Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > Călătorii > Pe drum din Veliko Târnovo până-n Brașov și Covasna cu Kia Sportage (review)

Pe drum din Veliko Târnovo până-n Brașov și Covasna cu Kia Sportage (review)

Nimic nu mi se pare mai fascinant decât să trec prin trei anotimpuri în câteva zile, chiar la debutul iernii. Evident, nu mi-am propus asta, ci doar să mă plimb puțin, să mă relaxez, să testez jucăria mea pe câteva zile și să fac cunoștință cu câteva drumuri pe care nu le-aș putea aborda în aceste condiții fără un 4×4. Iar acum abia aștept să îți povestesc despre Kia Sportage, o mașină de familie foarte sigură, care se pretează pe toate tipurile de drumuri pe care le poți întâlni într-o vacanță!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Corina Matei (@corymatei) pe

Excursie la Veliko Târnovo: suspensii, antifonare și…4×4!

Știi drumul spre Veliko? Asfaltul este extrem de zgrunțuros, deci zgomotos. Și e mai bine să eviți frânele dacă ții la cauciucurile tale. Cu orice mașină ai merge!

Am făcut acest traseu de nenumărate ori: ba cu mașina mea, ba cu Skoda tatălui meu, ba cu o Honda a unor prieteni. Și tot timpul am avut aceeași problemă: uruitul ăla înfundat care ne făcea să vorbim tare între noi, cu radioul închis, bineînțeles. Dar, de data asta, în sfârșit zgomotul de fundal parcă a fost dat mai încet cu o telecomandă, nemaifiind o mare problemă.

Totodată, pentru că vorbim de un 4×4, suspensiile sunt foarte flexibile și sunt capabile să atenueze la minimum gropile mici și medii din asfalt, gurile de canal mai înalte sau mai joase față de asfalt, dar și enervantele limitatoare de viteză – care, la bulgari, sunt făcute direct din asfalt!

Despre cât de mult îmi place Veliko și a lui cetate, Tsaravets, am tot povestit și o voi face în continuare.

Una dintre cele mai vechi așezări din Europa, a fost locuită – se pare – încă din mileniul al III-lea î. Hr. Legată de centrul orașului de un pod lung, cetatea este cel mai de preț simbol din regiune. De aici, în urmă cu 800 de ani, țarii decideau soarta țării. Câțiva istorici numesc Tsarevets a treia Romă (după Constantinopol) într-o ierarhie a politicii istorice a orașelor din Europa, pentru că Veliko devenise în 1250 cel mai important punct politic din Balcani și unul dintre cele mai mari orașe din Europa de Sud-Est. Cetatea a căzut la sfârșitul secolului al XIV-lea, când otomanii au incendiat-o și au cucerit-o, după o luptă crâncenă ce a durat trei luni. Aceea a fost ziua când întregul Imperiu Bulgar s-a prăbușit.

O scurtă plimbare te va convinge că nu ai ajuns oriunde. Un fel de Sighișoară, Veliko Târnovo este un oraș medieval foarte bine întreținut. Străduțele în trepte printre casele din piatră, vegetația abundentă, priveliștea care se deschide din oraș spre vale și râu, te transpun în altă lume, de mult apusă. Iar dacă vii aici și în timpul unui festival în care cavalerii și domnițele se plimbă pe străzi în ținutele epocii, chiar nu vei mai fi sigură în ce an te afli! Citește în continuare…

Veliko Târnovo, o escapadă de weekend

Dar acum a reușit să mă impresioneze încă mai mult: am ajuns chiar pe 25 decembrie, când mă așteptam să fie totul amorțit. În schimb, am găsit restaurantele, magazinele de la parterul clădirilor, marketurile, atelierele meșteșugarilor deschise și sute de oameni care au ieșit la plimbare după-amiază pe străzile strâmte și pavate.

Eu, pe de altă parte, mi-am dat o provocare mai grea decât mă așteptam. Am rezervat un hotel din centrul vechi care avea și locuri de parcare, numai că nu mi-am imaginat cât de mare e rampa și cât de strâmt spațiul… mai ales eu nefiind obișnuită cu dimensiunile unui SUV. După ce m-am urcat pe trotuare, m-am furișat cu viteza melcului printr-o parcare plină dintr-o piațetă, am ajuns la o stradă atât de abruptă încât am simțit nevoia să activez 4×4 și am urcat cu inima cât un purice printre zidurile caselor ce mărgineau înșiruirea de pietre de râu! La cazare, ca să intru în parcare, necesita un viraj în pantă de 90 de grade. Abia aici, în spațiul strâmt și denivelat, mi-am dat seama cât de bine virează mașina. Și, chiar dacă dimensiunile sunt generoase, poate strecurată în spații mai mici.

Spre Brașov pe DN1: lane assist, speed limit și cruise control

Conduc preventiv, așa că a doua cea mai mare temere pe drumurile noastre e cea de vreo amendă de viteză, atunci când nici nu-mi dau seama că sunt într-o localitate. Nu-i problemă, pentru asta avem mașinile moderne, inteligente. Sistemul de asistență la șofat include câteva opțiuni care să-ți facă viața mai ușoară. Sau, cel puțin, mie mi-au făcut-o.

Prea concentrată la ceea ce se întâmplă strict pe șosea? Nicio problemă, mașina are un detector pentru citirea indicatoarelor de limitare de viteză – care apar imediat în ecranul din bord. Apoi, eu îmi pot regla manual limita de viteză din comenzile de pe volan: Mode, +/- și am setat limita. Evident, te poți gândi cât de sigură este această alegere: foarte! Se poate depăși trecând de treapta a doua a accelerației (adică „dând talpă”) sau apăsând butonul O, aflat chiar la degetul mare al mâinii drepte, pe volan, care dezactivează sistemul. În afara localităților, am preferat să merg cu lane assist-ul (sistemul care vede liniile marcajelor de pe asfalt și ține mașina pe mijlocul lor, luând chiar și virajele ușoare) și cu cruise control – diferit de speed limit, odată activat, revine la viteza setată după fiecare accelerare și o menține fără ca tu să faci nimic, ori că e vale, ori că e pantă. Se dezactivează la orice „ciupire” de frână.

Brașovul a fost îmbrăcat în straie luminoase. Ningea frumos, ca la munte, iar străzile centrului vechi erau ticsite de localnici și turiști, ieșiți la plimbarea încălzită cu un vin fiert.

Îmi place strada Republicii pentru minunatele clădiri în stil germanic, în nuanțe domoale și cu decorațiuni inedite. Apoi, iau la pas iar și iar străduțele medievale, fără să uit de Strada Sforii, mințindu-mă întotdeauna că mă rătăcesc – îți recomand să încerci și tu! Răgazul de după plimbare va fi întotdeauna în Piața Sfatului, stând pe o bancă sau la o terasă ca să mă impregnez mai bine de spiritul orașului. Să mă minunez de arhitectura lui. Mereu mă uit lung către Turnul Sfatului, în care nu am reușit până acum să intru ca să vizitez Muzeul Județean de Istorie. Citește în continuare…

Brașovul vacanțelor de neuitat

Prin munții din Covasna: coborâre asistată și ABS

Noroaie, bălți înghețate sau zăpadă – aparent nu a fost drum de munte căruia Sportage să nu-i facă față cu brio. Am ales pentru acest test traseul 80% neasfaltat Valea Crișului – Aita Mare – Micloșoara – Baraolt – Aita Seacă – Valea Zălanului – Malnaș pe o ninsoare ca-n basmele lui Andersen. De data asta, am plecat cu prietenii pasionați de off-road!

Ținutul Conacelor devenise Ținutul Alb, fabulos de traversat cu viteză mică, pe drumuri albe, printre peisaje pitorești, unde ne-am putut juca cu ceva derapări controlate – mici, că ABS-ul redresa mașina imediat. Am urcat prin pădurea deasă și am coborât un platou întins până ce am ajuns în Micloșoara, în fața castelului.

Castelul a aparţinut unei vechi familii de nobili din Transilvania, iar acum, contele Kálnoky, urmaşul acesteia, şi-a recuperat castelul şi îl restaurează, la fel pe cel din Valea Crişului. În Micloşoara, contele deţine o pensiune cu mai multe case ţărăneşti restaurate, ce păstrează izul rustic de altădată. Aici vin numeroşi turişti străini,  printre oaspeţi s-a numărat prinţul Charles. Contele Kálnoky este custo­dele proprietăţilor prinţului. Citește în continuare…

Escapadă în ținutul conacelor

La una dintre proprietățile prințului ne-am oprit și noi, din nou, înainte să facem cunoștință cu cea mai dificilă porțiune de drum din traseu. Am făcut încă un popas la Valea Zălanului, la locuința recondiționată de la ieșirea din sat și transformată în casă de oaspeți, păstrând întocmai stilul tradițional al zonei în fiecare părticică a sa.

