar să mă dea afară. În acea clipă, am fost la primărie, de acolo  la Autoritatea Tutelară, am făcut plângere către poliţie şi mi s-a recomandat asociaţia ANAIS. De la asociaţie m-au trimis la INML pentru certificat medico-legal, am intrat în proces şi l-au citat în lipsă, fiindcă mi-era teamă pentru viaţa mea. Am obţinut ordin de protecţie pe șase luni şi a venit poliţia să-l evacueze. De când am intrat în ANAIS, totul s-a schimbat şi poliţia s-a purtat altfel cu mine.“

Oamenii legii s-au interesat de doamna Doina: dacă, iniţial, o vizitau de patru ori pe săptămână, ulterior vizitele s-au rărit pentru că situaţia era bună şi el o lăsase în pace de teama poliţiei.

„Acum sunt bine, mai odihnită şi mai liniştită. El nu a mai dat niciun semn de viaţă. Mă bucur că am procedat aşa, că nu putea să se bage nimeni, eu eram cea care trebuia să pună piciorul în prag! Şi, dacă eu am învins, oricine o poate face!“

Chiar și când există copii

„L-am văzut, m-am îndrăgostit, iar la două luni după prima întâlnire, ne-am căsătorit. Eu aveam 19 ani, el – 23. Mama nu a fost de acord, voia să-mi termin studiile mai întâi“, aşa își începe povestea Nina. Peste nouă luni, s-a născut un băiețel. Aveau o situație materială bună, s-au mutat la casa lor și nu le lipsea nimic.

Primele probleme în relație au apărut când soțul, Ion, s-a angajat la sora lui pentru un al doilea salariu. A început să nu se mai intereseze de familie, până când a ajuns să nu mai aducă bani în casă. Așa că Nina și-a dus copilul la soacră și s-a angajat ca să poată plăti facturile. „Nu mai aveam încredere în el, îmi spuneau vecinii că venea cu femei când eu eram pe tura de noapte. Dar nu puteam să cred, mai degrabă credeam că voiau să ne destrame familia!“ Ion bea uneori, nu era aproape de copil pe motiv că nu avea timp, chiar lipsea nopțile de acasă. S-a ajuns chiar ca Nina să nu mai aibă nici ce pune pe masă. După o reuniune de familie, lucrurile s-au îndreptat între soți, deși certurile au continuat. S-a născut cel de-al doilea băiețel și păreau o familie frumoasă. Într-o vară, băiețelul cel mare, care deja avea 11 ani, a vrut să plece de acasă la bunica, unde crescuse. Cu inima îndoită, mama l-a lăsat. Ajuns acolo, băiatul s-a dus cu verii lui la scăldat și a dispărut
în râul adânc. Durerea părinților a fost nemărginită.

În câteva luni, Nina a rămas din nou însărcinată. A decis să treacă peste pierderea cumplită și să păstreze copilul care, după ce s-a născut, i-a alinat durerea și i-a reumplut inima. Însă Ion nu și-a mai putut reveni, iar supărarea și-o revărsa cu pumnii pe Nina în fiecare noapte, când venea beat acasă. „Venea, mă înjura, mă scuipa și mă lovea. Ajunsesem să mă ascund după mobilă, speram că, dacă nu mă vede, nu se mai enervează.“

Nina l-a suportat mulți ani ca să nu destrame familia, chiar dacă viața ei era un coșmar. A intrat în programul Casa Blu pentru psihoterapie gratuită la insistențele șefei sale. „Aveam momente când începeam să tremur de spaimă numai dacă îl auzeam vorbind și nu mă puteam controla, nu știam exact ce mi se întâmplă.“ Ion s-a împrumutat la bănci să înceapă o afacere cu rudele, care imediat a dat faliment. Din nou n-au mai putut plăti facturile, au rămas fără apă și fără gaze. Ion a venit beat criță într-o seară și a început să urle la Nina, cu vorbe grele, pentru că nu cărase apă. A lovit-o cu capul de perete, cel mic fiind de față. Femeia a rămas inconștientă câteva ore, iar Ion, speriat, i-a turnat o sticlă de bere în cap, l-a luat pe cel mic și au plecat. Norocul ei a fost că băiatul cel mare a ajuns imediat acasă și și-a îngrijit mama.

Acela a fost momentul în care Nina a decis să pună punct relației. Cu ajutorul consilierilor de la Casa Blu, a plecat la adăpost. „Am strâns tot, mi-am luat copiii și am plecat când el nu era acasă, că altfel nu aș fi putut.“ A intentat divorț, iar sentința a fost de partea ei. Acum, la cei 43 de ani ai săi, spune că îi pare rău că nu a făcut asta mai demult. „Acum, și eu, și copiii suntem mai liniștiți.  Nimeni nu ar trebui să se întoarcă, el nu o să se schimbe.“

Oana Băluță, activistă feministă și conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București

Soluții există

E foarte important ca o femeie să nu rămână în situația de violență, să știe că are pârghii de care să se agațe. Primul pas pentru obținerea ordinului de protecție este să se informeze și să adune dovezi: certificat de la INML, plângere la poliție – și poate deja completa ordinul de protecție pentru a justifica de ce există un pericol. Amenințările și declarațiile martorilor sunt probe la dosar. Ordinul de protecție are valoare, dar legislația e precară, iar instituțiile statului nu au reguli clare de gestionare a procedurii. Poliția nu are încă proceduri prin care să urmărească punerea în aplicare a ordinului de când acesta ajunge în secție. Numărul cazurilor de violență a crescut ca urmare a situației economice instabile. Acest comportament ține de educație, mai exact de cultura patriarhală, dar şi de slăbiciunile instituţiilor cu atribuţii în domeniu. Soluția pe termen lung e în școală, unde ar trebui să se studieze drepturile omului, ale femeilor, cultura civică. Pe termen scurt şi mediu, e nevoie de intervenţia poliţiei, de judecători care să judece cu dreptate etc.

Cristina Horia, director executiv al programului Casa Blu

Să depășim stereotipurile!

Nu trebuie să lăsăm loc prejudecăților, să nu încercăm să înțelegm normalitatea lor prin prisma normalității noastre. Ele știu cel mai bine cu ce se confruntă în propria relație, ce trăiesc acasă. Din păcate, uneori nu realizează dimensiunea reală a pericolului în care se află. Când vorbim de violență domestică, trebuie să știm că abuzul fizic nu este prezent în toate cazurile. În 70% din ele, avem de-a face cu abuz sexual, care include limbajul cu conotație sexuală. Ca abuzul să înceteze, femeia trebuie să admită că are o problemă și să fie dispusă să iasă din zona de confort: să-și schimbe serviciul, să rupă relațiile cu rudele, să mute copilul la altă școală, să intre într-un adăpost, să schimbe orașul (valabil pentru localitățile mici)
și să facă demersuri în instanță.

Adela Szentes, psihoterapeut Asociația ANAIS

Copiii sunt traumatizați

Victimele violenței domestice moștenesc anumite modele distructive, care le determină să reia relația, chiar dacă nu se simt bine în cadrul ei. Acceptă la început o ceartă, apoi o înjurătură, o palmă, până când se ajunge la bătăi crunte, pe care le tolerează în continuare. Imaginea de sine scade, femeile se învinovățesc și se simt neputincioase – o stare pe care le-o induce agresorul, care are abilitatea de a manipula relația astfel încât victima să îl perceapă ca pe un salvator. Asupra copiilor abuzurile pot fi factori hotărâtori ca viitori adulți, chiar dacă sunt pasive. Ei pot dezvolta tulburări de personalitate
(stimă de sine scăzută, depresie, abuz de droguri sau alcool) ce ar putea fi vindecate cu ajutorul psihoterapiei. Trauma emoțională prin care trece un copil martor al abuzurilor este la fel de mare ca șocul divorțului.

Formele violenței

„Trebuie să depășim stereotipurile legate de educație precară și sărăcie: un procent ridicat de victime și agresori (30%) au studii superioare și venituri peste medie, iar acolo abuzul se rafinează. Violența îmbracă diverse forme: economică, socială, sexuală, fizică, emoțională, verbală și religioasă.“ – Cristina Horia, director executiv al Fundației Sensiblu

Semnele abuzului

  • Te lovește sau te tratează în mod jignitor.
  • Te învinovățește pentru problemele și indispoziția lui.
  • Când se enervează, ți-e frică, te simți amenințată de el.
  • Îți limitează vizitele la părinți sau la alte rude.
  • Îți controlează sistematic programul.
  • Îți cere parolele de e-mail sau social media.
  • Este gelos pe prieteni, colegi sau alte cunoștinte.
  • Te forțează să întreții acte sexuale când nu vrei.
  • Insistă să păstreze el banii, inclusiv pe ai tăi.
  • Consumă alcool sau alte substanțe.
  • Ai impresia că relația cu el îți este impusă.
  • Amenință că se va sinucide dacă-l părăsești.
  • Te-a amenințat cu moartea.
  • Te învinovățește pentru propriile acțiuni agresive.

Banii, un motiv

„Situația creditelor este îngrijorătoare, femeile pleacă și rămân cu creditele pe numele lor, fiind într-un risc continuu de sărăcie. Trebuie să fie cu băgare de seamă când își fac un credit și să se întrebe cum s-ar descurca singure cu el.“ – Cristina Horia

Ciclul violenței

Violența în familie e un cerc vicios distructiv și parcurge trei pași: acumularea tensiunilor situația de abuz și „luna de miere“ – faza în care agresorul cere iertare și regretă cele întâmplate, iar victima recapătă speranța.

Ordinul de protecție

  • se emite de către instanța de judecată, la cerere;
  • se emite în regim de urgență pe maximum șase luni;
  • este executoriu, iar poliția îl pune în aplicare;
  • dacă pericolul persistă, se poate cere un nou ordin;
  • dacă agresorul încalcă ordinul, victima trebuie să apeleze 112 și să specifice că are un ordin;
  • încălcarea ordinului se pedepsește cu închisoare.

CERE AJUTOR!

Centrul Casa Blu 021.311.46.36/0787.541.854

Asociația Anais 0736.380.879

Număr de urgență: 112

Citește și:

Vrei să te împaci cu fostul?

Nevoia de a fi singură

Gelozia la masculin şi feminin

Articol preluat din ediția de noiembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Corina Matei

Foto: Guliver/Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus