La 4 ani, un copil ar trebui sa stie ca jucariile sunt ca niste buni prieteni si ca nu e indicat sa le strice. Prima jucarie cu care a dormit in pat a fost un urs de care s-a atasat gratie aspectului linistitor, corespunzand nevoii de imbratisare si de posesiune a copilului si tot asupra lui si-a revarsat prima scena de agresivitate.
La 4-6 ani jucariile se diversifica. Folosindu-le, singur sau cu alti copii, impreuna cu adultii, micul om invata sa interactioneze cu ceilalti, sa integreze regulile sociale, sa piarda, sa aiba rabdare. Si nu in ultimul rand, sa aiba grija de lucruri, sa le respecte valoarea, respectandu-i astfel pe cei ce i le-au oferit.
Distrugerea jucariilor este un limbaj al nemultumirilor
Ca se intampla cate-un accident cu o jucarie, e de la sine inteles si scuzabil, doar si noi, adultii, mai scapam cate-o cana din mana, uneori chiar cea preferata. Cand insa masinile sunt dezmembrate sistematic, calcate in picioare, piesele de puzzle sunt rupte, lutul pentru modelaj e lipit de covor, papusile nu mai au cap, cand spatiul de joaca devine teren de razboi si copilul strica aproape tot ce atinge, atunci e semn ca aceasta violenta asupra obiectelor care ar trebui sa-i fie dragi e un limbaj al unor nemultumiri si trebuie descifrat.
Cum aduci pacea ?
- Echilibreaza tipurile de joc : creative, cu reguli, afective (cu papusa, ursul), fizice.
- Nu-i impune un joc, mai ales cele educative. Totul trebuie sa ramana la nivelul ludicului si nu al constrangerii.
- Nu-i spune ca este rau ca a stricat o jucarie. Tot repetandu-i asta va fi si mai agresiv, din moment ce oricum e «un copil rau» .
- Asculta-l, stai de vorba cu el. Cu cat il vei asculta mai mult cu atat va strica mai putin.
- Daca-i place sa dezmembreze ia-i jocuri de asamblat, asa va fi toata lumea multumita.
- Nu-i spune: am dat multi bani pe ele, caci el nu are notiunea banilor. Explica-i prin comparatie, ce altceva ai fi putut cumpara, dar la nivelul lui – 10 ture cu masinuta electrica, in parc