De aici, distracție și adrenalină! „Putem coborî în Malnaș?”, am întrebat un localnic. A ezitat o clipă, uitându-se și la stratul de zăpadă, apoi… „cu un 4×4 și cu grijă, e posibil!”. Atât am avut nevoie să știm ca să ne aventurăm pe drumul strâmt. Drumul a fost tocmai bun lână am ajuns pe marginea unei pante extrem de abrupte, o coborâre din scurt a peste o sută de metri diferență de nivel. Panta avea deja zăpada bătătorită și înghețată, deoarece mai patinaseră ceva mașini înainte pe acolo. Așa că am înaintat cu coborârea asistată activă (sistemul care menține viteza constantă a autovehiculului în limita a 30km/h). Am ales să fie la 10km/h. Cum și cauciucurile fac, în acest fel de situații, o mare parte din treabă, nu am derapat nicio clipă – nici nu am fi vrut, având în vedere că în stânga se deschidea o vale destul de adâncă.

La Zărnești, pe pante alunecoase: 4×4 în acțiune

Zăpadă cât vedeam cu ochii! Așa a început dimineața la Brașov. Și unde puteam merge pe vremea asta? La Sanctuarul Urșilor de la Zărnești! Sigur aveam să-i văd pe fundalul alb!

Am ajuns aici pentru prima oară și nu știam ce drum ne așteaptă. Din DN, am intrat pe un drum neasfaltat, am trecut un pod de care, sincer, ma-m temut – strâmt și fără parapete, apoi ne-am blocat într-o mare de mașini. Șoferii se temeau să urce panta cea mai abruptă și în curbă de mai puțin de 90 de grade pentru că alții erau deja în șanțul adânc, iar un plug se chinuia să-i scoată. Baza dealului s-a transformat în parcare, de unde se pleca pe jos vreo doi kilometri, pe viscol.

Eh… hai să insistăm! Uruitul gros a transformat Sportage-ul în cea mai furioasă mașină care urca perfect baza pantei. Înainte de cea mai înclinată porțiune, când am accelerat, un grup de oameni ne-au ieșit în cale din vale, de pe poteca de scurtătură. Știi ce înseamnă o frână pe ghețuș? O mică derapare total necontrolată, noroc cu cauciucurile extraordinare, altfel ajungeam și noi în șanțul de unde tocmai scăpase un alt 4×4, ajutat de plug. Pentru că există întotdeauna o limită a siguranței în orice aventură, am coborât ușor, cu spatele, tot ceea ce urcasem. Oricum nu mai puteam porni în urcare din oprire, solul fiind o oglindă albă. Hai pe jos, ca și ceilalți!

După ce am ajun s albi, cu zăpada lipită de noi, am avut ocazia să facem cunoștință cu 10-15 urși din cei 106 blănoși care se află acum în rezervație. Ideea sanctuarului a pornit de la o ursoaică, Maya, închisă într-o cușcă de la o unitate de cazare din Bran, pentru amuzamentul turiștilor. A fost descoperită de Cristina Lapis – președintele Asociației „Milioane de prieteni“ – extrem de înfometată și depresivă. Timp de trei ani, ea s-a dus zilnic la Maya să o hrănească. Dar ursoaica nu a ieșit din depresie, ba, mai mult, a început să se automutileze. Este singurul caz de acest tip documentat. Cristina Lupaș i-a promis Mayei că niciun urs nu va mai suferi și nu va mai trece prin ce a trecut ea. Așa că, după multe eforturi, a luat naștere Sanctuarul Libearty.

NU este o grădină zoologică, ci un spațiu de 69 de hectare de pădure de stejar, în care urșii – aparent fără șanse – pot avea o bătrânețe liniștită. Acești urși și-au pierdut instinctele de a-și procura hrana sau de a hiberna – ori născuți și crescuți în captivitate la grădini zoologice, ori biciuți o viață la circuri, acum au fost salvați. Unii nu înțeleg încă cât spațiu au, i-am văzut făcând potecă într-un colț de gard. Alții fac tumbe când văd oameni, de frica bătăilor sau în speranța că vor primi hrană în plus. Este extrem de tristă povestea lor, însă, văzându-i într-un cadru natural tipic lor, urcându-se în copaci, bălăcindu-se în piscine sau tăvălindu-se în zăpada pufoasă! Ocazia pentru a vedea urșii este în prima parte a zilei, la gard, când sunt hrăniți. Un preview, aici, pe webcam.

Text și foto: Corina Matei

Citește și:

Kia Stonic, o mașină ideală pentru roadtrip-uri

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns