Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > 29 iulie, Ziua Imnului Național al României. Câte imnuri a avut România?

29 iulie, Ziua Imnului Național al României. Câte imnuri a avut România?

imnul romaniei

Pe 29 iulie, în România, se sărbătorește Ziua Imnului Naţional. ”Deşteaptă-te, române!” este imnul țării din 1991. Are unsprezece strofe, însă la festivități se interpretează doar strofele 1, 2, 4 și 11.

„Deşteaptă-te, române!” este imnul României, un cântec revoluționar cu mari rezonațe în istoria neamului româneasc, un simbol național, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. A fost declarat imnul țării prin Constituție în 1991, deși a fost cântat în repetate rânduri după Revoluția din 1989, neoficial. Prima dată a fost intonat pe 29 iulie 1848, în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei manifestări organizate la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă. De atunci a devenit un simbol patriotic în conștiința românilor, răsunând cu patos în momentele cruciale din istorie: în Războiul de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial, la Marea Unire din 1918, în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Timp de câțiva ani „Deșteaptă-te, române!” a fost și imnul național al Republicii Moldova, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

Citește și: România balneară – un (re)start pentru balneologia românească

Autorii imnului

Versurile au fost scrise de Andrei Mureșanu, în poemul patriotic „Un răsunet”, publicat în 1848, în suplimentul „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, iar melodia a fost culeasă din folclor de Anton Pann. Prima înregistrare a melodiei pe disc a fost făcută  în 1900, în SUA, în interpretarea solistului Alexandru Pascu și după 10 ani, a fost înregistrată și în România, în variantă instrumentală. În același an, 1910, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat și varianta corală.

Câte imnuri a avut România?

”Deşteaptă-te, române!” este al șaselea imn oficial al României. În anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, s-a organizat un concurs pentru Imnul de Stat al României. Concursul a fost câștigat de compozitorul Eduard Hubsch cu piesa „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”. A fost primul imn al României, dar fără versuri. În 1884, Vasile Alecsandri scrie versurile pentru această melodie și devine Imnul Regal Român (al doilea, deși melodia era aceeași), fiind cântat în mod oficial la încoronarea regelui Carol I, din același an.

„Zdrobite cătușe” a fost Imnul Național al Republicii Populare Române între 1948 și 1953, pe versurile lui Aurel Baranga și muzica lui Matei Socor.

Între 1953 și 1977, imnul țării a fost „Te slăvim, Românie!”, un cântec compus de Matei Socor, pe versurile scrise de Eugen Frunză și Dan Deșliu. Era un imn dedicat nu doar țării, ci și prieteniei cu Uniunea Sovietică și ideologia leninistă.

Din 1977 până la Revoluția din 1989, imnul a fost „Trei culori”. Muzica și versurile originale îi aparțineau lui Ciprian Porumbescu (versurile au fost modicate pentru a susține ideologiei epocii).

Versurile imnului

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!

 

Citește și: La TNB, premieră în plină criză: „Jurnal de România.1989”

 

 

Text: Luminița Tăbăran

Foto: 123RF

 

Comments

comments

Lasă un răspuns