Ordinea în care faci curat chiar contează. Cu ce trebuie să începi, de fapt

Ordinea în care faci curat chiar contează. Cu ce trebuie să începi, de fapt

Curățenia nu trebuie să fie un chin. Cu un pic de ordine și un plan clar, totul devine mult mai ușor și chiar satisfăcător. Dacă știi de unde să începi și în ce ordine să abordezi fiecare colțișor, nu mai alergi haotic prin casă și tot ce faci are sens. În loc să te simți copleșită, rămâi cu senzația că ai control și că locul în care trăiești e cu adevărat curat.

De ce contează ordinea în care faci curățenie

Dacă te apuci de curățenie fără să te gândești la un plan, ajungi să faci aceleași lucruri de mai multe ori și să te simți obosită fără rost. Secretul e simplu: e vorba despre două reguli care fac toată diferența. Prima e să începi de sus și să mergi treptat în jos, pentru că praful care cade nu te mai prinde nepregătită. A doua e să te ocupi mai întâi de zonele dificile, cât ai energie, ca să nu lași pentru final ce te poate obosi cel mai tare. Practic, începi cu rafturile, lămpile și colțurile greu accesibile, și abia apoi ajungi la podele și detaliile finale.

Pregătirea e cheia unei curățenii eficiente

Înainte să începi cu mopul sau aspiratorul, fă puțină ordine. Pune hainele murdare în coș, adună obiectele rătăcite și pune-le la locul lor. Acest pas simplu face minuni: eliberează spațiul și mintea, ca să poți curăța cu adevărat fără să te împiedici de lucruri. Specialiștii spun că această etapă de organizare este esențială pentru o curățenie rapidă și eficientă.

Un mic truc care face diferența: adună toate ustensilele și soluțiile de curățenie într-un singur coș sau tăviță. Așa nu mai alergi prin casă cu cârpa în mână și îți păstrezi ritmul și concentrarea pe ceea ce contează cu adevărat.

Zonele dificile: bucătăria și baia

Bucătăria și baia sunt camerele care adună cel mai mult murdărie și care necesită mai multă atenție. În bucătărie, curăță blaturile, plita și chiuveta și lasă soluțiile să acționeze cât te ocupi de restul camerei. În baie, aplică soluțiile pe chiuvetă, toaletă și cadă și lasă-le să acționeze câteva minute înainte să le freci. În acest fel, murdăria se desprinde mai ușor, iar tu economisești timp și energie.

Podelele: etapa finală

Odată ce totul de sus și-a găsit ordinea, treci la podele. Mai întâi aspiră sau mătură, apoi dă cu mopul. Această etapă finală adună toate urmele lăsate de praful și murdăria desprinse din etapele anterioare. Dacă ai animale sau copii, această ordine te ajută să termini complet curățenia, fără să fie nevoie să rveii.

Sfaturi pentru eficiență și confort

Pe tot parcursul curățeniei e important să aerisești camerele pentru un aer proaspăt și pentru a elimina mirosurile. Concentrează-te pe o cameră până o termini, abia apoi treci la următoarea, astfel vei simți progresul clar și satisfacția fiecărui pas. Dacă ai pe cineva cu care să împărți sarcinile, chiar și gesturi mici, cum ar fi strânsul obiectelor sau ștersul prafului, pot face minuni și te ajută să termini mai repede.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 16 decembrie 2025
De Andreea Vasile | 16 decembrie 2025

Prietenia e despre oamenii care știu să te facă să râzi, care te înțeleg fără explicații și alături de care timpul zboară. Unele conexiuni vin complet neașteptat și parcă se potrivesc perfect, chiar dacă la prima vedere nu ai fi zis că ar avea ceva în comun. Zodiacul ne poate da câteva indicii despre aceste […]

Citeste mai mult
De Corina Matei | 01 septembrie 2017
De Corina Matei | 01 septembrie 2017

Femeile nu aruncau tărâțele de grâu rămase de la moară. Le luau acasă, pentru borș și hrana animalelor. După o perioadă lungă de desconsiderare, tărâțele au revenit la modă. Tărâțele proaspete (aproape de orice fel) conţin belșug de vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), vitaminele D, E şi PP, dar şi mult magneziu, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp