Operatia de apendicita (apendicectomie). Sugestii pentru dieta copilului

Operatia de apendicita (apendicectomie). Sugestii pentru dieta copilului

Operația de apendicită. Sugestii pentru dieta copilului

După operația de apendicită se impune un regim alimentar în care se vor consuma alimente moi și ușor digerabile. Iată câteva recomandări.

Supă clară În primele ore după operația de apendicită, este posibil ca micuțul să nu dorească să mănânce nimic, dar consumul de cantități mici de alimente grăbește procesul de recuperare. Supele clare nu provoacă vărsături sau greață și chiar contribuie la creșterea apetitului. Acestea vor fi sorbite încet, cu pauze.

Iaurt Este un aliment moale, ușor digerabil, care conține proteine utile pentru accelerarea vindecării. La început vor fi suficiente doar câteva lingurițe cu iaurt, pentru a te asigura că organismul copilului este capabil să-l digere. Apoi, se va mări treptata cantitatea, dacă se constată că organismul nu-l respinge. Este indicat iaurtul fără zahăr, întrucât acesta este mai ușor de digerat decât cel dulce.

Dovlecel Pe lângă faptul că este un aliment ușor de digerat, contribuie la vindecarea rapidă a rănilor rezultate în urma intervenției chirurgicale. De asemenea, dovlecelul este o sursă de vitamina A și betacaroten, care grăbesc vindecarea. Bine gătit sau sub formă de piure, poate fi introdus în dieta la curt timp după operația de apendicită.
 
Sursă: revista MAMI/ august 2014
Foto: Guliver/ Thinkstock
 
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026

După mai multe plecări din echipa lor de comunicare și un nou val de controverse, Meghan Markle și prințul Harry încearcă să-și stabilizeze imaginea publică întorcându-se la firma de PR Sunshine Sachs Morgan & Lylis, cu care au colaborat și înainte de ruptura de familia regală. Meghan Markle și prințul Harry se întorc la Sunshine […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp