Nu doar marile încercări ale vieţii ne cresc adrenalina, ci şi momentele, zilele, feliile de timp în care tot ce ni se întâmplă pare că e prea frumos pentru a fi adevărat. Teama că ai putea să cazi de foarte sus te poate ţintui la rădăcina muntelui pe care merită să-l urci.
Afost odată un serial genial numit Ally McBeal, a cărui eroina ciudată, uşor nevrotică şi delicios de sentimentală se lupta mereu cu un taifun de sentimente contradictorii. Printre ele, dorinţa de fericire şi frica de ea. Într-o scenă memorabilă dintr-un episod în care lui Ally îi mergea bine (iubea şi era iubită), tipa asta veşnic năpădită de trăiri interioare intense şi amestecate se retrăsese într-un colţ afișând un aer vădit catatonic. „Ce ai?“, o întrebă „Biscuitul“, alt personaj bun de temă de doctorat pentru psihologi. „Sunt fericită…“, răspunse Ally cu glas sfârşit. „Da, îngrozitor, te înţeleg. Am trecut şi eu prin asta.“
Când atingem soarele cu mâna, invariabil ne e teamă să nu ne ardem. Pentru că, dacă e dificil să dobândeşti ce-ţi doreşti, e infinit mai greu să păstrezi şi să te bucuri pe deplin de ce ai obținut. Şi, uneori, fericirea poate fi resimţită drept o povară. Iar motivele pentru care se întâmplă asta sunt dintre cele mai… umane:
Te simţi vinovată
Ţi-e mai uşor să te deschizi în faţa celor din jur atunci când suferi, dar, cu fericirea ta, ți-e teamă să nu-i stânjeneşti pe alţii, de parcă ai fi făcut ceva greşit? Această temere apare în cazul celor crescuţi în ideea că bucuria e ceva frivol. „Şcoală, nu distracţie!“, repetă des unii părinţi, punând în antiteză noţiuni ce nu se exclud, ci se pot completa de minune. De aici, frustrările viitorului adult, învăţat să se bucure pe furiş.
Ţi-e teamă că se va sfârşi
Secretul pentru a te bucura de cerul albastru fără teama inevitabilului nor este să nu gândeşti în extreme. Da, orice are un sfârşit, deci şi euforia resimţită la un moment dat. Viața nu-i făcut doar din alb şi negru, trebuie să învăţăm să savurăm şi nuanţele de gri, să reglăm maşinăria aşteptărilor, să conştientizăm că destinul are, invariabil, şi culmi, şi văi.
Pierzi controlul
În timp ce necazurile au o formă clară, și densitate, și le gestionăm mental cu uşurinţă, eterica fericire parcă ne scapă printre degete. Pentru că o asociem mereu cu persoane şi contexte pe care nu le putem controla. „Sunt fericită dacă mă iubeşte.“ „Sunt fericită dacă primesc mulţi bani.“ „Sunt fericită dacă intră copilul la facultate.“ Când fericirea depinde doar de alţii, parcă pășești pe nisipuri mişcătoare. Cu cât vom găsi în noi mai multe resurse de fericire – generate doar de propriile decizii şi acţiuni -, cu atât sentimentul acesta minunat va fi mai trainic şi durabil.
Articol preluat din ediția de aprilie 2014 a revistei Femeia.
Autor: Alina Grozea
Sursa foto: Fotolia
