Miracolele se întâmplă

Miracolele se întâmplă

Participă în perioada 5-19 decembrie la campania umanitară "Miracolele se întâmplă celor care cred în ele!" şi adu un zâmbet pe faţa unui copil mai puţin norocos, prin gestul tău. Donează o carte, o jucărie, un ornament pentru pomul de Crăciun sau orice alt obiect doreşti, fie că sunt ele noi sau vechi, pentru copiii de la Asociaţia Ana şi Copiii, şi vei fi răsplătit cu zâmbete candide de copii.

Asociaţia „Ana şi Copiii” este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, apolitică şi non-profit, având ca misiune prevenirea abandonului familial şi şcolar prin programe educaţionale, asistenţă socială, medicală şi juridică, activităţi de recreere şi socializare, activităţi de informare, acţiuni şi măsuri de conştientizare şi sensibilizare socială şi înfiinţarea de servicii sociale, pentru şi în sprijinul comunităţii.

Aici, copiii de toate vârstele îşi dau întâlnire, în fiecare zi, cu voluntari de toate vârstele. La Asociaţia Ana şi Copiii, micuţii găsesc o uşă deschisă de fiecare dată, sunt trataţi cu respect, primesc înţelegere, îşi fac prieteni, capătă curaj să meargă înainte şi speră la o viaţă mai bună.

Pictează, modelează, învaţă unii de la alţii şi se bucură de roadele muncii lor. Merg împreună în tabere, în excursii, la muzeu, la teatru. Primesc ajutor în pregătirea temelor pentru acasă, consiliere psihologică, rechizite, încălţări, hăinuţe şi tot ceea ce le este necesar să meargă la şcoală. Cele două mese zilnice pe care le primesc sunt pentru ei singura hrană de care au parte întreaga zi. Copiii mai mari le poartă de grijă celor mai mici. Îşi sărbătoresc împreună notele bune, mai puţin bune, ziua de naştere şi reuşitele la olimpiade. Părinţii primesc sprijin material, medical, juridic, ajutor în găsirea unui loc de muncă şi, sperăm noi, speranţă…

Asociaţia are acum în grijă 250 de copii, 100 de familii defavorizate şi o echipă mare de voluntari. Iar îngerii păzitori ai copiilor nu stau degeaba: caută în continuare suflete frumoase, care abia aşteaptă ocazia să se implice.
Află mai multe pe adresa lor de facebook şi pe site-ul www.anasicopiii.ro

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp