Am facut aseara chec cu lamaie si iaurt. Am gasit o reteta noua intens aromata cu lamaie si pentru ca se facea foarte usor si promitea sa fie buna, am incercat-o. Pot sa garantez ca este un dulce perfect, se face repede, ai mereu in casa ingredientele, este deosebit de parfumat, iar dimineata, la cafea, o felie de chec cu lamaie si iaurt, a fost un rasfat.

Ingrediente
4 oua
Un pahar de iaurt de 125 de grame
Doua pahare rase de zahar
Trei pahare cu varf de faina
Un pahar de ulei
Coaja rasa de la o lamaie, o lingurita de suc de lamaie, un praf de sare si o lingurita de praf de copt.
Preparare
→ Incalzeste cuptorul, unge tava de chec cu unt si tapeteaza-o cu faina.
→Amestaca ouale cu zaharul, bine, pana cand se fac spuma, adauga uleiul, lingurita de suc de lamaie si iaurtul, apoi continua sa amesteci.
→ Adauga faina, coaja de lamaie si praful de copt si omogenizeaza compozitia incet, ca sa nu se lase.
→ Rastoarna in tava si coace prajitura 20-30 de minute la 200 de grade.
→ Checul cu lamaie si iaurt este gata cand capata o culoare frumoasa si este consistenta la atingere.
→ Este bun rece, simplu, pudrat cu zahar, dar poate fi glazurat cu sirop de fructe sau ciocolata.

